Trumpet of Autumn

***

Trompeta toamnei

    Când vine toamna și nu numai că vine, ea te copleșește cu de toate, că nu mai știi ce să faci cu atâtea bunuri. Le-ai vrut, nu le-ai vrut, ce mai contează, fii bun și găsește loc pentru toate, bucură-te de toate, folosește-te și planifică să-ți ajungă până la primăvară. Și mai vezi ce s-a mai făcut cu acei boboci care i-ai tot păscut, câți mai sunt și dacă-s mari destul. Chiote pe dealuri, oamenii termină păpușoii de strâns, poama de cules, foarte bucuroși că nu i-a apucat ploaia în câmp, iar timpul a ținut cu ei, cum se mai zice, de parcă timpului îi pasă, ca și cum s-ar opri. Dar cred că se merită, să se oprească, că mare frumusețe e în jur, ce mai culori și ce abundență, s-ar putea de stat cu burta în sus, dacă n-ar zice țaca Veruța că, ia uite la dânsa, nu se vede capătul de atâta lucru, dar ea stă și se uită la soare.

    În nas îmi persistă aroma de viță de vie, coaptă și plină de mana pământului, anume coarda cafenie cu fâșii de coajă desprinse - curios fiind că atunci când vrei s-o rupi, crezând că e ușor, ea lasă să crape doar coaja de de-asupra, descoperind un interior mlădios și mirositor. Și mai văd încă, în fața ochilor brotăceii verzi pe frunzele de vie, legănați în bătaia vântului, încremeniți, ca și cum ei nu sunt aici, iar eu incerc să-i fac să râdă. Ce-ar fi să reușesc, ar cădea de pe frunză? Și apoi liniuța ceea cafenie, ce desparte verdele cela, despre care eu cred că nu ar putea exista în natură, de albul  ușor albăstriu de pe burtică, nu e minunată?...

Trompeta sună,

Veselie într-una,

Aur e toamna.

Odette

***

Odette

    În sfârșit am desenat acest obiect franțuzesc. Credeam că se află pe undeva prin zona Montmartre, dar nu, e chiar alături de Notre Dame. Nici nu mai știu în câte forme a fost desenat, e unul dintre cliche-urile Parisului, reprezentat în modurile cele mai diferite.

    Când e ușor de desenat nu mai este așa de interesant, nu mai am de înlăturat acea barieră interioară, acel critic interior este indiferent, învins și nu mă mai provoacă de-acum. Văd în acest obiect de arhitectură un fel de stagnare în manifestarea mea artistică, ca și cum aș avea un vid de idei și trebuie umplut cu ceva iar cel mai ușor este să-l umpli cu ceva superpopular și superficial. 

    Și apoi mai este și venirea toamnei cu tristețile ei. Lăsați-mă să mă plâng nițel și să mornăi, că nici asta nu e bine, nici aceea nu e bine, totul e gri, nici o culoare nu se întrevede.

Following the Pope's visit from Rome to Paris...

***

Urmărind vizita Papei de la Roma la Paris...

    Vizita Papei de la Roma la Paris m-a inspirat să schițez o coastă de-a Catedralei Notre-Dame de Paris. Și încă mi-am zis că e renovată, iar fleșa este complet nouă, e un motiv în plus ca să fie întipărită în carnetul meu. Urmărind reportajul la televizor, de fapt, ascultându-l, căci eram cu ochii mai mult în carnet, am ales markerele stabiloboss, pentru că aveam o dorință de a desena cât mai repede posibil și cât mai leger. Doar catedrala e foarte minuțios decorată și nicidecum nu este posibil de găsit olecuțică de răbdare să grifonez toate figurinele celea. Astfel că am făcut inversul - am simplificat la maximum.

Autumn daffodil

***

Brândușa de toamnă

    Notez aici că în lumea mea am găsit o floare necunoscută - se numește Narcisa de toamnă. Eu i-am zis brândușă de toamnă, de parcă am descoperit-o eu, dar, chiar eu am descoperit-o în lumea mea. Și are un galben atât de intens, că șofranul, care-i seamănă și înflorește în primăvară, nici nu poate concura.

    O floare originală, seamănă cu cele de primăvară, dar înflorește în mijloc de toamnă, de parcă a încurcat intenționat anotimpurile.

Poate brândușă?

În mijloc de toamnă sunt

Atât de mirată.

Architectural details

***

Detalii arhitecturale

    Construcții de acest gen îmi stârnesc imaginația, nu, mai degrabă ochii încep a căuta printre aceste detalii secrete, legături, ceva ce nu ai mai văzut niciodată, poate vreun spirit, sau un indiciu, sa te ducă spre o desoperire, da, da asta zic si eu, povești cu zmei, foaie verde lobodă. 

    Și iarăși vorbesc de gară, se mai întâmplă să fii obsedat de câte ceva, eu mă tot uit prin gări, mai mari, mai mici, cu multă lume, cu mirosuri de cafea și copturi, în gară oamenii sunt atât de grăbiți și preocupați că îmi par firești, mai adevărați, ocupați doar cu drumul lor.

I draw together with my daughter

***

Desen în două mâini

    Desenul l-am început nu ca toată lumea, în copilărie, pe la școli de arte plastice sau lecții individuale, nici n-am urmat apoi universități, că nu aveam timp, în societatea de unde am ieșit trebuia repede să înveți ceva prestigios și să fie bine plătit, să faci carieră și să atingi niște culmi, pe care nu le-a văzut nimeni și doar auzeam vorbindu-se de ele, la unu la altu. 

    Când am ajuns și eu la vârsta numită de oamenii noi apăruți acum recent, couchi și motivatori, criza vârstei mijlocii, fiecare cu mijlocul sau, nu e clar, căci la mine văd că o ține vârsta asta de mijloc cu tot cu criza ei, că am început să cred că nu e nici o vârstă de mijlloc și nici criză, dar că sunt pur și simplu o tipă asocială. Bref, criza s-a transformat în viața de zi cu zi, iar speech-ul de mai sus vrea să spuna că desenul l-am început exact atunci cand a început vârsta de mijloc tinându-se de mână cu criza.

    Ca mulți alți părinți, moderni, n-am intârziat să-l fac parte din educația fiicei mele, fără să-mi dau seama că era proiecția unei dorințe de-ale mele. Fiica a făcut ore de pictură, mai cu entuziasm, apoi cu mai puțin, dar tot i-a rămas câte ceva cunoștințe, și mi le demonstrează de fiecare dată, șoptindu-mi ce culoare să mai adaug, când schitez câte  ceva. Și galbenul cu portocaliul și un pic de roz au apărut după sfatul ei.

My eclipses

***

Eclipsele mele

    Vreau să scriu despre eclipsă. Căci așa am văzut-o, într-un un apus foarte neobișnuit și misterios. Ca o așteptare. Lasă că acum am crescut, dar tot mi-a trecut prin minte, că cine știe dacă ne trăsnește chiar acum sfârșitul lumii... Cu atâția oameni în jur, toți entuziasmați, au aplaudat în momentul culminant, ca la un spectacol, sau, nu știu, o victorie a lunii asupra soarelui, cu toate că, cam de ce ar concura? Astea-s vorbe... caut pentru fiecare eveniment major vreun simbolism oarecare. După ce citesc articole astrologice zilnic, capul e plin de frânturi de asociații. 

    E a doua eclipsă în viața mea conștientă, care o urmăresc, dar cea din 98, care a fost în mijlocul zilei m-a impresionat mai tare, pentru că a făcut seară, când nu era momentul. Și apoi cum de ne-a pus maică-mea să ne înscrim la primărie cu o zi înainte, măcar, că dacă vine sfărșitul lumii, să nu murim în păcat, căci ne mutasem la o chirie să trăim împreună. Acea eclipsă a fost eveniment aproape personal.

    Atunci eram îndrăgostită, cu multă pasiune, acum a fost familial, cu soțul, fiica și prietenul ei.

August with figs

***

August cu smochine

    S-au copt smochinele la un vecin, apoi și la celălalt. Unul are smochine verzi, altul are smochine violete, în ograda casei unde am petrecut vacanța tot era unul și era doldora.

    Crengile copacului cu smochine verzi sunt aplecate spre drum și cu învoirea stăpânului, am luat câteva să gustăm. Stăpâna celuilalt smochin, cel violet, ne-a adus într-o farfurioară și am mâncat pe săturate. Pentru mine e prima dată când mănânc aceste fructe proaspete, culese direct de pe copac. Anul acesta, fiind secetos, copacii au rodit mai bine. 

Wormy apples

***

Mere văratice

    Fierbinți și netezi, cu pielița groasă, cad pe pământul împietrit unul câte unul, rostogolindu-se și făcându-și câte o pată apoi, cafenie și mustoasă. Păcat să se prăpădească așa, pata cea cafenie se întinde, ca și cum tinde a se face una cu pământul, se zbârcesc și atunci nici animalele nu se uită la ele. 

    Amiaza se prelingea încet învăluită în căldura soarelui de august. 

    Femeia se grăbea să le strângă în poala atârnată de brâu, nici ea nu știa de ce se grăbește. Poate că îi părea rău că se pierd așa degeaba, poate că, cine știe, mâine plouă și nu va putea intra în grădină, poate că trebuia să facă cât mai multe lucruri să aibă ce spune lui bărbatu-său diseară, că acela vine și începe a căuta: - "ce ai făcut, de ce, da poate făceai altceva, ce nu te-ai gândit la asta, la aceea, da acolo ce se vede...". Tot timpul ceva găsește, chiar dacă ea nu a stat o clipă în loc, încolo-încoace toată ziua. Poate dacă vede că a făcut ceva cu merele și nu le-a lăsat să putrezească pe jos va zice vreun cuvânt bun sau măcar să nu ceară socoteală.

    S-a gândit că ar ieși câteva borcane de compot, la iarnă sunt foarte binevenite, dar poate chiar să le usuce, feliuțe mici, înșirate pe ață de mosorel și atârnate în fața ferestrelor, apoi niște dulceață, la foc cu lemne în ceaunul cel mare, să miroase gemul a fum. 

    "...cred că aș vrea să fiu un măr cu codița prinsă de creanga ceea dinspre soare, să am și o parte roșie, să mă clatin la adierea vântului și să nu cad, să simt seva pământului cum ajunge în mine prin rădăcini, tulpina scorțoasă și ramura pe care stau, să simt că mă ține strâns, iar frunzele îmi șoptesc povești din alte vremuri" - s-a îndreptat de spate și s-a uitat în sus spre vârful copacului, a ridicat mâinile în sus ca o rugă prelungă, fără să-i pese că poalele au ieșit din brâu și merele strânse cad înapoi unde au fost, pentru ceva pierdut de care nu-și mai amintea nimic. Ce să fi văzut acolo în vârful copacului, căci a scos un mârâit și s-a prăbușit la pământ...

About the vacation

***

Despre vacanță

    Soarele obosește. Apa obosește. Și nisipul obosește. Vara mă obosește. Sunt un om obosit - mi-a ieșit mie un oftat în momentul primei zile de concediu și am întins pe nisip toate aceste constatări împreună cu prosopul, dându-mi seama imediat că m-am pierdut printre firele de nisip, cu tot cu supervoința și superdisciplina, fix ca un scarabeu din filmul cu acea mumie egipteană, altfel chiar aș zice, că cu efort volitiv și disciplinat m-am lăsat dusă pe aburii fierbinți ai plajei. Și am uitat de toate...

    Trezirea a fost iminentă!

    Când se încheie vara și după ce a trecut vacanța prețuim cel mai mult amintirile senzațiilor, care s-au întipărit pe piele, în păr, ca un parfum peste o hârtie cerată. Retina ochiului s-a transformat într-un proiector cu multe diafilme și le scoate în plină zi de lucru printr-un țăcăit caracteristic, iar șeful îmi mai pune încă o dată întrebarea, pe care n-am auzit-o din prima. Insist să păstrez această reverie, asemeni unei pelerine din povești, făcută din acele adieri de vânt pe spinarea mea, iar prin unele buzunare încă mai găsesc fire de nisip, încă calde și uscate, și le strecor printre degete dimineața în drum spre muncă, ca și cum în horoscopul anului era scris că ele vor fi talismanul meu. Sunt nostalgică... 

Illustrations for the Association AJUDARIS

***

Ilustrații pentru Asociația Ajudaris, 2026

    Asociația Ajudaris mi-a trimis o solicitare pentru ilustrație de carte și în acest an. Sunt onorată, că pot să-mi aplic forțele în cauza lor și să fac parte din "echipă". Cu atât mai mult că realizarea ilustrațiilor cu temă ecologică sau dezvoltare socială este o provocare pentru mine, iar eu iubesc provocările, chiar aș zice că le caut. 

    Viața de zi cu zi, munca și rutina casei nu prea ne permit să observăm mulțimea de schimbări la un nivel ceva mai înalt decât ne aflăm. Și aș zice că asemenea proiecte ne fac să vedem mai în larg, mai în depărtare, sub un alt unghi lucruri și evenimente ce ne înconjoară. Sunt conștientă că contribuția mea este foarte mică, de aceea și sunt încă mai motivată să susțin astfel activitatea acestei asociații.

We draw in any mood

***

Desenăm, indiferent de dispoziție

Peste tot în jur 

Sare împrăștiată,

Furioasă sunt.

    Oricum vom desena, furioasă, veselă, nu mai are importanță. Adică are, dar în timp ce desenăm, le punem pe raft și după, revenim la ele. Putem chiar și cu ele împreună să desenăm, doar nu se vor agăța de mână s-o oprească, nu se vor așeza în fața ochilor....

    Îndată ce am finisat desenul simt că sunt singură, privesc în jur și mă întreb, unde-s acelea furioase, unde au dispărut? M-au abandonat în liniște și calm, cu cer senin și zâmbitor.

Let's go to the Symposium! - on more day

***

Simpozionul USk Toulouse 2026 - încă o zi

    Una din locațiile propuse este renumita biserică din Toulouse, construcție începuta înca de pe timpurile ocupației romane. Un vestigiu foarte foarte vechi, ales să fie desenat, schițat în mulțimea de maniere și cu materiale diferite. Eu mi-am ales niște stilouri cu cerneală cafenie și neagră, iar apoi m-am dezlănțuit și am pus tot ce aveam în buzunarul genții - creioane negru, sepia și azuriu, și încă unul culoarea căruia n-o știu, markere stabilo, la urmă au participat și stilourile cu akril alb și albastru, au pus și ele "cele cinci copeici ale lor".

#USkToulouse2026

Let's go to the Symposium! - another day

***

Simpozionul USk Toulouse 2026 - altă zi

    Am continuat cu Place St. Pierre. Cafenele, copaci, bănci de odihnit și de admirat orizontul fierbinte al orașului. Ajunsă aici, am găsit o căsuță albă, înghesuită între construcțiile din cărămidă roșie și m-am oprit la ea, închipuindu-mi că stau la o măsuță și desenez.

    Seria markerelor Nature de la StabiloBoss mi se potrivesc foarte bine cu nuanțele acestui oraș.

#USkToulouse2026

Let's go to the Symposium!

***

Simpozionul USk Toulouse 2026

    Nu demult a fost săptamâna sketch-ului urban. Acum a început simpozionul al 14-lea al sketchingului la Toulouse. Dacă aș fi știut mai demult că există și așa fel de simpozioane, nu numai din acele științifice, nu știu ce aș fi făcut... Dar acum, ce să fac eu, dacă sunt la lucru? Trișez, asaltez harta google! Și merg și eu pe traseul care a fost propus. Fur clipele și micile pauze, grifonez pe jumătăți de foaie, aleg locațiile care mi se potrivesc cu culorile care le am cu mine.

    Pentru mine Simpozionul este virtual. Am început cu piata cu numele de Port de la Daurade și e atât de multă caramidă aici, totul este roșcat, nici nu știu ce să aleg. M-am întors spre apă, să mai fie și un pic de albastru verzui, apoi să mai am și câte un pic de cer albastru.

#USkToulouse2026

The color spot technique

***

Tehnica petei de culoare

    Un sketch mic și rapid mă ajută să-mi eliberez creierul de grămada de informație, adunată de ici colo, de la diferite surse. Ca și cum mi-ar fi de folos la ceva. Uneori am senzația că capul meu e un fel de pod, în care arunc tot ce găsesc și cu ideea că mi-ar trebui. Astfel la un moment dat simt, că se lasă "podul" sub grămada aceasta de informație "utilă și necesară cândva". 

    În cazul dat am folosit tehnica petei de culoare, începând cu un marker să fac volumul clădirii, ca apoi cu alte nuanțe și cu stiloul cu cerneală să arăt și detaliile. Dacă ar fi să mai filozofăm, nu este această tehnică un fel de antrenament de a vedea esențialul nu numai în desen, dar și în viață, dacă să vedem mai sus dificultatea de a fi mai selectivă în adunarea de informație și chiar de-a reuși să nu reacționăm emoțional la toți stimulii perturbatori, de a vedea mai clar valoarea și importanța oamenilor, lucrurilor și evenimentelor. Probabil că ar putea să fie, pentru o liniște interioară toate mijloacele sunt bune, mai ales una ca asta, care îmi face și plăcere.

This year's poppies

***

Macii acestui an

    Macul acela de la marginea drumului pe care soarele îl lumina din spate, astfel că, roșul petalelor luase foc. Înconjurat de muguri părea că a decis să explodeze dintr-o dată, știind că va rămâne cu această coroană doar o zi, în cazul în care nu va fi vânt, să-i zboare petalele la prima rafală.

The strong flower

***

Floarea tenace

    Două primăveri la rând am văzut-o scoțând câteva frunze afară. De când să fi fost rădăcina asta aici în pământ, nu știu. Dar când ai o vecină super gospodină, ce se ocupă cu ardoare de spațiul verde și rade cu sapa tot ce e verde și nu face parte din plantele legumicole, rămâne pământul curat. Spiritul de țăran român este prezent, cât de tare nu l-ar înăbusi orașul și altă muncă ce nu seamănă deloc cu agricultura.

    Întâmplarea a făcut ca să trec pe alături când doamna trebăluia și deodată ochii mi-au zărit-o, că era (floarea) amenințată de săpăligă iarăși. I-am zis s-o lase să crească, ca e o floare foarte frumoasă. Așa și s-a adeverit, a crescut o rujă mare și admirabilă, cu flori în culoare mov aprins. Vecina de fiecare dată zicea, că ce frumoasă e, iar ea o tăia tot timpul.

    Bine că sunt educată și nu i-am spus, ce părere aveam eu de fapt despre dânsa (vecina). Dar țăranul moldovean din mine tot e prezent, cu tot orașul în jurul meu. 

On a summer evening

***

O seară de vară

Mâța pe-afară

Într-o seară de vară,

Obosită sunt.

    Obișnuiesc pisica cu ieșitul afară. După cincisprezece ani de stat în casă, a ajuns băbuța să scormonească țărâna și să rupă singură iarba, explorând teritorii noi. Stau cu grijă și ies și eu cu ea să mai controlez, ca și cum ai putea controla o mâță. Vecinii fac glume pe seama mea, că ies să plimb mâța, ca pe un câine. Unii îmi dau sfaturi, să iau o lesă, cică o protejez mai bine. Mi-am cerut scuze de la altul, că i-a zgâriat nasul motanului lui, ce să fac, e cam sălbăticuță a noastră.

    Am un lemn, care a fost suport la bradul de anul nou, mă așez pe el și mă relaxez perfect, desenând sau citind. Chiar dacă e stradă și într-un fel e gălăgie, dar am parte de un moment plăcut. Pisica se mai duce pe ici, pe colo și vine lângă mine, se întinde dacă e cald, sau se așează și urmărește ce se mai mișcă în jur. Nu e fain?

Willow and swallows

***

Salcie și rândunici

În apa lină

Salcia pletele-și spală

Dor de răcoare

    Stau așezată pe malul lacului și privesc la picioarele mele, cum se bălăcesc în apa călduță de la mal. Încerc să mă gândesc la ceva, dar nici un gând nu vrea să se oprească. Pe căldura asta de unde gânduri? Nici gândul că sunt gânduri nu este.

Draw with what you have and no matter where you are

***

    Cred că am integrat pe deplin Legea "desenează cu ce ai și indiferent unde te afli". Dacă mai gasești și internet, atunci ești atotputernic. De cele mai dese ori privesc în jur, ce instrumente am și păstrez asta în capul meu. Apoi mă plimb olecuță de vreme prin internet, răsfoind și privind diferite imagini, fotografii. Și aproape inconștient voi alege pe acele, care corespund sau le pot desena cu instrumentele care le am. 

    Demult n-am mai văzut rândunele zburând. Desigur prin locurile noastre, erau dintre acelea negre cu burtica albă și pată roșie la gât. Agitația lor era unul din evenimentele din vara copilărească. La fel cum primăvara, venirea graurilor servea ca semn că, uite, se încălzește, primăvara e aici de-a binelea.

Hunting for tea plants

***

Vânătoarea de plante pentru ceai

    Atât de multă pojarniță crește printre liniile de tren, acolo unde nu se poate de intrat. Mă uit la mulțimea de flori ca vulpea la poamă. Mă liniștesc doar cu gândul, că nu sunt prea bune pentru a fi întrebuințate, pentru că au, cel mai probabil, pe ele ulei de la roțile mașinilor, adică nu sunt ecologic crescute. Unde sunt acum plante ecologic crescute, căci peste tot sunt drumuri și mașini de tot felul? O idee mi-a trecut prin capul meu - este o grădină botanică mare în orașul ista, poate găsesc acolo. 

