***
Despre vacanță
Soarele obosește. Apa obosește. Și nisipul obosește. Vara mă obosește. Sunt un om obosit - mi-a ieșit mie un oftat în momentul primei zile de concediu și am întins pe nisip toate aceste constatări împreună cu prosopul, dându-mi seama imediat că m-am pierdut printre firele de nisip, cu tot cu supervoința și superdisciplina, fix ca un scarabeu din filmul cu acea mumie egipteană, altfel chiar aș zice, că cu efort volitiv și disciplinat m-am lăsat dusă pe aburii fierbinți ai plajei. Și am uitat de toate...
Trezirea a fost iminentă!
Când se încheie vara și după ce a trecut vacanța prețuim cel mai mult amintirile senzațiilor, care s-au întipărit pe piele, în păr, ca un parfum peste o hârtie cerată. Retina ochiului s-a transformat într-un proiector cu multe diafilme și le scoate în plină zi de lucru printr-un țăcăit caracteristic, iar șeful îmi mai pune încă o dată întrebarea, pe care n-am auzit-o din prima. Insist să păstrez această reverie, asemeni unei pelerine din povești, făcută din acele adieri de vânt pe spinarea mea, iar prin unele buzunare încă mai găsesc fire de nisip, încă calde și uscate, și le strecor printre degete dimineața în drum spre muncă, ca și cum în horoscopul anului era scris că ele vor fi talismanul meu. Sunt nostalgică...
