“Histórias da Ajudaris” Project with the theme “Values”, 2025

***

Proiectul „Historias da Ajudaris”, 2025

    Anul acesta proiectul „Historias da Ajudaris” m-a apelat să particip din nou, cu o ilustrație, pe care am făcut-o în baza unei mici povestiri. Sunt sigură că e important de a îndruma educația copiilor prin valori durabile și de o mare importanță, acele valori care stau la baza umanizmului. Și e minunat să contribui la acest proiect, să fiu parte din această echipă, care s-a reunit spre a face lumea mai frumoasă, prin copiii noștri. Sunt recunoscătoare că am fost implicată, mă face să simt o mare importanță și utilitate.

    Povestirea este următoarea:

566_The first day at a new school

On a beautiful spring morning, Alexandra went to her new school for the first time. Her parents had just moved to that city.

When she arrived at school, no boy wanted to sit next to her. That's why she felt scared and embarrassed.

In the meantime, it was time for recess. All the boys and girls got together in groups and went to play, as usual. No one remembered Alexandra.

The girl felt sad and alone. So she went to cry in a corner.

Seeing her like that, Nazaré started laughing and called the attention of the other boys saying:

- Look at this girl all alone! You're crying, you look like a baby!

The other children laughed too. Everyone except Rui. Rui was a nice and polite boy.

- Stop it! What if it were you? - Rui asked.

They stopped laughing and thought about the boy's words. Without saying anything else, they went back to their games.

Alexandra thanked Rui. He replied:

- You are very nice. Don't be sad. If you want, you can play tag with me.

- I love playing tag. I'm very fast! - said Alexandra.

Alexandra and Rui became best friends.

Students in the 3rd and 4th grades, 

Class I, of EB1 de Tonda, 

Agrupamento de Escolas de Tondela – Cândido Figueiredo

„The last Extrim” from Kalachevaschool

***

Extrim 2025 - „Ultimul Extrim”

    Împreună cu Kalacheva school și Anna Egida am perecut și anul acesta un curs de Extrim. N-am verificat, dar cred că a fost mai scurt ca altele, opt zile. Am trișat de data asta la unele lecții, căci recunosc c-am pus din desenele făcute cu alte ocazii. Prea puțin timp aveam la dispoziție. Mi-a plăcut prin faptul că se poate de reprezentat ceva, un obiect, o persoană, un anotimp, orice, desenând doar unele detalii. Dar cel mai mult mi-a plăcut că mi-am făcut autoportretul fără față - prin ceva ce mă face să mă simt eu. Locul meu preferat tot se poate numi autoportret, așa am înțeles eu lecția.

A fast dog

***

Un câine iute de picior

    Referința pentru acesta tot pe pinterest am găsit-o, dar ce penibil m-am simțit s-o văd pe instagram la cineva, care a ales-o tot pe aceasta, din enormitatea de fotografii de pe site, ca s-o deseneze. Ce coincidențe se mai petrec... Ceva asemănător mi s-a întâmplat, când am fost la o nuntă, o dată în cincisprezece ani, cu nu prea mulți invitați și era altă doamnă cu fustă exact ca a mea. Mă gândeam la același lucru - atâtea haine și atâtea brand-uri, tocmai fustă ca la mine și-a luat... (sau eu ca la dânsa?) 

    Mi-a plăcut să desenez această rasă de câine, am folosit și markerele de nuanță gri, la care demult mă uitam cu dor, și creioanele. Acel prim desen cu ogarul Osia mi-a fost un antrenament foarte bun.

A smart dog

***

Un câine deștept

    Ce vară, ce mai vară... De ce nu-mi vin cuvintele, nu știu, cred, pentru că e iunie, iar în iunie scrisul nu este spornic. Pentru că e vară și în cap e vacanță. M-am bronzat vizitând o expoziție de tehnică aeriană - avioane, elicoptere, drone, civile și pentru armată, și anume în această zi a fost un soare nemilos, ce m-a pârlit binișor. Asta voiam... să mă bronzez un pic.

