sâmbătă, 9 mai 2026

The lighthouse as an unexpected gift

***

Farul ca cadou neașteptat


    Nu a fost planificat și nici visat. Acest far l-am gasit ca pe un bănuț pe drum, din întâmplare. Pentru că nu m-am gândit, că ar putea fi, cu toate că dacă este un port pe aproape și marea tot, ar fi logic. Cu părere de rău, nu era prezentă logica atunci. O mare bucurie a dat peste mine, când i-am văzut căciulița neagră, ridicându-se de-asupra acoperișurilor caselor. Mai degrabă un fel de uimire neîncrezătoare, bucuria a venit pe urmă, când am început să urc scara cu în jur de cincizeci de trepte, pe spirală. Era soare, era senin și o vântoaică sălbatică, de mai să ne zmulgă părul din cap, bine că l-am prins și O. era tuns, ne-a învăluit în vârful lui. Priveliștea ne-a surprins, nu vezi așa ceva în fiecare zi. Băiatul care era ghid și ședea acolo, da, el vede așa ceva în fiecare zi, noi că vedem rar, e foarte ușor spus. Îmi venea să-l cuprind, ca pe omul drag când ești în dispozițiile cele mai tandre și după ce ți-a luat ca la un copil mic, în ghilimele, un ineluș de aur, după ani buni de trai împreună.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu