In the shade of the daisies

***

La umbra margaretelor

    Margaretuțe peste tot, am și în vazoanem ochișori de-ai lor sunt peste tot. Te privesc și îți șoptesc: - de unde vii tu, dragăm și unde vrei să te duci? Și acolo în umbra lor e o lume întreagă, cu de toate și cu de toți... Lirică, ce mai... 

    Am început a face niște linii cu markerele și nu m-am mulțumit; am luat câteva creioane, tot nu era bine; am mai găsit un creion multicolor, deja îmi trecea prin gând, că ceva nu merge, seamănă a un fel de cașă, m-am lăsat păgubașă. A doua zi mi-am amintit că am un creion acril verde, de ce să nu adaug, cașa e tare bună, când sunt multe ingrediente.

Beautiful nature

***

Frumoasa natură

    Poienița strălucea în bătaia soarelui cu verdele crud de primăvară. Îmi amintea de o rochiță cu buline mărunțele, atât de multe erau micile rozete ale margaretelor deschise spre lumina blândă a soarelui. Cum  mai zâmbeau spre soarele lor iubit toate într-un glas, aveau câte un ochi doar pentru el. Ce frumos și ce fericire să fii ținut în brațele mamei Pământ și să fii scăldat în lumina caldă a privirii tatălui Soare. Ce-și mai dorește un copil abia născut și ieșit în această lume. Când m-am pomenit în acest loc, am rămas ceva vreme admirând fericirea și prosperarea naturii, apoi mi-am pus undeva într-un colț de memorie această imagine și pășind pe marginea poienei, pe sub crengile copacilor mi-am continuat drumul spre nu mai știu care destinație.

A real sketch

***

Un sketch adevărat

    Nu vreau să zic că mă rup în șaisprezece ca să desenez, dar îmi pare rău că nu găsesc mai mult timp pentru asta. Și când ai prea puțin timp, iese cam așa ceva...

After the fire passed

***

După ce focul a trecut

    Dacă ești furioasă e bine să începi a mâzgăli orice foaie vezi în fața ochilor, oricare îți cade sub mână, nici nu trebuie să fie curată. Așa am făcut și mi-a trecut. Vedeam roșu în fața ochilor, iar creionul l-am ales negru, a doua zi, uitându-mă la haosul de linii, am adăugat și un pic de ocru bronz, că eram mai potolită de-acum.

    Și dacă m-am uitat mai bine, am văzut că au ieșit câțiva copăcei, cam subțirei, ca salcâneii de pe deal, după ce s-a plimbat printre ei un focuaș din luna lui cuptor, fugărit de vânt.

Sketching hastily

***

Desen la repezeală

    Așa zic specialiștii - desenează cu ce ai, dacă cauți perfecțiunea, riști să nu faci nimic. Dar tot te lași pe tânjală, și până te ajunge la gât, de te apucă așa o dorință de desenat, că apuci ce nimerești sub mână și desenezi. Ce să fac, dacă simt așa un fel de impuls, de parcă mi-ar șopti cineva - acum e momentul, desenează. Și nu mai contează că ești la lucru, că faci proiect, că este directorul pe-aproape, că e liniște, că e soare, că e ploaie - acum, și gata.

    Asta e, mă supun, am și eu un cusur... Să știe și alții, că se poate, că nu e prea complicat și nu trebuie multe.

    Acestea de mai sus le-am făcut una după alta, cu niște markere rătăcite prin birou.

Easter holiday

***

Sărbătoarea Paștelui

   Luna Aprilie pentru mine începe cu Sărbătoarea Paștelui și planuri ce mâncare gătim, câte păscuțe facem, cozonacii vor fi împletiți sau să fie ca pâinea și când să găsim timp să vopsim ouăle, ca să fie mai devreme. După lege totul se face în joia mare, dar cum să te organizezi într-o lume modernă și rapidă? Dar să mai coci și pâine, și pască, și cozonac? 

     Atât de puțin timp îmi rămâne pentru a-mi realiza din ideile ce-mi vin prin minte... 

   Una din ideile mele mai vechi, câteva semne de carte cu tematica pascală, au stat pe masă, au schimbat locul de colo-colo, pe jumătate făcute. Și tot markerele stabilo au scos situația la liman, căci fonul de acuarelă era deja.

    Am uitat să povestesc, cum am izgonit melcii din vazoanele cu flori, trimițându-i în postata cu măcriș a vecinei. Și, uitându-mă la ochii de melc pe care i-am desenat, parcă ar fi unul dintr-aceia din măcriș și mă pândește, caând mă duc în casă, ca să poposească iar în vazoanele mele.

A sequence from the same Paris

***

O secvență din același Paris

    Printre markere am găsit nuanța care o căutam pentru piatra asta bej-murdar a clădirilor pariziene. Printre creioane încă nu am găsit-o. Ba e prea deschisă și luminoasă sau e prea închisă, sau e prea galbenă, sau e prea roșie. Dar cum se mai spune, cred că n-am căutat bine. 