    Cineva mi-a zis că desenele mele sunt mai reușite acum, poate a fost flaterie, poate nu, dar eu m-am prins la laudă, și mi s-a arătat spre desenul cu borzoiul Osia, precum că e interesant, mai multe poziționări într-o compoziție. Bine, m-a motivat, hai să mai fac din astea și am căutat pe pinterest niște referințe. Dar nu mai e ceea ce a fost, e ceva de altă natură, mai colorat, mai cizelat și nu e spontan.

The lighthouse bathed in azure waters

***

Farul scăldat în ape azurii

    Măcar o dată în lună să desenez un far. Ca pe un ghid. Uneori simți că nu se mai risipește întunericul și persistă senzația că nu vezi limpede. Dar poate să mă duc la oculist? Ah, ce rău vorbesc despre mine... 

    Gânduri despre bătrânețe mă împresoară, cam de ce m-ar speria, că doar nu e ceva ce poți evita. De fapt, se poate... dar e trist de tot...

    Bun, să lăsăm lamentările, să privim la apa de turcoaz și la celelalte nuanțe de albastru. Dar cred că m-am plictisit de faruri. De data asta pur și simplu am copiat de pe referință, nici un fel de creativitate, doar hașurare intensă.

With thoughts of the sea

***

Cu gândul la mare

    Așa e vara, gândurile sunt mai răzlețe, tot se rup și zboară spre apă, soare, nisip. E complicat să te concentrezi la muncă și să fii prezent aici și acum. În fiecare vară trebuie să găsesc niște forțe suplimentare pentru a face acest efort, să uit de anii de școală, care aveau trei luni de vacanță. Uneori nici nu-mi dau seama, cât de mult mă preocupă regretele pentru vremurile trecute, înțelegând că sunt inutile, și că încă n-am învățat să prețuiesc momentul de acum. Cu atât mai mult, cu cât îmi amintesc foarte bine, că îmi părea greu și deloc frumos. Încă mă sperie noul, încă cred că, ce încep a face, nu e bine, nu e cum mi-aș închipui. Parcă aș avea scris undeva niște letopisețe și trebuie să corespund cu acțiunile mele, a ceea ce e scris acolo. Veșnicele iluzii...

    În desenul de mai sus am desenat, începând de la hașurarea completă a elementelor, nuanță după nuanță, fără a face mai întâi unele contururi. Mai exact, am desenat pete de culoare, acel procedeu generalizator, care te ajută să ignorezi mulțimea de detalii. Văd această metodă în desenele lui Andrea Serio.

Looking out the window

***

Să mai privim pe fereastră

    O fereastră ar putea fi chiar o fereastră? Da, desigur, de ce nu. Doar că uneori n-o vezi, privești prin ea și se deschide o lume întreagă, ce pornește din interiorul minții și sufletului. Ca un fel de cornucopia, revărsându-se cu zgomote de cascadă. Pot fi gânduri, într-un fel aruncate peste crengile copacilor, acoperișuri de case, pe drum și pe umerii trecătorilor. Mai pot fi și simțiri adunate de ceva vreme și au devenit atât de grele că ies pe oriunde, împrăstiindu-se în zarea cerului. Te miri de ce ciorile s-au ridicat în aer toate odată, croncănind. 

    Îmi mai pun întrebarea dacă ce văd e real sau e ceea ce am scos din mine. Dar de obicei, nu mă gândesc la asta. Nu am așa capacități, să fac o distincție între lumea din capul meu și cea din afară. Și nu am nici resurse suficiente, nici dorință să le irosesc pe cele de care dispun. 

    Apoi pare că mă uit într-un gol ce se adâncește, nici nu observ cum privirea mi s-a întors invers. Dacă ar întreba cineva ce este acolo afară, n-aș putea să-i răspund. Or, cu asta am și început, că privim prin fereastră, ca să ne vedem în noi și poate dacă plouă.

