I draw together with my daughter

***

Desen în două mâini

    Desenul l-am început nu ca toată lumea, în copilărie, pe la școli de arte plastice sau lecții individuale, nici n-am urmat apoi universități, că nu aveam timp, în societatea de unde am ieșit trebuia repede să înveți ceva prestigios și să fie bine plătit, să faci carieră și să atingi niște culmi, pe care nu le-a văzut nimeni și doar auzeam vorbindu-se de ele, la unu la altu. 

    Când am ajuns și eu la vârsta numită de oamenii noi apăruți acum recent, couchi și motivatori, criza vârstei mijlocii, fiecare cu mijlocul sau, nu e clar, căci la mine văd că o ține vârsta asta de mijloc cu tot cu criza ei, că am început să cred că nu e nici o vârstă de mijlloc și nici criză, dar că sunt pur și simplu o tipă asocială. Bref, criza s-a transformat în viața de zi cu zi, iar speech-ul de mai sus vrea să spuna că desenul l-am început exact atunci cand a început vârsta de mijloc tinându-se de mână cu criza.

    Ca mulți alți părinți, moderni, n-am intârziat să-l fac parte din educația fiicei mele, fără să-mi dau seama că era proiecția unei dorințe de-ale mele. Fiica a făcut ore de pictură, mai cu entuziasm, apoi cu mai puțin, dar tot i-a rămas câte ceva cunoștințe, și mi le demonstrează de fiecare dată, șoptindu-mi ce culoare să mai adaug, când schitez câte  ceva. Și galbenul cu portocaliul și un pic de roz au apărut după sfatul ei.

My eclipses

***

Eclipsele mele

    Vreau să scriu despre eclipsă. Căci așa am văzut-o, într-un un apus foarte neobișnuit și misterios. Ca o așteptare. Lasă că acum am crescut, dar tot mi-a trecut prin minte, că cine știe dacă ne trăsnește chiar acum sfârșitul lumii... Cu atâția oameni în jur, toți entuziasmați, au aplaudat în momentul culminant, ca la un spectacol, sau, nu știu, o victorie a lunii asupra soarelui, cu toate că, cam de ce ar concura? Astea-s vorbe... caut pentru fiecare eveniment major vreun simbolism oarecare. După ce citesc articole astrologice zilnic, capul e plin de frânturi de asociații. 

    E a doua eclipsă în viața mea conștientă, care o urmăresc, dar cea din 98, care a fost în mijlocul zilei m-a impresionat mai tare, pentru că a făcut seară, când nu era momentul. Și apoi cum de ne-a pus maică-mea să ne înscrim la primărie cu o zi înainte, măcar, că dacă vine sfărșitul lumii, să nu murim în păcat, căci ne mutasem la o chirie să trăim împreună. Acea eclipsă a fost eveniment aproape personal.

    Atunci eram îndrăgostită, cu multă pasiune, acum a fost familial, cu soțul, fiica și prietenul ei.

August with figs

***

August cu smochine

    S-au copt smochinele la un vecin, apoi și la celălalt. Unul are smochine verzi, altul are smochine violete, în ograda casei unde am petrecut vacanța tot era unul și era doldora.

    Crengile copacului cu smochine verzi sunt aplecate spre drum și cu învoirea stăpânului, am luat câteva să gustăm. Stăpâna celuilalt smochin, cel violet, ne-a adus într-o farfurioară și am mâncat pe săturate. Pentru mine e prima dată când mănânc aceste fructe proaspete, culese direct de pe copac. Anul acesta, fiind secetos, copacii au rodit mai bine. 

Wormy apples

***

Mere văratice

    Fierbinți și netezi, cu pielița groasă, cad pe pământul împietrit unul câte unul, rostogolindu-se și făcându-și câte o pată apoi, cafenie și mustoasă. Păcat să se prăpădească așa, pata cea cafenie se întinde, ca și cum tinde a se face una cu pământul, se zbârcesc și atunci nici animalele nu se uită la ele. 

    Amiaza se prelingea încet învăluită în căldura soarelui de august. 

    Femeia se grăbea să le strângă în poala atârnată de brâu, nici ea nu știa de ce se grăbește. Poate că îi părea rău că se pierd așa degeaba, poate că, cine știe, mâine plouă și nu va putea intra în grădină, poate că trebuia să facă cât mai multe lucruri să aibă ce spune lui bărbatu-său diseară, că acela vine și începe a căuta: - "ce ai făcut, de ce, da poate făceai altceva, ce nu te-ai gândit la asta, la aceea, da acolo ce se vede...". Tot timpul ceva găsește, chiar dacă ea nu a stat o clipă în loc, încolo-încoace toată ziua. Poate dacă vede că a făcut ceva cu merele și nu le-a lăsat să putrezească pe jos va zice vreun cuvânt bun sau măcar să nu ceară socoteală.

    S-a gândit că ar ieși câteva borcane de compot, la iarnă sunt foarte binevenite, dar poate chiar să le usuce, feliuțe mici, înșirate pe ață de mosorel și atârnate în fața ferestrelor, apoi niște dulceață, la foc cu lemne în ceaunul cel mare, să miroase gemul a fum. 

    "...cred că aș vrea să fiu un măr cu codița prinsă de creanga ceea dinspre soare, să am și o parte roșie, să mă clatin la adierea vântului și să nu cad, să simt seva pământului cum ajunge în mine prin rădăcini, tulpina scorțoasă și ramura pe care stau, să simt că mă ține strâns, iar frunzele îmi șoptesc povești din alte vremuri" - s-a îndreptat de spate și s-a uitat în sus spre vârful copacului, a ridicat mâinile în sus ca o rugă prelungă, fără să-i pese că poalele au ieșit din brâu și merele strânse cad înapoi unde au fost, pentru ceva pierdut de care nu-și mai amintea nimic. Ce să fi văzut acolo în vârful copacului, căci a scos un mârâit și s-a prăbușit la pământ...

About the vacation

***

Despre vacanță

    Soarele obosește. Apa obosește. Și nisipul obosește. Vara mă obosește. Sunt un om obosit - mi-a ieșit mie un oftat în momentul primei zile de concediu și am întins pe nisip toate aceste constatări împreună cu prosopul, dându-mi seama imediat că m-am pierdut printre firele de nisip, cu tot cu supervoința și superdisciplina, fix ca un scarabeu din filmul cu acea mumie egipteană, altfel chiar aș zice, că cu efort volitiv și disciplinat m-am lăsat dusă pe aburii fierbinți ai plajei. Și am uitat de toate...

    Trezirea a fost iminentă!

    Când se încheie vara și după ce a trecut vacanța prețuim cel mai mult amintirile senzațiilor, care s-au întipărit pe piele, în păr, ca un parfum peste o hârtie cerată. Retina ochiului s-a transformat într-un proiector cu multe diafilme și le scoate în plină zi de lucru printr-un țăcăit caracteristic, iar șeful îmi mai pune încă o dată întrebarea, pe care n-am auzit-o din prima. Insist să păstrez această reverie, asemeni unei pelerine din povești, făcută din acele adieri de vânt pe spinarea mea, iar prin unele buzunare încă mai găsesc fire de nisip, încă calde și uscate, și le strecor printre degete dimineața în drum spre muncă, ca și cum în horoscopul anului era scris că ele vor fi talismanul meu. Sunt nostalgică...