    Astfel, revin acolo de unde am pornit, la sketchingul cu markere, rapid și nu prea, depinde de criticul cela interior, care zice, hai mai adaugă o linie, uite, și aici, încă una, pe acolo, pe dincolo, mai șterge un pic, iar ai apăsat prea tare cu negrul acela urâcios, of, ai stricat totul, las-o baltă. Peste o zi, două, arată bine, cine e acela care a zis că am stricat totul, lașul, s-a ascuns, hai, ieși și spune-mi acum s-o las baltă. Iată o simplă discuție interioară, uneori chiar interesantă, alteori epuizantă, sunt doi care se dispută, dar mai este al treilea, care își caută de treabă și avansează.

A walk

***

O plimbare

    Ce se poate întâmpla în timpul unei plimbări? Depinde. S-ar putea să întâlnești pe cineva, să vezi ceva interesant, să te adâncești în propriile gânduri, să te împiedici și să nu cazi, să găsești vreun lucrușor interesant, să faci niște fotografii cu tine sau cu altceva. Spre exemplu, în luna martie eu adun flori de peste tot și le pun în fotografii, căci nu e voie să le rupi, dacă le-aș fi rupt nu le-aș putea pune în vază, că pisica face alergie la ele. Sunt foarte multe, aș putea să-mi umplu casa cu atâtea flori, câte văd primprejur. Nu contează, mă mulțumesc eu și cu admiratul.

    Dar, într-o plimbare poți să găsești un lucru important - inspirație! După contemplarea acestei  vegetații abundente, în cap aveam deja paleta de culori și planul desenatului era făcut. Când am intrat în magazin, mi-am zis că ceea ce am văzut, necesită obligatoriu niște instrumente noi, de aceea am și cumpărat cinci markere japoneze și două stabilo, culorile cărora corespundeau nuanțelor ce le plănuisem și care eram convinsă că vor reda ideile mele. Plimbarea mi-a priit...

The Spring Flower Parade

***

Parada florilor de primăvară

    Este imposibil să treci indiferent pe lângă ele. Eu mă opresc la fiecare floare, diferită de cea de mai înainte, la fiecare copac, cu muguri sau înflorit, unul mai încărcat decât altul. E frumos, însorit, în sfârșit, multă lumină. 

POSTCARD ART EXHIBIT - Art for a Cause; Hague, Netherlands, 2026

***

Mesagerul speranței

    Sunt onorată să particip și de data aceasta la Expoziția POSTCARD ART, ce are loc în Hague, Țările de Jos. Ca în multe momente importante din viața noastră, atunci când ne aflăm în situații și trăiri delicate, avem nevoie de o picătură de căldură, sau ceva mai mult, cât este cu putință. Și apoi e mai ușor. Astfel că m-am gândit la acest mesager mic care ne aduce în gândurile și inimile noastre speranța, ce ne încălzește și ne face mai puternici.

Five daffodils and a tulip

             ***

Cinci narcise și-o lalea

Cinci narcise și-o lalea

Mai stăteau la o cafea.

Cum sorbeau așa prelung,

Un motan cu cap bolund,

Se trânti ca un nătâng

Peste ele.

Au strigat: - Revoltător,

Cum se poate așa ceva?

Într-o lume minunată

Să existe dintr-aceștia?

Dacă calcă peste alții, 

Nici nu-i pasă!

Stând așa încovoiate,

Sprijinindu-l pe lungan,

Din căpșorul de lalea

O idee stă să iasă.

Poate bună sau nu prea,

Încercarea vină n-are.

Dragele mele, floricele,

Haideți să ne legănăm

Și un cântec să cântăm

Și vedea-vom ce va face 

Nepoftitul tăntălău.

S-au cuprins fetițele,

Întinzând frunzițele,

Într-un dans ușor și lin

Risipind tristețea lor

Într-o pulbere gălbuie,

Ca o ploaie amăruie.

Blândul soare-n primăvară

Încălzea de zor pământul,

Ce scotea la rândul lui 

O mireasmă alintătoare,

De-ți era cu neputință,

Trebuia să te supui.

Învelit în somnul dulce,

"Înger mic nevinovat",

S-a trezit pudrat pe nas,

Alintat pe la urechi, 

Înfoiat pe la musteți

Și de-atâta frumuseți, 

Un strănut l-a apucat.

"Pleacă, pleacă de aici,

Dacă somnul ți-a priit

Pe spinarea altora mai mici!"

Bucuroase, florile-au strigat,

În urma motanului vărgat,

Zmuls din povestea lui,

Scuturând din cap.