    Drumul e lung până la ea, dar sunt insistentă în dorința mea de a avea ierburi uscate, adunate de mine, pentru ceaiul de la iarnă. Primele zile călduroase de vară mi-au făcut drumul mai vesel și mai plin de aventură. Am căutat să merg pe la umbră, dar am rătăcit cărarea, în schimb mi s-a împlinit dorința să mai fac o plimbare prin pădure, până ce am găsit drumul cel bun. Am găsit liniștea mult căutată, am trecut pe lângă un grup de cai cu gura căscată, m-am oprit lângă un câmp presărat abundent cu maci roșii, bineînțeles, am strâns un buchet de gămălii, semințele cărora s-au împrăștiat prin toată casa. Nu știu ce voi face cu cochiliile melcilor și conurile unui conifer, dar tot au ajuns să fie adunate la fundul genții. Un mănunchi de pene de gâscă le-am așezat frumos într-o vază, ce să fac cu ele știu, dar trebuie să-mi fac timp. Până am ajuns să caut pojarniță am făcut un cerc pe la rozariu, că e momentul de înflorire a trandafirilor și m-am lăsat purtată de frumusețea și diversitatea lor, făcând fotografii la fiecare tufă. Și ce parfum! Eram amețită după ce am ieșit din grădina lor. N-am scăpat nici un păun, care se târâiau pe ici-colo, țipându-se unul pe altul, au fost admirați și fotografiați, desigur că nereușit.

    Când am ajuns la locul unde știam că văzusem cândva pojarniță, era trecut binișor după amiază. Soarele era în forță iar eu de-acum cam obosită. Spre dezamăgirea mea am găsit câteva fire într-un loc și nu prea departe încă câteva. Dar, încă nu erau înflorite, aveau doar câte o floricică și e prea devreme să fie rupte. Ca dintotdeauna, când persist să obțin ceva, așa ajung.

    M-am așezat pe o bancă, zicându-mi că trebuie să mă resemnez și să mă mulțumesc cu romanița care am reușit să o culeg. Și cu carnetul și creionașele pe brațe, mi-au ieșit pe foaie aceste flori minunate, cuprinse de contrastul culorilor.

Diversity of vegetation

***

Diversitate vegetală

    Teiul mă agață să-mi arate, că s-a parfumat cu aroma miilor sale de flori și mă face să inspir adânc, ca să miros și eu a floare de tei. Ciulinul mă înțeapă, ca să mă opresc să văd ce culoare minunată de roz au florile sale și câți bondari pufoși îl vizitează. Un mac s-a deschis îndată, ce l-a atins razele soarelui, ca să văd cum se aprinde roșul printre boțiturile petalelor. Menta m-a oprit, ca să-mi dea o crenguță proaspată s-o pun alături de mine pe masă. Volbura întinsă pe gardul din sârmă și-a scos trompetele albe și îmi zice să ascult și să privesc ce cântec frumos au învățat pe la cinci dimineață de la privighetoare și chiar așa e, foarte frumos mai cântă. Doar pojarnița tace, dar știe că o văd și îi voi rupe florile, ca să le usuc și la iarnă să-mi fac ceai. 

    Și s-ar părea că drumul meu trece printr-o câmpie sau cine știe ce teren, însă nu - e un drum de oraș plin de agitația mașinilor.

Total relaxation

***

Relaxare totală

    E ușor să desenezi faruri, mai ales când ești obosit și nu te mai bucură nici mulțimea de creioane. Sunt și momente din astea, când ochii vor să se relaxeze și mâinile tot - mai puține mișcări, mai puțină agitație. Ca în acele după-amiezi de duminică - în casă e liniște și doar la fereastră se aude o muscă, bâzâind supărată, tot trântindu-se în geam. Anume după-amiaza, îți mai permiți să dormi un pic, somnul cel dulce, odihnitor, ce îți dă voie să evadezi în mulțimea de gânduri fără nici un țel definit, într-o relaxare totală. Chiar și vântul se lasă mișcat, el, de frunzele copacilor și nu invers, stă alungit pe ele, ușor legănat.