I put the spirit in the jug

***

Am băgat spiritul în ulcior

    Aici e ascuns un omulean, cu capul chel, mărunțel, încape bine într-un vas ca acesta; dar poate e un duh din poveste, numai că eu nu vreau să apelez la el. Poate să dea peste cap totul - anume el este cel care îmi face revoluție, mă sabotează și i-am găsit locul, îl simt cum fierbe acolo, că ulciorașul e plin cu apă fierbinte, lasă că nu-i este nimic, tot el o va răci până la gheață cu energia lui revoluționară: va zice că nu e bine să fie cald și va face să fie rece, apoi rece tot nu va fi bine și iar va căuta cald, om nebun veșnic nemulțumit. Nu mai moare acolo, are vasul un hogeag mic și mai e și gin doar.

    Cu greu mi ți l-am buchisit acolo, i-am pus capacul repede, să nu-mi vină jelea, că nu mai scap de el.

    Vasul acesta îmi amintește de o burtă - bagi în ea ce găsești și aștepți să se digere, numai să nu uiți să mai scoți de acolo, că dacă bufnește!!!! vai și amar...

Little moments of the day

***

Mici momente ale zilei

    Mă reîntorc la schițarea oamenilor. Mi-am amintit de când eram mică și voiam să rămân singură, fugeam sau în grădină, sau în cuhnea de vară și mă băgam în fundul lejancei, după mulțimea de lucruri adunate acolo. Aveam tot timpul câte o carte preferată, ascunsă acolo. Desenând această fetiță mi-am amintit de aceste clipe ale copilăriei mele. Anume expresia ei absorbită de cine știe ce carte mi-a atras atenția. Ador să stau și eu așa - scufundată într-un colț moale și cu o carte în mână, dusă în lumea descrisă de ea.

Drawing as a conversation with yourself

***

Desenul ca o discuție cu tine însuți

    Actualmente nu mai stau să analizez mișcările mele, desenez pur și simplu... - of, chiar așa să fie?

    Totuși este o activitate neobișnuită, și eu care credeam că e ceva simplu, ca pentru copii. Dar nu e așa! Este o activitate independentă, care necesită o implicare multilaterală, un fel de proiect interior, ce are nevoie să fie conceput, crescut și dezvoltat, cu sfere intelectuale, practice, organizatorice, marketologice. Trebuie să fii prezentă și în interior, și în exterior, adică să ai capacitatea de a scoate din tine ceva cu adevărat autentic și aici e nevoie de o capacitate de introspecție puternică, apoi trebuie să ieși în afară, în societate, iarăși să fii la fel de prezentă, să stabilești conexiuni și relații sociale, să demonstrezi și să convingi mulțimea, că au nevoie de ceea ce ai scos tu din interiorul cela al tău. E com-pli-cat!

    ...și mai zic că nu analizez... 

    Pare că am dat de vinovat (simțeam eu că trebuie să analizez...), iarăși i-a crescut puterea criticului ăla interior, a poposit în față, nici n-am observat când. Și deodată a început a mornăi, vezi ce complicat e, nu te mai băga!

    Și nu e chiar greșit ceea ce insinuează el, dar nici chiar să las totul baltă, nici asta nu e o soluție. Hotărăsc astfel - voi merge cu pași mai mici, fără să mă presez, îmi amintesc doar că nu am unde mă grăbi. 

A lantern in the sunset light

***

Un felinar în lumina apusului

    În cazul de față am schițat acest felinar, însă mi-am propus să redau un apus de soare, chiar dacă în fotografie nu era așa. Pe Pinterest sunt o mulțime de seturi cu nuanțe, referindu-se la tematici diferite. Nu a fost greu să găsesc și pentru apusul meu culorile necesare. 

    M-am săturat să tot fac cerul albastru și repede să iau ocrul și nuanțele acestuia ca să completez compoziția. Îmi place foarte mult aceste nuanțe și jocul lor, și totuși, am ajuns să cred că e nevoie de complicat lucrurile, pentru ca să pot continua și să nu abandonez din cauza plictiselii.