This year's daffodils

***

Narcisele acestui an

    Anul trecut am pus patru cepe de narcise - au răsărit cinci fire anul acesta. Presupun că e ceva normal. Frunzele au crescut repede, dar mugurii încă nu se vedeau și am crezut că nu vor înflori, până într-o dimineață, când am observat că voi avea flori de narcise și anul acesta, toate cinci cepe. În schimb, dintre patru bulbi de lalele, va înflori doar una. Ăsta e primul raport referitor la cele două vazoane ale mele.

    Bucuroasă fiind, mi-am zis să încep acest frumos anotimp cu desenatul narciselor, trebuia doar să decid ce culori voi folosi. Prima idee a fost să iau iarăși o nuanță de albastru, ca anii precedenți, care reprezintă pentru mine această prospețime de început de primăvară, amestecată cu verde și puțin galben. Dar noutățile din lume, triste de tot, mi-au purtat gândurile spre nuanțe sumbre.

    Astfel că am obținut niște narcise întristate și acoperite cu praful gros de la niște dărâmături.

The Paris in four shades

***

Parisul în patru nuanțe

    Un sketch rapid din cea mai prestigioasă capitală a lumii. Colindând prin google maps, îmi zic, de ce să nu fac ceva, care agață pe fiecare al doilea cetățean al pământului, Parisul măreț și aproape ideal. Și pe lângă toate am folosit markerele, care au fost lăsate o bună bucată de vreme. Și foarte interesant a fost să descopăr, că desenând o scenă din acest oraș minunat, nu am simțit nevoia să adaug mai multe nuanțe decât aceste patru. Chiar am lăsat să treacă vreo câteva zile, de obicei îmi dau seama ce să mai adaug, de data aceasta, nimic, e bine așa. Mă gândeam la roșu, dar nu corespunde stilului arhitectural, apoi căutam vreun fel de albastru, nici atât nu se lipea. Și mi-am zis că, asta e, nu simt că e nevoie de ceva mai mult, pot să mă opresc.

    Poate pentru că sunt cu gândurile la primăvară, mai repede de ieșit afară, de dus în căutarea unei perechi de pantofi noi, să fie negri, cu botul rotund și lăcuiți, să lucească. Și încă o pereche de ochelari, de formă mică ovală. Parcă mai voiam și altceva, dar am uitat. Să-l cred oare pe acela care zicea cândva, că vreau prea multe. Niciodată!!! am strigat eu în sinea mea.

The treasure cabinet

***

Dulăpașul cu comori

Eu cred că oricărui om îi trebuie un dulăpaș cu multe sertărașe. Atâtea mici comori găsim, hoinărind prin labirintul urban, sau cum zice cântărețul - bine ai venit în junglă. De fapt nu e chiar obligatoriu să le strângi pe toate, dar mai știi la ce-ți poate trebui vreun cercel boțit, care, parcă, e din aur. Și apoi niște mărgele, împrăștiate și neobservate de domnișoara care și-a rupt brățara, unde să le pui, nicidecum nu le poți lăsa așa pe jos. Și în caz că te întâlnești cu cățelușul Grivei, cum să nu-i întorci medalionul, doar ești sigură, că simțul îți va șopti - câinele acesta sau acela e anume Grivei. Minusculul portofel, ce seamăna să fie din piele, înseamnă că e lucru prețios, ascundea chiar și o bancnotă, precis că mă va salva într-una din zile mai grele, dar până mai vine ziua cea grea, trebuie păstrat undeva. Alături încape perfect o cărțulie în nu știu ce limbă, presupun vreuna dintr-acelea de rugăciuni arăbești, sau turcești, împreună cu mătăniile, oleacă mozolite de mâinile vreunui necredincios, să-mi fie iertată intoleranța și nerespectul, care poate fi întrevăzut pe aici, dar nu m-am gândit la ce-mi poate fi utilă, dar mai știi cum se întoarce lumea, și încă e o sursă foarte bună de inspirație, când am nevoie de liniuțe mai deocheate, să le înșir pe marginea unei foițe, când capul vâjâie, iar gândurile se trântesc unul în altul, poftim, iată și utilitatea. Cănuța de cafea și lingurița, spălate cu grijă, dezinfectate, vor sta frumușel în sertărașul de jos, e mai mare și sunt sigură că voi mai găsi, mușteriii de la cafenele, care ies cu țigara pe-afară, ce vor lăsa pe marginile trotuarului?

A beautiful part of winter

***

O bucată de iarnă frumoasă

    Iarna e bunișoară anul acesta, cu viscolașe, temperaturi coborâte destul sub zero, gheață groasă și zăpadă înaltă. Se tot aude pe la știri  cuvântul "fără precedent", ca un fel de mirare și parcă supărare. Presupun că metodele contra încălzirii globale încep să dea roade. Sper, numai că, pare-se că civilizația înaltă nu e prea bucuroasă de o adevărată iarnă, dar mă îngrijorează și încep să atrag și eu atenția, fiind foarte puțin implicată în activitatea socială, la mood-ul general al știrilor și mass-mediilor, veșnic înfricoșați și asemănându-se mai mult a babe prezicătoare, inventând din când în când sfârșitul lumii.

