Road

***

Fără comentarii... O referință din twitter, poate cineva și-o va recunoaște. Mulțumiri. M-a inspirat. Și culorile mele preferate. Și copacii preferați, și drumul pierdut în zare, ca o speranță lungă-prelungă... Măcar bicicleta mai are roți și putem să ne mișcăm înainte... cu mornăieli.

...fără comentarii...

Repose

***

Am început-o cu galbenul. Poate că e vară, poate că e bronzat, poate că e vacanță, plajă, apă, soare și poate că toate sunt învăluite de această culoare strălucitoare.

Straniu, că desenatul cu creioanele evoluează aproape mecanic; emoții nu se întrevăd, doar un pic de vină față de abandonul acuarelelor, de parcă ele ar fi însuflețite. Nu mă mir deja, am tendința de a atribui viață lucrurilor și de a le percepe ca ființe, ce au emoții și sentimente, dar mai puțin gânduri și idei. Ele sunt personaje din lumea afectivă, nu din cea științifică și rațională.

Scriind astea, mi-am închipuit, că în așa caz, probabil, în lexiconul lor au numai exclamații de genul - ai! oi! uau! ah! oh! văleu! ... și altele...

...Când încep să scriu, niciodată nu știu unde mă va duce gândul... Deja mi-am închipuit o casă cu mulțimea de lucruri în ea, care scoate tot felul de sunete, din când în când... O iei razna de acolo... Bine că lucrurile nu au gură, sau, oare, păcat că noi avem urechi? 

... Gata, am luat-o razna și fără casa cea cu sunete...

Old towns

***

Tot timpul am fost atrasă de lucruri vechi - orașe, case, cărți, desigur bijuterii, pietre, copaci seculari, mobilă și obiecte de decor și multe altele.

Sunt sigură că toate aceste lucruri vechi au un teanc de istorii și povestioare, triste, vesele, plictisitoare, îngrozitoare și, desigur, undeva în ele e ascunsă o taină...

Asta e ceea ce le face atrăgătoare pentru mine - promisiunea tacită a unei taine. Eu aș fi o excelentă păzitoare de taine...

Dacă ar putea lucrurile să vorbească, ne-ar spune, dar ar fi prea ușor, prea simplu, și nici n-ar fi fost așa prețuite - le-ai strâns cu ușa, ai scos taina și la gunoi.

De cele mai multe ori tot noi atribuim acestor lucruri o poveste, atunci când îl studiem cu privirea; o zgârietură, o pată, un detaliu lipsă și, gata, mintea a completat, a născocit, a adăugat, iar povestea începe și se tot desfășoară, se perindă, se împletește cu lucrul, cu amintirile proprii, gândurile și ideile circulă încolo-încoace și creează o aură și acea taină, atât de mult râvnită.

Giants

***

Unde trăiesc uriașii? Într-o pădure cu copaci mari și plini de mușchi, verzi și cu ramuri imense, care nu au mai văzut vreodată topor sau beschie. Și nici n-o să vadă. Într-un semiîntuneric și o liniște din aceea, unde nici pasărea nu scoate triluri.

...Aștept în desiș. Urmăresc toată mișcarea, nu dorm, nu mănânc, am înțepenit, aproape am devenit un copac și eu. Cred că am înlemnit...

...Aștept să adoarmă uriașii, să mă strecor să le fur puterea. Dar ei sunt tot treji și treji. Voi deveni copac pe adevăratelea; oare aceștia din jur au fost oameni ca mine? Când au ajuns să vadă uriașii adormiți, și-au dat seama că nu mai pot face nici o mișcare, sunt înlemniți de tot; și se clatină pădurea, se mărește; mai ajunge cineva acum la uriași?...

Perspectives

***

Aici se ascunde creionul verde viridian. El a început procesul și a fost forța creatoare...

...Se văd perspective, acolo în zare, poate născocite, poate reale; e frumos, azuriu, verzui, raze de soare. Dar în umbră este frică: cum să ieși în lumina asta arzătoare, în culoarea galbenului soarelui, precis te arzi și te topești, încât dispari mai repede decât clipa. În umbră e mai sigur, e răcoare, nu-i grabă și nici ochi, nici dinți... În umbră e destul să fii singur, în lumină e nevoie să fii cu mai mulți...

The first pencil

***

Parcă m-am înglodat cu creioanele astea - ...„amestec lut cu paie, cine știe poate fac niște lampaci”... Iar mă rod pe dinăuntru cu  faptul că nu născocesc ceva al meu, repet tehnica cuiva, nu-mi dezvolt creativitatea proprie. 

Dar, interesant, fiecare desen îl încep cu altă nuanță. Iată acesta l-am început cu creionul ocru. Cel din postarea trecută - cu creionul azuriu. Următoarele le-am făcut cu verde sevă și verde viridian. Am învățat un lucru nou - nuanța primului creion, cu care începi desenul, este emoția predominantă. Și nu doar emoția, ci cum zic psihologii, inconștientul desenului. Ceea ce se simte, dar nu se vede. Și cel ce conduce, dar nu este pe tron.

Totuși, mă distrez, le fac cu plăcere și mă relaxează.

Beach

***

...Mi s-au lipit creioanele de mână. până nu le rod de tot, nu mă lasă. E ceva maniacal în asta. Cu ele hașurezi linie după linie ca într-o transă. În vopsirea tulpinii copacilor folosesc cinci, șase nuanțe...

...E plină vară și cu toții ne gândim la mare. Alții chiar se duc și se vor duce. Alții chiar vor și vor mai vrea. Anul acesta privesc marea doar în imagini și fotografii, doar o desenez...

...Chinui hârtia și stiloul - nu iese nici o frază ca lumea... E cald...

What would it be like to live by the sea?

***

Cum ar fi să trăiești lângă mare? E romantic. Mi se asociază cu așteptarea. Și chiar cu leagănul din desen. Se leagănă marea, se leagănă valurile, se leagănă bărcile. Și cu somnul. Ca să adormi trebuie să te legeni, în realitate sau cu gândul. Marea ancestrală - din ea a ieșit totul, adică din apă. Promite liniștea și tihna veșnică. Și siguranță, la fel ca în burta mamei. Să mă citească vreun psiholog, va zice că regresez...

Pe mulți am auzit că visează la asta. Și atât. Doar nu locuiesc mai mulți oameni lângă mare, decât în alte locuri. Sau nu la toți visele se împlinesc?

Și iarăși un desenuț cu creioane, și vor mai fi. Mai așteptați și urmăriți.

"Sharpened under the sketch"

***

„Ascuțit pentru un sketch...” a fost denumirea Extrim-sketching-ului de anul acesta la Kalachevaschool. Și ca instrument au fost creioanele colorate, iar Anna Egida ca profesoară. Și tot mi-a plăcut - a fost în stilul ei deosebit, lejer, optimist și radios. Are ea un dar de a inspira și motiva omul, parcă într-o joacă, de parcă a desena este la fel cu a sări într-un picior peste șotron.

Și am lăsat puțin acuarela și desenez cu creioane. Sper că nu prea tare mă abat de la ea, căci îmi este mai aproape.

Sketch-ul de mai jos este lucrarea finală a cursului, restul care am făcut au fost de exercițiu. Mai postez ulterior și altele, făcute deja ca urmare a imboldului și ca să consolidez ceea ce am învățat.