This is what happens when you only have one marker like a poor beggar

***

Când ai doar un marker ca un biet cerșetor, se mai întâmplă și să desenezi

    Măi, măi, am niște dușmani, îmi fură creioanele și rup carnetele, masa e dărâmată și scaunul deșelat, conexiunea la internet dată peste cap...

    Iar eu ca un boschetar al desenului am cerșit un marker de vreo sută de ani și un stilou  și am făcut un far. Iată așa viață grea, ce să mai vorbim...

Evening atmosphere

***

Atmosferă pe-nserat...

    ...dar felinarele încă nu s-au aprins...

    Am vrut să fac ultimele raze ale soarelui în apus, care se mai țin cu ambele mâini de acoperișul clopotniței, dar, după cum se vede l-am scăpat, a lunecat după orizont, cu toate mâinile, a luat și contrastul frumos între cald și rece și umbrele clare. Acum privesc, nici galbenul nu-i galben, nici cele două albastre nu se împacă, roșul încă mai încearcă din ultimele puteri să facă dispoziție și chef. Seara e seară, timp de tranziție...

I can still find lanterns on Google Maps

***

Mai găsesc felinare pe Google Maps

    Dacă nu faruri, atunci felinare. E bine și în întuneric, dar când e lumină e mai bine.

    Mi-a fost mai greu să desenez ceva ce la prima vedere pare a fi ceva nesemnificativ. Un semn de circulație, ce e asta? Nu e frumos! Dacă era un castel, sau vreun monument... Am zis că e timpul să fac și desene cu colțuri care nu sunt pe wish-listurile înrăiților călători. Una din profesoare zicea să ne organizăm astfel de provocări, pentru a ne antrena capacitatea de a observa ceva obișnuit, ceva ce e atât de văzut încât a devenit nevăzut.

Let's be reborn like nature

***

Să renaștem precum o face natura

    Îmi iese câte o expresie din astea, de parcă sunt la biserică și încep a predica. Ei, ce să faci, trebuie să încep cu ceva și zic și eu ce-mi vine prima pe limbă. Desenul l-am pornit cu verdele cel dintâi care apare și așa am continuat și cu altele, după cum vedeți primăvara și-a luat locul aproape definitiv. E aici, extraordinar de frumoasă, nemaipomenit de verde, de parcă a mâncat ceva învechit... hi-hi-hi... după  iarnă au rămas numai putreziciun, e logic, măi. 

    Asta e o idee, am să desenez o fată verde. Este și un cântec pe la noi: „... fată verde, cu părul pădure...”, totuși nu e mare idee... dar mă voi gândi la asta. Știu că este prin legendele britanice sau irlandeze una despre omul verde, la noi va fi despre o femeie verde. Tocmai am citit, i se mai spune Omul din copac și semnifică în special renașterea. Ați observat fraza ce mi-a ieșit la început și unde am ajuns. Asta e cu primăvara, renaștem din toate simțurile, ne trezim!

Greyhound / Barzoi

***

Ogarul Osia

    Peisajele din referințe mă fac să fiu foarte atentă în desenatul meu. Nu mă pot abține să tind spre a face desenul foarte apropiat de fotografie, mai ales culorile. Îmi place ce îmi iese, dar am un fel de nemulțumire, parcă mi-aș dori ceva, un fel de rebeliune. Aș vrea să simt o liberă exprimare, un curaj și ca și cum ar ieși ca pe unt. Acum scriu, iar prin gând îmi trece, că iarăși mă țin de idealuri și iluzii. La urma urmei, iese cum iese, greu, ușor, tot îmi este o plăcere și asta e mai important.

    Urmăresc un domn pictor rus care are un câine dintr-aceia barzoi, ogari rusești. E atât de caraghios, că îmi place anume pentru acest fapt. Nici nu-ți vine a crede, când îl privești, că poate fi atât de iute la fugă. Astfel am pișcat câteva screenshot-uri și am zdrelit cîteva schițe.

