The treasure cabinet

***

Dulăpașul cu comori

Eu cred că oricărui om îi trebuie un dulăpaș cu multe sertărașe. Atâtea mici comori găsim, hoinărind prin labirintul urban, sau cum zice cântărețul - bine ai venit în junglă. De fapt nu e chiar obligatoriu să le strângi pe toate, dar mai știi la ce-ți poate trebui vreun cercel boțit, care, parcă, e din aur. Și apoi niște mărgele, împrăștiate și neobservate de domnișoara care și-a rupt brățara, unde să le pui, nicidecum nu le poți lăsa așa pe jos. Și în caz că te întâlnești cu cățelușul Grivei, cum să nu-i întorci medalionul, doar ești sigură, că simțul îți va șopti - câinele acesta sau acela e anume Grivei. Minusculul portofel, ce seamăna să fie din piele, înseamnă că e lucru prețios, ascundea chiar și o bancnotă, precis că mă va salva într-una din zile mai grele, dar până mai vine ziua cea grea, trebuie păstrat undeva. Alături încape perfect o cărțulie în nu știu ce limbă, precis vreuna dintr-acelea de rugăciuni arăbești, sau turcești, împreună cu mătăniile, oleacă mozolite de mâinile vreunui necredincios, să-mi fie iertată intoleranța și nerespectul, care poate fi întrevăzut pe aici, dar nu m-am gândit la ce-mi poate fi utilă, dar mai știi cum se întoarce lumea, și încă e o sursă foarte bună de inspirație, când am nevoie de liniuțe mai deocheate, să le înșir pe marginea unei foițe, când capul vâjâie, iar gândurile se trântesc unul în altul, poftim, iată și utilitatea. Cănuța de cafea și lingurița, spălate cu grijă, dezinfectate, vor sta frumușel în sertărașul de jos, e mai mare și sunt sigură că voi mai găsi, mușteriii de la cafenele, care ies cu țigara pe-afară, ce vor lăsa pe marginile trotuarului?

A beautiful part of winter

***

O bucată de iarnă frumoasă

    Iarna e bunișoară anul acesta, cu viscolașe, temperaturi coborâte destul sub zero, gheață groasă și zăpadă înaltă. Se tot aude pe la știri  cuvântul "fără precedent", ca un fel de mirare și parcă supărare. Presupun că metodele contra încălzirii globale încep să dea roade. Sper, numai că, pare-se că civilizația înaltă nu e prea bucuroasă de o adevărată iarnă, dar mă îngrijorează și încep să atrag și eu atenția, fiind foarte puțin implicată în activitatea socială, la mood-ul general al știrilor și mass-mediilor, veșnic înfricoșați și asemănându-se mai mult a babe prezicătoare, inventând din când în când sfârșitul lumii.

    Mi-am zis că e interesantă paleta de culori a unui perete de un ocru învechit. Să tot stai să te tot uiți, ce nuanțe mai găsești...

Quick sketch

***

O schiță rapidă

    Ca să mă încălzesc desenez ceea, pe ce îmi cade ochiul mai întâi, când privesc în jur, indiferent unde stau. Parcă aș sparge gheața sau aș face o mică întindere de mușchi înainte de sport. Aceste uscăciuni le-am strâns astă toamnă, sunt semințele a trei copaci, știu denumirea doar la unul, platanul. Poate ar fi bine să aflu, să știu cine face așa frumusețe de forme. Și mai ziceam că nu-mi plac uscăciunile în casă, nicidecum nu învăț să nu mai fac afirmații generale. 

February urban scene

***

Scena urbana de Februarie

    Februarie ar fi o lună de iarnă obișnuită, dar când e vorba de natura umană, știm că nu e prea răbdătoare, astfel că m-am gândit că e cam neluat în seamă acest februarie. După două luni de iernat, mai mult sau mai puțin greu, gândurile sunt spre primăvara, tot mai mult căutăm soare, ne uităm spre cer, căutând bucăți din acela senin și limpede, apoi admirăm ghioceii, ieșiți fără frică afară; februarie este negat, respins și greu de suportat, simțindu-ne chinuiți de frig, ploaie, vânt, gheață și noroi.

    Bun, începutul liric mi l-am făcut, acum să trecem la un subiect mai concret.

    Și cum spuneam anterior despre markerele stabilo, că erau foarte furioase, că le-am lăsat fără treabă, m-am resuscitat repede și sunt prezentă cu o nouă scenă urbană, de februarie.

Winter urban scene

***

Scenă urbană în mijloc de iarnă

    Nu mă mai interesează gaura ceea neagră, am ieșit de-acolo, chiar mă gândeam că o să stau mai mult. Ca de obicei, e de-ajuns să scriu niște fraze de-ale măriei sale, plângăcioasa, și de îndată îmi trece, iar ca să nu recunosc din prima că sunt așa, am mai desenat, de formă, un desen monocrom, ca și cum ar zice careva, adică cum, chiar așa de repede ai ieșit?

    Încep eu, de departe, mai spun niște povești cu zmeii și apoi trec la subiect.

    Am cumpărat câteva markere stabilo și le-am înșirat pe masă, cred că, stând așa lungite și, adunând praf, au început să-și pună întrebări despre sensul și menirea lor în viață și dacă există cumva viață și încă într-atât de tare au început a striga întrebările astea, că m-au scos din răbdări. Deci, luați cunoștință, o scenă urbană cu aer iernatic în acest sfârșit de ianuarie.