***
Rațele albastre și teoria obiectivelor
Urmăresc cum îmi apare dorința de a desena, de parcă ar ieși tocmai din chakra ceea muladhara. Din străfundurile străfundurilor. E foarte clară și-mi este limpede că anume asta vreau să fac. Zic că e ceva infantil, căci sunt la serviciu și mă străbate acest fascicul insistent, de genul aici și acum. Îmi pare o plăcere a vieții, să fie limpede ce vrei, și o ușurare într-un fel. Și când mai ai și anturaj, posibilități, timp pentru îndeplinire, asta e deja binecuvântare.
Ei bine, am pus asta aici, pentru univers.
De fapt, să vorbim despre rațele albastre. Erau albe pe fotografia de referință, urma să folosesc linia pentru ele și să iau creionul albastru, cel Spectrum blue, ca să completez fonul, iar albul penelor să-l văd ieșind în față. Însă, una e schema din cap și altceva e mâna care lucrează. Ele își trăiesc viețile aparte.
E amuzant deja, am observat că am desenul și o intenție clară să-l fac în linie. Apoi nu știu cum se întâmplă, că doar o linie nu-mi ajunge, vreau fon, vreau alte culori. Poate e un fel de manie de umplere a spațiului alb...hi-hi-hi.
Mi-aș pune ca obiectiv să explorez spațiul limpede și clar al liniei... aș pune obiectiv, dar nu-mi plac obiectivele, de unde să iau o minte teoretică, care știe fix și exact cum să pună obiective, și încă să le pună pe etape, și să urmărească și îndeplinirea... hm! dar de fapt de ce nu pot - pot să-l pun și chiar acum îl pun! Poftim, nu e greu!
Iată ce plan a fost de la început - rața în linie și fonul albastru. Să zicem că e un fel de obiectiv atins. Dar! Concluzia mea este că ceea ce era în cap, fiind realizat, îmi pare simplu, sec și neinteresant. De rațele albastre, după ce am închis carnetul și apoi repede l-am deschis înapoi, m-am îndrăgostit. Ca și cum am poposit în lumea mea.