    Las și numele domnului  - @schemelinski

Behind the blue-tinted glasses

***

Ascunsă după ochelarii cu sticla albastră

    Merg pe drum agale, nu vreau să mă grăbesc. Mai rămân în plimbarea asta, să privesc în jurul meu prin ochelarii cu sticla albastră. Mă simt extravagantă și chiar șocantă, mi-am aruncat peste mine un abure de „johnny depp”. Eh, e destul de rece în spatele lor, mai ales în zile de primăvară. În schimb m-au ajutat să aleg nuanțele pentru acest desen.

Spring flowers

***

Flori de primăvară

    În pădurea de lângă sat nu se găseau ghiocei și credeam sincer, că sunt pe cale de dispariție, după cum spunea cartea roșie. În timpul plimbărilor de primăvară gândeam și speram că voi găsi unul, dar în zadar. Se spunea că erau culeși cu tot cu rădăcină și de-aceea au dispărut. Ce puteau face oamenii cu atâția ghiocei? Să zicem că le puneau în grădină, dar nu am văzut la nimeni. Acum îmi dau seama că pur și simplu, nu erau, pentru că clima nu le prea convine, e cam uscată.

    Și brândușe căutam, căci știam că trebuie să fie. Una am găsit, îmi amintesc bine. Și era albă. Așa de tare îmi plăcea numele lor, aproape că îi simțeam frumusețea pe limbă, ca și cum le mâncam, în timp ce le pronunțam. Am auzit că-i mai zice șofrănel... mmm, e încă mai gustos.

    Primele flori culese, însă, erau viorelele. Era mai călduț, apăreau cărări, adică zăpada era topită și se mai usca pământul, ...poate de asta nu vedeam ghiocei, ne duceam prea târziu...

Somewhere it's still winter

***

Pe undeva încă mai este iarnă

    Mi-a mai rămas un desen plin de iarnă. Mă grăbesc să-l pun aici, că mi-e frică că se va strica până la iarna viitoare, rămânând printr-o mapă în calculator. N-am când să mă gândesc ce simt, parcă mi-am pierdut capacitatea de a-mi asculta gândurile. Și de a mă asculta pe mine însumi. Presupun, că de aia desenez cabane la o poală de pădure, mă gândesc cum mă refugiez acolo și opresc timpul în loc.

    Pe de altă parte, aș zice că sunt niște gânduri malefice. Ce înseamnă să oprești timpul în loc? Să mori? NU. Dacă mori, timpul nu se oprește în loc. Atunci e foarte simplu, caut aer proaspăt, liniște de pădure, verde, să ating crengile și trunchiurile de copaci, să văd animăluțe zbughind și să recunosc păsările pe nume. Să reușesc să respir adânc și de mai multe ori. Să am și un scăunel și să mă așez cu spatele la pădure, să simt siguranța naturii, pământului și să privesc în zare cu speranță și bucurie. O fac eu și pe asta...

Late snowdrops

***

Ghioceii târzii

    Mă uit ce mai desenează lumea pictoricească, desenatoricească, ilustratoricească și tot teme primăvăratice, flori, verde crud, cer albastru și mult soare. Mi-a trebuit cam vreo jumate de lună să mă dezmeticesc și să mă dau și eu cu toate lumile acestea, cu atât mai mult că am admirat în curtea casei timp de-o lună ghioceii înfloriți. De câte ori mă mir de mine - odată ce ghioceii s-au ofilit deja eu m-am trezit să-i desenez - asta e, reacție întârziată... dar... nu mă grăbesc nicăieri, de fapt, limite n-am, mi-a venit și momentul pentru asta.

    Buuun... Aceștia sunt fotografiați de mine și se vede că m-am străduit să-i desenez ca pe o carte poștală. Stai, o idee super!!! Va fi felicitare pentru ziua de 8 martie! 

