Evening atmosphere

***

Atmosferă pe-nserat...

    ...dar felinarele încă nu s-au aprins...

    Am vrut să fac ultimele raze ale soarelui în apus, care se mai țin cu ambele mâini de acoperișul clopotniței, dar, după cum se vede l-am scăpat, a lunecat după orizont, cu toate mâinile, a luat și contrastul frumos între cald și rece și umbrele clare. Acum privesc, nici galbenul nu-i galben, nici cele două albastre nu se împacă, roșul încă mai încearcă din ultimele puteri să facă dispoziție și chef. Seara e seară, timp de tranziție...

I can still find lanterns on Google Maps

***

Mai găsesc felinare pe Google Maps

    Dacă nu faruri, atunci felinare. E bine și în întuneric, dar când e lumină e mai bine.

    Mi-a fost mai greu să desenez ceva ce la prima vedere pare a fi ceva nesemnificativ. Un semn de circulație, ce e asta? Nu e frumos! Dacă era un castel, sau vreun monument... Am zis că e timpul să fac și desene cu colțuri care nu sunt pe wish-listurile înrăiților călători. Una din profesoare zicea să ne organizăm astfel de provocări, pentru a ne antrena capacitatea de a observa ceva obișnuit, ceva ce e atât de văzut încât a devenit nevăzut.

Let's be reborn like nature

***

Să renaștem precum o face natura

    Îmi iese câte o expresie din astea, de parcă sunt la biserică și încep a predica. Ei, ce să faci, trebuie să încep cu ceva și zic și eu ce-mi vine prima pe limbă. Desenul l-am pornit cu verdele cel dintâi care apare și așa am continuat și cu altele, după cum vedeți primăvara și-a luat locul aproape definitiv. E aici, extraordinar de frumoasă, nemaipomenit de verde, de parcă a mâncat ceva învechit... hi-hi-hi... după  iarnă au rămas numai putreziciun, e logic, măi. 

    Asta e o idee, am să desenez o fată verde. Este și un cântec pe la noi: „... fată verde, cu părul pădure...”, totuși nu e mare idee... dar mă voi gândi la asta. Știu că este prin legendele britanice sau irlandeze una despre omul verde, la noi va fi despre o femeie verde. Tocmai am citit, i se mai spune Omul din copac și semnifică în special renașterea. Ați observat fraza ce mi-a ieșit la început și unde am ajuns. Asta e cu primăvara, renaștem din toate simțurile, ne trezim!

Greyhound / Barzoi

***

Ogarul Osia

    Peisajele din referințe mă fac să fiu foarte atentă în desenatul meu. Nu mă pot abține să tind spre a face desenul foarte apropiat de fotografie, mai ales culorile. Îmi place ce îmi iese, dar am un fel de nemulțumire, parcă mi-aș dori ceva, un fel de rebeliune. Aș vrea să simt o liberă exprimare, un curaj și ca și cum ar ieși ca pe unt. Acum scriu, iar prin gând îmi trece, că iarăși mă țin de idealuri și iluzii. La urma urmei, iese cum iese, greu, ușor, tot îmi este o plăcere și asta e mai important.

    Urmăresc un domn pictor rus care are un câine dintr-aceia barzoi, ogari rusești. E atât de caraghios, că îmi place anume pentru acest fapt. Nici nu-ți vine a crede, când îl privești, că poate fi atât de iute la fugă. Astfel am pișcat câteva screenshot-uri și am zdrelit cîteva schițe.

    Las și numele domnului  - @schemelinski

Behind the blue-tinted glasses

***

Ascunsă după ochelarii cu sticla albastră

    Merg pe drum agale, nu vreau să mă grăbesc. Mai rămân în plimbarea asta, să privesc în jurul meu prin ochelarii cu sticla albastră. Mă simt extravagantă și chiar șocantă, mi-am aruncat peste mine un abure de „johnny depp”. Eh, e destul de rece în spatele lor, mai ales în zile de primăvară. În schimb m-au ajutat să aleg nuanțele pentru acest desen.

Spring flowers

***

Flori de primăvară

    În pădurea de lângă sat nu se găseau ghiocei și credeam sincer, că sunt pe cale de dispariție, după cum spunea cartea roșie. În timpul plimbărilor de primăvară gândeam și speram că voi găsi unul, dar în zadar. Se spunea că erau culeși cu tot cu rădăcină și de-aceea au dispărut. Ce puteau face oamenii cu atâția ghiocei? Să zicem că le puneau în grădină, dar nu am văzut la nimeni. Acum îmi dau seama că pur și simplu, nu erau, pentru că clima nu le prea convine, e cam uscată.

