Soubriquet

***

Porecla

    Tăiam zămosul în felii și admiram culoarea atrăgătoare a miezului, un fel de portocaliu intens, umed și mustos, altfel nu putea să fie, decât foarte dulce și aromat. Am scos semințele cu o lingură și mi-am pregătit o farfurie albă cu margine reliefată să-mi pun feliile în ea.  Știam  că-l voi înghiți  pe tot dintr-o răsuflare, făcându-mi obraji morcovii, pe alocuri, ca obrajii fetelor care se dau cu autobronzant. Și totuși nu mă grăbeam, pentru că am îngăduit un pic să privesc duetul de culori verde-portocaliu, eu, într-un fel sunt specialist deja, știu sigur, că uitându-ne la o felie de zămos, putem vedea o mulțime de culori. Eu însă le admiram pe acestea două.

    Mi-am luat farfuria pe pat și creioanele cu carnetul și era imperativ să le trec pe foaie. Apoi liniștită m-am îndopat cu un zămos întreg și nu l-am împărțit cu nimeni, norocul meu că lui O. nu-i place. Dar, istoria nu se termină aici, pentru că am desenat câteva felii și mă gândesc să scriu ceva alături și nu știam ce. Zic, hai să-mi fac jocul meu preferat, îl întreb pe O. trei cuvinte, care-i vin în minte, când se uită la desen. El, ca de obicei, zice să-l las în pace; eu, ca de obicei, mă pun pe capul lui, hai, hai, spune. Până la urmă îmi zice, ce să-ți spun, e foarte simplu - porecla lui tata era Ghiță Zămos, atât,.. Dumnezeu să-l odihnească în pace...

I look through rose-colored glasses

***

Privesc prin ochelari cu sticle trandafirii

Am revenit la schița aceasta de vreo cinci ori și tot îmi pare că ceva nu ajunge, sau e prea mult, ...desigur că e prea mult roz. Îmi zic, scoate odată ochelarii ceea de pe nas! Chiar și cerul nu mai e albastru, am decis să fac o notiță, că acolo există un cer albastru.

Și totuși e primăvară, rozul persistă, o enormitate de flori și toate în această culoare. 

An hour with Picasso

***

O oră cu Picasso

    Văd un magazin cu de toate pentru desenat, am intrat și am observat și un anunț - oră de desen, azi, toată ziua. Mă decid imediat, mă înregistrez, plătesc și vin la ora dată. În fundul magazinului găsesc o scară abruptă, ce urcă la mansardă, un cabinet mic plin de soare și multă căldură, aproape fără aer, dar nicidecum nu mă oprește faptul. O doamnă foarte drăguță mi-a explicat  puțin starea lucrurilor și a zis să aleg ce vreau să desenez. Eu am ales să reproduc o pictură de-a lui Picasso, Acrobatul și băiatul arlechin. Bineînțeles, am fost atrasă de mult albastru, roșu și niște nuanțe complicate bej-galben-ocru nisipos. Și m-am apucat - ea mi-a schițat un pic cu creionul liniile de bază și eu am continuat, apoi am trecut la creioane colorate. În fine, a fost tare fain. Să fi planificat și n-ar fi ieșit așa de bine.

    Ce am învățat:

    Să trasez niște linii generale, ușoare, care să servească ca axe pentru erou sau eroii principali ai desenului și ca contururi generale ale obiectelor.

    Când începem să lucrăm cu culori - alegem culorile planificate, iar pentru fiecare culoare mai alegem și celelalte nuanțe, câte avem. De ex., am ales să fac haine roșii - iau creionul roșu plus cât mai multe nuanțe de roșu. 

    E preferabil de pus un timp limită și să-l respecți.

The bottom of the ocean

***

Fundul mării

    Mai albastru decât umbrele albastre este fundul mării și oceanului. O dorință nestăvilită de a amesteca toate nuanțele de albastru, găsite în paharele de pe masa de lucru, m-a prins ca între mreje. Nu erau de găsit niciun gram de putere și nici o cale de scăpare din capcana, aranjată și uneltită cu viclenie de către un dușman interior. Trebuia să găsesc un subiect potrivit. Și l-am găsit.

    Acum sunt liniștită, am ieșit curată din vicleșuguri „umbroase”, exact ca revenirea la suprafață din fundurile mărilor și oceanelor.

It's good to reflect sometimes...

***

E bine să reflectezi uneori...

...dacă ai cu ce... ar zice O.

Dar, ce să mai vorbim, facem și noi ce putem.

I see blue walls

***

Văd pereți albaștri...

    Văd pereți albaștri.. și un copac de rodiu, tânăr, subțirel și foarte verde. Muguri de floare, încă închiși, se văd pe ici, pe colo. Și o lumină caldă se strecoară, se prelinge peste varul sinilit al pereților. Iar eu sunt foarte serioasă, cu fața ca sculptată, simt că nici un mușchi nu se mișcă. Însă priveliștea pereților albaștri și copacul de rodiu, descoperite acolo unde nu mă așteptam, mi-au trezit mirarea. Și încă sunt întâmpinată cu bunăvoință și întrebată - de ce nu zâmbești? Da, într-adevăr, de ce nu zâmbesc - împietresc și nici nu observ.

    Atunci să zâmbesc dar : întind colțurile buzelor intenționat, îmi amintesc încă mișcarea, da, s-o repet iar, mai larg, ca să se miște și ochii, să văd dacă se schimbă lumina din jur -  da, se schimbă. Bun, pentru dimineață îmi voi face un memo cu alarmă :„Zâmbește, fa!”

This year's daffodils

***

Toată lumea desenează narciși

    Și eu am zis - să nu rămân în urmă de toată lumea. Și-așa nu prea țin pasul. Măcar cu narcișii să fiu laolaltă. Dar nu am vrut să complic lucrurile, am făcut colaborare doar cu câteva nuanțe de albastru, un început de phtalo, apoi atingeri cu ultramarin și umbre cu indigo. N-am uitat de bețișorul cu cerneală, care m-a ajutat să scot la iveală puterea lor interioară.