Summer mood

***

Dispoziție de vară

    Vara a început alene. După săptămâna ceea a sketcher-ilor am fost împlinită, ca și cum am mâncat ceva anume, mai deosebit, și m-am umplut burta pentru o bucată de timp. Ca un examen la sfârșit de an școlar, ca în copilărie înainte de vacanța minunată și enormă de vară.

    Angelica a prins la curaj și se duce pe afară, mă duc și eu cu ea, e bine. Când ne întoarcem, se duce la vesta mea plușată și meditează un pic, tipărind-o cu lăbuțele. E foarte mulțumită.

The End of Urban Sketchers Week

***

Finalul Săptămânii Sketchers-ilor

    Ultimul desen al acestei săptamâni dedicată sketch-ului reprezintă un drum de ducă, sau poate de vino, poate și una și alta. Doar am desenat până acum și de acum încolo tot voi desena. Aveam această fotografie de demult prin telefon, chiar aveam și o dorință mai mare pentru ea de a o reda prin creioane și nu mi-a ajuns timp. Dar mai știm că dorințele se împlinesc, mai devreme sau mai târziu. Minunații pini ai Romei pe care soarele mediteranean îi colorează cu acest portocaliu vesel sunt modele potrivite pentru seria mea din această săptamână.

    Pentru informație adaug și paleta mea de culori, Trăiască sketch-ul!

Our modern architecture

***

Arhitectura noastră modernă

    Am rupt un colț din tabloul urban industrial și mi l-am băgat în carnet. Poezie, nu alta. Luna mai e minunată, cred că este cea mai minunată lună din an. Așa cer albastru nu vezi în alte luni, albastrul are o profunzime și limpezime specială. Și cum să nu-ți placă chiar și industrialul, dacă cărămiziul fațadelor se protrivește atât de bine cu cerul. Apoi când observi jocul liniilor cu alte forme geometrice, care se învecinează, formând o continuitate inseparabilă, cum să nu te oprești să studiezi un pic imaginea.

The lighthouse as an unexpected gift

***

Farul ca cadou neașteptat

    Nu a fost planificat și nici visat. Acest far l-am gasit ca pe un bănuț pe drum, din întâmplare. Pentru că nu m-am gândit, că ar putea fi, cu toate că dacă este un port pe aproape și marea tot, ar fi logic. Cu părere de rău, nu era prezentă logica atunci. O mare bucurie a dat peste mine, când i-am văzut căciulița neagră, ridicându-se de-asupra acoperișurilor caselor. Mai degrabă un fel de uimire neîncrezătoare, bucuria a venit pe urmă, când am început să urc scara cu în jur de cincizeci de trepte, pe spirală. Era soare, era senin și o vântoaică sălbatică, de mai să ne zmulgă părul din cap, bine că l-am prins și O. era tuns, ne-a învăluit în vârful lui. Priveliștea ne-a surprins, nu vezi așa ceva în fiecare zi. Băiatul care era ghid și ședea acolo, da, el vede așa ceva în fiecare zi, noi că vedem rar, e foarte ușor spus. Îmi venea să-l cuprind, ca pe omul drag când ești în dispozițiile cele mai tandre și după ce ți-a luat ca la un copil mic, în ghilimele, un ineluș de aur, după ani buni de trai împreună.

One morning

***

Într-o dimineață

    Mi-a atras atenția mașina ceea galbenă, foarte galbenă. Soarele de dimineață se uita și el la ea, făcând-o încă mai galbenă. Cred că se mira ca și mine, de unde au scos așa culoare pentru mașini, între atâtea negre, aluminiu și gri.

Waiting for the green at the traffic light...

***

Așteptând lumina verde a semaforului...

    120 secunde! Ești gata? Maximum cât ține lumina roșie a semaforului - las-o mai moale, nu desenez eu chiar așa de repede. Dar, am văzut căsuța asta, anume din acest punct și chiar stând în mașină, așteptând să se facă semaforul verde. Cât de iute am putut, am făcut fotografia cu gândul, că va veni timpul și va fi desenată. A venit timpul...

Someone traveled...

***

Cineva a călătorit...

    Cred că ar putea să-mi iasă o serie de desene. 

  Am primit un mesaj de la asociația Urbansketchers care anunță că se organizează evenimentul Săptămâna Urbansketcher-ilor. Oricine poate participa - singur, sau chiar poate să organizeze, la rândul lui, un eveniment local, cu aderarea mai multor persoane. Și de ce nu, condițiile sunt mai simple decât simplu - iată citatul: "Wherever you are, you can still join. Open the map, pick an idea, or simply sketch what’s in front of you. A street corner. A kitchen table. The view from your window. This week has never been about perfect drawings. It’s about showing up.."