    Acum e bine, azi îmi place ce mi-a ieșit, dar ieri eram nemulțumită, de parcă prea i-am perfecționat. Repede am zdrelit alții, absolut imperfecți, iarăși am rămas nemulțumită. Seara am ajuns acasă, îi scanez și ce să crezi, îmi plac amândoi. Sunt în drept la existență amândouă desene....

Early spring freshness

***

Prospețime de început de primăvară

    De câte ori privesc un vebinar de-al Annei Egida, profesoara mea dragă și cea dintâi, mă motivează și mă inspiră ca și atunci, la primele lecții. De parcă e prima mea învățătoare, este extraordinară. Ea a vorbit despre cum să redăm atmosfera anotimpului. Eu am ales altă referință, dar cred că am reușit să redau puterea soarelui, dar și prospețimea aerului de primăvară.

    E frumos să încep primăvara și luna martie cu tematica mea iubită - farurile. Și desigur, și creionașul albastru, căci persistă zilele astea un cer albastru, de care îmi era dor, l-am strâns prin buzunare ca să-l scot aici la mine pe foaie. 

    Nu puteam să las să treacă această duminică foarte frumoasă fără să creez ceva. Mi-am făcut și niște mărțișoare, ca în fiecare an. 

A day of doing nothing

***

O zi de făcut nimic

    Am atâtea de făcut!!! Dar mă port de colo-colo ca un fel de găină chioară. Și mă înfoaie și un protest, de parcă cineva mă împiedică de a mă odihni sau relaxa. Pot să stau cât vreau, dar de unde, că am un ghimpe. Și înțeleg dacă m-ar înghimpa destul de tare, încât să sar și să mă duc să fac toate câte vreau, dar nu, e așa un fel de bâzâit mai mult, care te face doar să cauți musca ceea și să-i arzi o palmă, să înceteze bâzâitul. De-ar fi un fel de nu știu ce, să te zgâlțâie, apoi să-ți dea și un picior în fund, de să sari cât colo, să-ți mai zică și niște vorbe pipărate, de să ardă călcâiele în fugă....

    ...

    Dar nici așa nu vreau, e mai bine cu vorbe bune și cuminți... Las' că mă duc, fac ce am de făcut, nu mai trebuie șut, nici pipărate, mă descurc și fără astea.

    P.S. Din păcate, n-am desen cu tematica iernii, mai mult cu felinarele..

Winter in shades of gray

***

Iarna în nuanțe de gri

    Găsind această referință prin internet, am pornit să fac acest desen cu toate nuanțele de gri pe care le am. Am găsit în trusă vreo șase nuanțe, plus un creion de cărbune. N-a fost greu, dar mă tot închipuiam acolo în cabana aceea și înconjurată de o pădure enormă, seculară, plină de nămeți de zăpadă, fără un pic de speranță să mai ai vreo legătură cu lumea civilizată. Citisem o lucrare de-a Mariei Luisa fon Frantz, eleva lui Jung, care povestea că și-a organizat un fel de experiment, ducându-se să traiască într-o completă singurătate pe o anumită perioadă de timp și într-un fel a făcut un fel de demonstrație, precum că monștrii pe care îi vedem în jur, de cele mai multe ori vin din interiorul nostru, și dacă avem un grăunte de conștiinciozitate, reușim să-i înfruntăm înainte de a-i materializa în realitatea înconjurătoare. Aș zice că sunt extrem de tentată de această istorie a ei, dar, bine, mi-ar trebui și mie un motiv destul de măreț, de mare cercetare. Cu toată părerea de rău nu mă pot lăuda cu nivelul înalt de capacitate de cercetare, dar poate cu părere de bine, cine știe ce monștri mai ies la suprafață?...

    Deci, după cum se cerea de demonstrat nu sunt pregătită să-mi înfrunt partea interioară. 

I'm with winter, we're still talking to each other...