    Mi-am zis că e interesantă paleta de culori a unui perete de un ocru învechit. Să tot stai să te tot uiți, ce nuanțe mai găsești...

Quick sketch

***

O schiță rapidă

    Ca să mă încălzesc desenez ceea, pe ce îmi cade ochiul mai întâi, când privesc în jur, indiferent unde stau. Parcă aș sparge gheața sau aș face o mică întindere de mușchi înainte de sport. Aceste uscăciuni le-am strâns astă toamnă, sunt semințele a trei copaci, știu denumirea doar la unul, platanul. Poate ar fi bine să aflu, să știu cine face așa frumusețe de forme. Și mai ziceam că nu-mi plac uscăciunile în casă, nicidecum nu învăț să nu mai fac afirmații generale. 

February urban scene

***

Scena urbana de Februarie

    Februarie ar fi o lună de iarnă obișnuită, dar când e vorba de natura umană, știm că nu e prea răbdătoare, astfel că m-am gândit că e cam neluat în seamă acest februarie. După două luni de iernat, mai mult sau mai puțin greu, gândurile sunt spre primăvara, tot mai mult căutăm soare, ne uităm spre cer, căutând bucăți din acela senin și limpede, apoi admirăm ghioceii, ieșiți fără frică afară; februarie este negat, respins și greu de suportat, simțindu-ne chinuiți de frig, ploaie, vânt, gheață și noroi.

    Bun, începutul liric mi l-am făcut, acum să trecem la un subiect mai concret.

    Și cum spuneam anterior despre markerele stabilo, că erau foarte furioase, că le-am lăsat fără treabă, m-am resuscitat repede și sunt prezentă cu o nouă scenă urbană, de februarie.

Winter urban scene

***

Scenă urbană în mijloc de iarnă

    Nu mă mai interesează gaura ceea neagră, am ieșit de-acolo, chiar mă gândeam că o să stau mai mult. Ca de obicei, e de-ajuns să scriu niște fraze de-ale măriei sale, plângăcioasa, și de îndată îmi trece, iar ca să nu recunosc din prima că sunt așa, am mai desenat, de formă, un desen monocrom, ca și cum ar zice careva, adică cum, chiar așa de repede ai ieșit?

    Încep eu, de departe, mai spun niște povești cu zmeii și apoi trec la subiect.

    Am cumpărat câteva markere stabilo și le-am înșirat pe masă, cred că, stând așa lungite și, adunând praf, au început să-și pună întrebări despre sensul și menirea lor în viață și dacă există cumva viață și încă într-atât de tare au început a striga întrebările astea, că m-au scos din răbdări. Deci, luați cunoștință, o scenă urbană cu aer iernatic în acest sfârșit de ianuarie.

A corner of the park

***

Un colț de parc

    Desenasem mai înainte în cadrul unui curs cu cărbune și îmi amintesc cât de mult mi-a plăcut plasticitatea și flexibilitatea lui. Da, da, am zis bine. Cărbune nu înseamnă ceva dur, de fapt are un diapazon mai larg de nuanțe. Și încă se lasă mai ușor de manevrat, nu am nevoie de multă forță ca să fac o linie mai întunecată și invers. Apoi, când apeși ca să obții aceeași nuanță mai întunecată, nu face adâncituri în foaie. 

The shades of the charcoal pencil

***

Nuanțele creionului de cărbune

    Și dacă am descuiat ușa temnitei și am intrat benevol în ea, m-am culcat pe patul din fier rece, vechi de zeci de ani, un pat ce a ținut nu numai oameni vii pe el, atunci îmi voi lua ca parteneri creioanele de cărbune și voi încerca să descopăr nuanțele culorii negre.

Busy researching the black hole

***

Ocupată cu cercetarea găurii negre

    Am ieșit din 2025 și am senzația că am căzut undeva sau ceva asemănător unui gol și nicidecum nu-mi regăsesc firul. N-am desenat nimic, recunosc sunt întristată și dezamăgită de mine însumi, dar ca în filmele fantastice, pare că am căzut într-o gaură neagră, în care se pierde tot, chiar și sufletul. Nu mă pot lăuda cu o dispoziție foarte optimistă și dacă pomenesc despre fundătura asta, atunci asta e, n-am ce face, va trebui să o trăiesc și pe asta.

    Am găsit câteva desene făcute și uitate prin carnete, după cum am zis sunt ocupată cu cercetarea găurii negre, nu am timp pentru desenat, așa că am decis să le afișez.