    În special, după ce am găsit această minunată selecție de culori, tandemul nuanțelor de albastru cu cele de ocru, plus o rază de galben. Îmi face plăcere să fiu parte dintr-o comunitate atât de vastă. 

    Acest desen este despre călătoria cuiva, iar eu am desenat după referința lui, cu colțul de cer albastru și o părticică urbană.

The house across the street

***

Casa de vis-a-vis

    Într-un anume moment al zilei, cerul se face albastru-albastru, fără vreun nor și atunci se deschide universul. Cine nu a stat întins pe jos să se uite lung prelung la cer, cu nori, fără nori, oricum? Eu cred că acesta e infinitul, mai trebuie olecuțică de încordat ochiul.

    Nu știu cum am făcut acest desen, nici nu cred că poate fi numit desen, dar sunt aproape de ceea ce numesc eu libertatea mâinii, din trei linii și încă două pe de-asupra. Pentru altcineva poate fi ceva firesc, pentru mine e un efort să mă limitez în culori și mișcări, să zic - ajunge, nu e nevoie de minuțiozitate aici. Fără copaci, fără crenguțele celea jucăușe, fără tufa de trandafir galben, plină de floare, fără ghergeful gardului din fier, fără miimea de detalii, pe care le văd înainte de toate.

    Și am început dintr-o inventariere a nuanțelor de albastru - creion albastru azur, phtalo, indigo, pe urmă marker stabilo albastru, apoi creionul akril albastru cel nou ( e buuun!).

    Vreau să menționez că acesta este pentru mine începutul Săptămânii Urbansketcheri-lor.

    @urbansketchers

    #USkWeek2026

In the shade of the daisies

***

La umbra margaretelor

    Margaretuțe peste tot, am și în vazoane, ochișori de-ai lor sunt peste tot. Te privesc și îți șoptesc: - de unde vii tu, dragă, și unde vrei să te duci? Și acolo în umbra lor e o lume întreagă, cu de toate și cu de toți... Lirică, ce mai... 

    Am început a face niște linii cu markerele și nu m-am mulțumit; am luat câteva creioane, tot nu era bine; am mai găsit un creion multicolor, deja îmi trecea prin gând, că ceva nu merge, seamănă a un fel de cașă, m-am lăsat păgubașă. A doua zi mi-am amintit că am un creion acril verde, de ce să nu adaug, cașa e tare bună, când sunt multe ingrediente.

Beautiful nature

***

Frumoasa natură

    Poienița strălucea în bătaia soarelui cu verdele crud de primăvară. Îmi amintea de o rochiță cu buline mărunțele, atât de multe erau micile rozete ale margaretelor deschise spre lumina blândă a soarelui. Cum  mai zâmbeau spre soarele lor iubit toate într-un glas, aveau câte un ochi doar pentru el. Ce frumos și ce fericire să fii ținut în brațele mamei Pământ și să fii scăldat în lumina caldă a privirii tatălui Soare. Ce-și mai dorește un copil abia născut și ieșit în această lume. Când m-am pomenit în acest loc, am rămas ceva vreme admirând fericirea și prosperarea naturii, apoi mi-am pus undeva într-un colț de memorie această imagine și pășind pe marginea poienei, pe sub crengile copacilor mi-am continuat drumul spre nu mai știu care destinație.

A real sketch

***

Un sketch adevărat

    Nu vreau să zic că mă rup în șaisprezece ca să desenez, dar îmi pare rău că nu găsesc mai mult timp pentru asta. Și când ai prea puțin timp, iese cam așa ceva...

After the fire passed

***

După ce focul a trecut

    Dacă ești furioasă e bine să începi a mâzgăli orice foaie vezi în fața ochilor, oricare îți cade sub mână, nici nu trebuie să fie curată. Așa am făcut și mi-a trecut. Vedeam roșu în fața ochilor, iar creionul l-am ales negru, a doua zi, uitându-mă la haosul de linii, am adăugat și un pic de ocru bronz, că eram mai potolită de-acum.

    Și dacă m-am uitat mai bine, am văzut că au ieșit câțiva copăcei, cam subțirei, ca salcâneii de pe deal, după ce s-a plimbat printre ei un focuaș din luna lui cuptor, fugărit de vânt.