    Și brândușe căutam, căci știam că trebuie să fie. Una am găsit, îmi amintesc bine. Și era albă. Așa de tare îmi plăcea numele lor, aproape că îi simțeam frumusețea pe limbă, ca și cum le mâncam, în timp ce le pronunțam. Am auzit că-i mai zice șofrănel... mmm, e încă mai gustos.

    Primele flori culese, însă, erau viorelele. Era mai călduț, apăreau cărări, adică zăpada era topită și se mai usca pământul, ...poate de asta nu vedeam ghiocei, ne duceam prea târziu...

Somewhere it's still winter

***

Pe undeva încă mai este iarnă

    Mi-a mai rămas un desen plin de iarnă. Mă grăbesc să-l pun aici, că mi-e frică că se va strica până la iarna viitoare, rămânând printr-o mapă în calculator. N-am când să mă gândesc ce simt, parcă mi-am pierdut capacitatea de a-mi asculta gândurile. Și de a mă asculta pe mine însumi. Presupun, că de aia desenez cabane la o poală de pădure, mă gândesc cum mă refugiez acolo și opresc timpul în loc.

    Pe de altă parte, aș zice că sunt niște gânduri malefice. Ce înseamnă să oprești timpul în loc? Să mori? NU. Dacă mori, timpul nu se oprește în loc. Atunci e foarte simplu, caut aer proaspăt, liniște de pădure, verde, să ating crengile și trunchiurile de copaci, să văd animăluțe zbughind și să recunosc păsările pe nume. Să reușesc să respir adânc și de mai multe ori. Să am și un scăunel și să mă așez cu spatele la pădure, să simt siguranța naturii, pământului și să privesc în zare cu speranță și bucurie. O fac eu și pe asta...

Late snowdrops

***

Ghioceii târzii

    Mă uit ce mai desenează lumea pictoricească, desenatoricească, ilustratoricească și tot teme primăvăratice, flori, verde crud, cer albastru și mult soare. Mi-a trebuit cam vreo jumate de lună să mă dezmeticesc și să mă dau și eu cu toate lumile acestea, cu atât mai mult că am admirat în curtea casei timp de-o lună ghioceii înfloriți. De câte ori mă mir de mine - odată ce ghioceii s-au ofilit deja eu m-am trezit să-i desenez - asta e, reacție întârziată... dar... nu mă grăbesc nicăieri, de fapt, limite n-am, mi-a venit și momentul pentru asta.

    Buuun... Aceștia sunt fotografiați de mine și se vede că m-am străduit să-i desenez ca pe o carte poștală. Stai, o idee super!!! Va fi felicitare pentru ziua de 8 martie! 

    Acum e bine, azi îmi place ce mi-a ieșit, dar ieri eram nemulțumită, de parcă prea i-am perfecționat. Repede am zdrelit alții, absolut imperfecți, iarăși am rămas nemulțumită. Seara am ajuns acasă, îi scanez și ce să crezi, îmi plac amândoi. Sunt în drept la existență amândouă desene....

Early spring freshness

***

Prospețime de început de primăvară

    De câte ori privesc un vebinar de-al Annei Egida, profesoara mea dragă și cea dintâi, mă motivează și mă inspiră ca și atunci, la primele lecții. De parcă e prima mea învățătoare, este extraordinară. Ea a vorbit despre cum să redăm atmosfera anotimpului. Eu am ales altă referință, dar cred că am reușit să redau puterea soarelui, dar și prospețimea aerului de primăvară.

    E frumos să încep primăvara și luna martie cu tematica mea iubită - farurile. Și desigur, și creionașul albastru, căci persistă zilele astea un cer albastru, de care îmi era dor, l-am strâns prin buzunare ca să-l scot aici la mine pe foaie. 

    Nu puteam să las să treacă această duminică foarte frumoasă fără să creez ceva. Mi-am făcut și niște mărțișoare, ca în fiecare an. 

A day of doing nothing

***

O zi de făcut nimic

    Am atâtea de făcut!!! Dar mă port de colo-colo ca un fel de găină chioară. Și mă înfoaie și un protest, de parcă cineva mă împiedică de a mă odihni sau relaxa. Pot să stau cât vreau, dar de unde, că am un ghimpe. Și înțeleg dacă m-ar înghimpa destul de tare, încât să sar și să mă duc să fac toate câte vreau, dar nu, e așa un fel de bâzâit mai mult, care te face doar să cauți musca ceea și să-i arzi o palmă, să înceteze bâzâitul. De-ar fi un fel de nu știu ce, să te zgâlțâie, apoi să-ți dea și un picior în fund, de să sari cât colo, să-ți mai zică și niște vorbe pipărate, de să ardă călcâiele în fugă....

    ...

    Dar nici așa nu vreau, e mai bine cu vorbe bune și cuminți... Las' că mă duc, fac ce am de făcut, nu mai trebuie șut, nici pipărate, mă descurc și fără astea.