***

Sunt cu iarna, mai vorbim de una de alta...

    Uneori mă simt atât de bătrână, încât chiar cred că sunt de-o seamă cu iarna. De fapt, da, azi sunt bătrână, ca balena care ține pământul, ca taigaua rusească, ca ghețarul Groenlandei, nu-mi mai vin și alte exemple, poate chiar ca oceanul, ce să mai caut. Dar cred că doar azi, și în fiecare an, ca azi, m-am simțit bătrână, gârbovită și foarte înțeleaptă, pe alocuri; cu plete încâlcite, riduri... dar, stai, să nu vorbim de aspectul exterior...lasă, lasă, văd că am început așa, să zicem, mistic, interesant, dar am luat-o încotro? Ce fel de plete, măi? Eu am început a crede în babe frumoase.

    Mâine e altă zi, un fel de început, să zicem...

A cat on the carpet

***

Un motan ațipește pe covor

Oare nu sunt minunate creioanele? Mai mult de atât! 

Ca să desenezi un covor pare complicat. Dar nu e cazul atunci când ai câteva creioane. 

E călduț în casă, covorul e moale și ciorăpeii grosuți - e mijloc de iarnă.

We do what we can and with what we have

***

Facem ce putem și cu ce avem

       Profesoara zice: dacă ai puțin timp, fă ce poți și cu ce ai. Așa și fac. Am pe birou un marker albastru și un stilou negru. Sunt interesată de desenul unei nopți de iarnă. Ce să fac? Caut niște referințe, fotografii, ce anume îmi rezonează cu interiorul meu. Găsesc o fotografie realizată de fotograful moldovean M. Ciumaș, care mi se potrivește. De ce să nu încerc? (...încerc, încerc, tot încerc,... când mă voi apuca oare de lucrat?...)

    Deseori am impresia că a desena pentru mine trebuie să fie egal cu o constrângere oarecare, să existe un fel de interdicție, pe care o încalc de fiecare dată. Și dacă condițiile s-ar aranja în așa mod ca să am posibilitatea de a desena în voie, atunci pare că dorința mea și plăcerea vor dispărea foarte curând.

    Ajung seara să mă așez la masa de desenat, O. zice - iar te așezi la desenatul ista, nu vii lângă mine? Ce să mai vorbesc de pisică, care îmi poposește la picioarele mele de fiecare dată, mieunând să mă uit la ea, s-o mângâi, să-i dau ceva de mâncare sau pur și simplu îmi sare pe masă în față mea direct pe foaie. 

Night time, no snow

***

Vreme de noapte, fără zăpadă

    Trebuia să continui cu noaptea, chiar dacă afară e ziuă. Să mai lucrez cu creionul albastru, atât cât e sezon. Un drum în noapte, ce emoții poate scoate la suprafață? Probabil e ger, pentru că zăpadă nu este. E frig și mai este de mers un pic și luminile vor dispărea, câmpul deschis și larg se va deschide în fața ochilor. Dacă va fi ceva noroc, o lună sclipitoare va lumina calea, dar dacă nu, un drum abia vizibil și umbre difuze își vor întinde membrele să te apuce și să te țină, să tulbure și să te sperie, să rătăcești până te istovești complet.

    Nu știu ce-mi ies cuvintele astea, îmi place să desenez scene de noapte, cu toate că de fiecare dată, îmi zic că nu voi reuși, și până la urmă tot reușesc (nu vreau să mă ctitic). Am găsit această fotografie undeva prin internet, dar era un fel de timp mohorât și de un gri peste tot, încât mi-am zis, de ce să nu aprind felinarele, și dacă le aprind atunci va fi deja noapte, iar creioanele albastre sunt la moment.

Winter training in drawing at Kalachevaschool

***

Treningul de iarnă la Kalachevaschool

    Ce fain că Kalachevaschool face aceste activități! O săptămână la sărbătorile de iarnă. De data aceasta am fost foarte mobilizată. Pentru că aveam nevoie de o îndrumare și motivare, inspirație și imbold de la cineva dintr-o parte. Și ce drăguț că a fost nu sub forma unor lecții, dar ca un joc de cuvinte, ce trebuiau reprezentate pe hârtie. Deci, libertate absolută în imaginație și fantezie.