    P.S. Din păcate, n-am desen cu tematica iernii, mai mult cu felinarele..

Winter in shades of gray

***

Iarna în nuanțe de gri

    Găsind această referință prin internet, am pornit să fac acest desen cu toate nuanțele de gri pe care le am. Am găsit în trusă vreo șase nuanțe, plus un creion de cărbune. N-a fost greu, dar mă tot închipuiam acolo în cabana aceea și înconjurată de o pădure enormă, seculară, plină de nămeți de zăpadă, fără un pic de speranță să mai ai vreo legătură cu lumea civilizată. Citisem o lucrare de-a Mariei Luisa fon Frantz, eleva lui Jung, care povestea că și-a organizat un fel de experiment, ducându-se să traiască într-o completă singurătate pe o anumită perioadă de timp și într-un fel a făcut un fel de demonstrație, precum că monștrii pe care îi vedem în jur, de cele mai multe ori vin din interiorul nostru, și dacă avem un grăunte de conștiinciozitate, reușim să-i înfruntăm înainte de a-i materializa în realitatea înconjurătoare. Aș zice că sunt extrem de tentată de această istorie a ei, dar, bine, mi-ar trebui și mie un motiv destul de măreț, de mare cercetare. Cu toată părerea de rău nu mă pot lăuda cu nivelul înalt de capacitate de cercetare, dar poate cu părere de bine, cine știe ce monștri mai ies la suprafață?...

    Deci, după cum se cerea de demonstrat nu sunt pregătită să-mi înfrunt partea interioară. 

I'm with winter, we're still talking to each other...

***

Sunt cu iarna, mai vorbim de una de alta...

    Uneori mă simt atât de bătrână, încât chiar cred că sunt de-o seamă cu iarna. De fapt, da, azi sunt bătrână, ca balena care ține pământul, ca taigaua rusească, ca ghețarul Groenlandei, nu-mi mai vin și alte exemple, poate chiar ca oceanul, ce să mai caut. Dar cred că doar azi, și în fiecare an, ca azi, m-am simțit bătrână, gârbovită și foarte înțeleaptă, pe alocuri; cu plete încâlcite, riduri... dar, stai, să nu vorbim de aspectul exterior...lasă, lasă, văd că am început așa, să zicem, mistic, interesant, dar am luat-o încotro? Ce fel de plete, măi? Eu am început a crede în babe frumoase.

    Mâine e altă zi, un fel de început, să zicem...

A cat on the carpet

***

Un motan ațipește pe covor

Oare nu sunt minunate creioanele? Mai mult de atât! 

Ca să desenezi un covor pare complicat. Dar nu e cazul atunci când ai câteva creioane. 

E călduț în casă, covorul e moale și ciorăpeii grosuți - e mijloc de iarnă.

We do what we can and with what we have

***

Facem ce putem și cu ce avem

       Profesoara zice: dacă ai puțin timp, fă ce poți și cu ce ai. Așa și fac. Am pe birou un marker albastru și un stilou negru. Sunt interesată de desenul unei nopți de iarnă. Ce să fac? Caut niște referințe, fotografii, ce anume îmi rezonează cu interiorul meu. Găsesc o fotografie realizată de fotograful moldovean M. Ciumaș, care mi se potrivește. De ce să nu încerc? (...încerc, încerc, tot încerc,... când mă voi apuca oare de lucrat?...)

    Deseori am impresia că a desena pentru mine trebuie să fie egal cu o constrângere oarecare, să existe un fel de interdicție, pe care o încalc de fiecare dată. Și dacă condițiile s-ar aranja în așa mod ca să am posibilitatea de a desena în voie, atunci pare că dorința mea și plăcerea vor dispărea foarte curând.

    Ajung seara să mă așez la masa de desenat, O. zice - iar te așezi la desenatul ista, nu vii lângă mine? Ce să mai vorbesc de pisică, care îmi poposește la picioarele mele de fiecare dată, mieunând să mă uit la ea, s-o mângâi, să-i dau ceva de mâncare sau pur și simplu îmi sare pe masă în față mea direct pe foaie. 

Night time, no snow

***

Vreme de noapte, fără zăpadă

    Trebuia să continui cu noaptea, chiar dacă afară e ziuă. Să mai lucrez cu creionul albastru, atât cât e sezon. Un drum în noapte, ce emoții poate scoate la suprafață? Probabil e ger, pentru că zăpadă nu este. E frig și mai este de mers un pic și luminile vor dispărea, câmpul deschis și larg se va deschide în fața ochilor. Dacă va fi ceva noroc, o lună sclipitoare va lumina calea, dar dacă nu, un drum abia vizibil și umbre difuze își vor întinde membrele să te apuce și să te țină, să tulbure și să te sperie, să rătăcești până te istovești complet.