    Primul cuvânt a fost SCRISOARE: și mi-am imaginat că primesc o scrisoare de la părinți, care ca să mă convingă să vin în ospeție, încearcă să creeze o intrigă. Voi traduce aici textul, deoarece școala e rusească, am scris în rusă - „Dragă, bună ziua. Noi cu tata te invităm în ospeție. Decide-te, te rugăm, cu distanțele și gradele necesare. Te așteptăm mult! Pupici!”

    Al doilea cuvânt este GRADE: imediat mi-am imaginat varietatea de alcool și gradele lor. Chiar am reprezentat niște cogniac, vin de casă, calvados, pălincă ardelenească, până m-am săturat, că mai aveam încă în dulap și alte sticle. Acest cuvânt mi-a amintit de revista de satiră și umor de pe vremurile sovietice „Crocodil”, în care cele mai frecvente parodii erau pe tema alcoolului. Textul scris este „Câte grade? La ce distanță? Trebuie să mă gândesc... ..... ... Foarte greu... Foarte...”

    Încă un cuvânt - CALE: Nu m-am prea complicat, o mașină, un drum de asfalt, Făgărășanul și munții. Iar textul ce  mi-a venit în minte a fost: „Calea înapoi spre copilărie, sau drumul către sine, sau calea spre casă, sau drumul spre oriunde, în jurul Pământului...”

    Următorul cuvânt este ÎMBRĂȚIȘARE: Mi-am amintit de fotografiile stocate în calculator, în care sunt câteva extraordinare cu bunica și nepotul, care mi-au servit ca referințe. Și mi-am zis că îmbrățișările sunt tot timpul bune - îmbrățișările părinților, ale copiilor, dintre cei mari.

    Alt cuvânt s-a decis să fie SPUMĂ: Imediat am văzut în fața ochilor benzinăria la care ne oprim, când ne pornim undeva, la un drum, spontan, și găsim cea mai extraordinară cafea cu spumă.

    Și încă un cuvânt a ieșit la iveală - NOAPTE: Destul de repede m-am hotărât ce să fac, pentru că e iarnă, e noapte mai mult, vreau să ningă, să scârțâie, să viscolească, să simt purificarea limpede a strălucitoarei zăpezi.

    LUNĂ, încă un cuvânt drăguț: eu demult voiam să desenez această decorațiune de brad, și mi-am zis de ce nu aici și acum - ea reprezintă și lună, și moș crăciun, și sărbătoare, și veselie.

    Ultimul cuvânt mi-a plăcut cel mai mult, pentru că mi-a dat cea mai multă bătaie de cap - TAINĂ: m-am gândit și la cina cea de taină, și taina spovedaniei, și taina sub șapte lacăte, și Sherlock Holmes, și nu mai știu ce am mai gândit. Până la urmă, am deschis pinterestul și am dat peste lacăte cu cheie, cu broasca cheii și mi-am zis, poate, e o idee - o ușă închisă totdeauna ascunde o taină. Imaginația m-a dus și mai departe, mi-am amintit de Alisa în Țara Minunilor, am căutat un citat și m-am gândit că s-ar potrivi: „Puțini sunt cei care găsesc o ieșire, unii nici n-o văd, chiar dacă o găsesc, cei mai mulți, însă, nici n-o caută”.

Bright winter night

***

Noapte strălucitoare de iarnă

    Sunt foarte frumoase nopțile de iarnă cu multă zăpadă, strălucitoare și curată. O liniște tămăduitoare și plină de pace s-a instalat în aer. Foarte bine că sunt challenge-uri și mă împing să fiu concentrată, de parcă ar fi niște teme de făcut, iar tind să fiu exemplară.