    Nu știu ce-mi ies cuvintele astea, îmi place să desenez scene de noapte, cu toate că de fiecare dată, îmi zic că nu voi reuși, și până la urmă tot reușesc (nu vreau să mă ctitic). Am găsit această fotografie undeva prin internet, dar era un fel de timp mohorât și de un gri peste tot, încât mi-am zis, de ce să nu aprind felinarele, și dacă le aprind atunci va fi deja noapte, iar creioanele albastre sunt la moment.

Winter training in drawing at Kalachevaschool

***

Treningul de iarnă la Kalachevaschool

    Ce fain că Kalachevaschool face aceste activități! O săptămână la sărbătorile de iarnă. De data aceasta am fost foarte mobilizată. Pentru că aveam nevoie de o îndrumare și motivare, inspirație și imbold de la cineva dintr-o parte. Și ce drăguț că a fost nu sub forma unor lecții, dar ca un joc de cuvinte, ce trebuiau reprezentate pe hârtie. Deci, libertate absolută în imaginație și fantezie.

    Primul cuvânt a fost SCRISOARE: și mi-am imaginat că primesc o scrisoare de la părinți, care ca să mă convingă să vin în ospeție, încearcă să creeze o intrigă. Voi traduce aici textul, deoarece școala e rusească, am scris în rusă - „Dragă, bună ziua. Noi cu tata te invităm în ospeție. Decide-te, te rugăm, cu distanțele și gradele necesare. Te așteptăm mult! Pupici!”

    Al doilea cuvânt este GRADE: imediat mi-am imaginat varietatea de alcool și gradele lor. Chiar am reprezentat niște cogniac, vin de casă, calvados, pălincă ardelenească, până m-am săturat, că mai aveam încă în dulap și alte sticle. Acest cuvânt mi-a amintit de revista de satiră și umor de pe vremurile sovietice „Crocodil”, în care cele mai frecvente parodii erau pe tema alcoolului. Textul scris este „Câte grade? La ce distanță? Trebuie să mă gândesc... ..... ... Foarte greu... Foarte...”

    Încă un cuvânt - CALE: Nu m-am prea complicat, o mașină, un drum de asfalt, Făgărășanul și munții. Iar textul ce  mi-a venit în minte a fost: „Calea înapoi spre copilărie, sau drumul către sine, sau calea spre casă, sau drumul spre oriunde, în jurul Pământului...”

    Următorul cuvânt este ÎMBRĂȚIȘARE: Mi-am amintit de fotografiile stocate în calculator, în care sunt câteva extraordinare cu bunica și nepotul, care mi-au servit ca referințe. Și mi-am zis că îmbrățișările sunt tot timpul bune - îmbrățișările părinților, ale copiilor, dintre cei mari.

    Alt cuvânt s-a decis să fie SPUMĂ: Imediat am văzut în fața ochilor benzinăria la care ne oprim, când ne pornim undeva, la un drum, spontan, și găsim cea mai extraordinară cafea cu spumă.

    Și încă un cuvânt a ieșit la iveală - NOAPTE: Destul de repede m-am hotărât ce să fac, pentru că e iarnă, e noapte mai mult, vreau să ningă, să scârțâie, să viscolească, să simt purificarea limpede a strălucitoarei zăpezi.

    LUNĂ, încă un cuvânt drăguț: eu demult voiam să desenez această decorațiune de brad, și mi-am zis de ce nu aici și acum - ea reprezintă și lună, și moș crăciun, și sărbătoare, și veselie.

    Ultimul cuvânt mi-a plăcut cel mai mult, pentru că mi-a dat cea mai multă bătaie de cap - TAINĂ: m-am gândit și la cina cea de taină, și taina spovedaniei, și taina sub șapte lacăte, și Sherlock Holmes, și nu mai știu ce am mai gândit. Până la urmă, am deschis pinterestul și am dat peste lacăte cu cheie, cu broasca cheii și mi-am zis, poate, e o idee - o ușă închisă totdeauna ascunde o taină. Imaginația m-a dus și mai departe, mi-am amintit de Alisa în Țara Minunilor, am căutat un citat și m-am gândit că s-ar potrivi: „Puțini sunt cei care găsesc o ieșire, unii nici n-o văd, chiar dacă o găsesc, cei mai mulți, însă, nici n-o caută”.

Bright winter night

***

Noapte strălucitoare de iarnă

    Sunt foarte frumoase nopțile de iarnă cu multă zăpadă, strălucitoare și curată. O liniște tămăduitoare și plină de pace s-a instalat în aer. Foarte bine că sunt challenge-uri și mă împing să fiu concentrată, de parcă ar fi niște teme de făcut, iar tind să fiu exemplară.