Burnt nature

***

Natură arsă

    Când desenez plante sau flori cu un creion negru, îmi persistă o senzație cu caracter contradictoriu. Nu pot să mă detașez de această reprezentare nefirească a vegetației. Nici o altă nuanță, nu mă contrariază atât în asemenea lucrări, cum o face negrul. De parcă ar insulta natura sau i-ar diminua valoarea, ceva de genul acesta. Desigur, cunoaștem expresia, cum că negrul e culoare nobilă, dar prea puțin mă consolează. Pentru că e exact imaginea unei naturi arse, răvășită și transformată în cenușă, o imagine de mare tristețe și durere.

    De ce am desenat cu negru, dacă mă deranjează? Pentru că nu aveam alte creioane în geantă, iar dorința era prea mare și mi-a depășit senzația cu caracter contradictoriu.

A very beautiful sunset

 ***

 

Transformare sau moarte, moarte sau transformare

 

    Uneori mă gândesc că omul e atotputernic, doar el crează realitatea din interiorul minții sale. Atunci când te afli într-un corp, în casa ta, tu creezi ceea ce este în jur, chiar și universul. Și fiecare, după posibilitățile mintale, morale, psihice, fizice, poate dovedi asta. Mijloace sunt atâtea, câți oameni sunt. Sau ființe, poate și o plantă își creează propria realitate, sau gândacul de colorado crede că cartoful e soarele, ce mai contează că oamenii numesc soarele o stea, care arde aproape veșnic. Și cum am putea să căutăm alte lumi, vorbim de extratereștri, dacă ele pot fi chiar în jurul nostru. Vecinul aș putea spune că e un extraterestru, pentru mine, nici el singur nu își cunoaște toate străfundurile sinelui, nu tocmai eu să i le aflu... Sincer, nici nu prea am nevoie, și nici timp, de m-aș clarifica cu ale mele, dar nu susțin că nu mă interesează...

    Mă gândesc, pur și simplu, soarele când apune - moare sau se transformă? Din viziunea soarelui, nu se întâmplă nimic, situația e constantă. Pentru un om - depinde... Pentru celelalte „ființe ale Domnului” - nu știu... Eu știu că se spune că moartea e o transformare, dar, ideea e că încă nici un om, ființă a Domnului sau  nu, nu a putut povesti despre asta, cu atât mai mult plantele sau animalele, eu zic, că omul poate crea orice realitate, e mai ușor de murit, dacă să numim moartea ca transformare, sau când ne macină multe dorințe și e clar că o viață nu ajunge pentru asta, e perfect să credem în reîncarnare, putem planifica aiuritele de dorințe.

    Apropo, cine poate confirma că are amintiri de până la un an? Și cum sunt ele?

Unexcused absence

***

Am fugit de la lecții...

... cam așa aș defini faptul, că am lăsat într-o parte cursul și m-am lăsat furată de o mică scenă venețiană.

Using the waxed pencils we highlight the hero by drawing the background

 ***

 

 Folosind creioanele cerate, evidențiem eroul, desenând fundalul

    Cu creioanele Stabilo e mai comod să faci niște desene rapide, cu mișcări largi, fără să te gândești mult. Astfel, în exercițiul cu desenarea fundalului am ezitat, din cauza texturii lor lipicioase. Îmi părea că (și încă îmi mai pare), îmi provoacă un disconfort dacă acopăr o suprafață întreagă cu stratul acesta gras. Totuși, sunt o elevă cu tendințe perfecționiste, și am pășit peste disconfortul și rezultatul pe care l-am obținut îmi place - la urma urmei n-o să mă culc pe această suprafață... 

    Aceste creioane le asociez cu un profesor indulgent. Cu tot disconfortul de la textura lor, e foarte ușor să lucrezi cu ele.

And now it was the turn of the wax pencils

***

 

A venit și rândul creioanelor cerate

 

    Aceeași tehnică înfăptuită cu creioanele cerate. Desenăm obiectul prin linii și adăugăm câteva elemente auxiliare.

    Ceva scriam despre stihii, pământ și apă, iată și un material intermediar, creioanele cerate. Eu am creioanele Stabilo pentru asta, la propriu, pare că desenez cu unt. E atât de ușor cu ele și fără nici un inconvenient (ce cuvânt am găsit prin etajele memoriei, sunt uimită de mine...). Am mai scris despre ele, dar atunci a fost prima experiență, scurtă și impulsivă. Acum însă le apreciez și mai mult.

We continue the course

 ***

 

Continuăm cursul...

 

    Continuăm să lucrăm. Îmi place să zic „lucrĂM”, de parcă n-aș fi numai eu, dar mai mulți. Dar, de fapt, nici nu prea m-am gândit, de ce zic eu așa, îmi mai inventez și eu companie, de parcă aș avea mai multe părți - un șef, o secretară, un curier, un specialist, un ucenic, o căscată - ceva de genul „Billy Milligan”. 

    Lucrăm încă cu acuarelă, facem fundalul și eroii principali apar de la sine -  îi graficizăm.

And, ... the color graphics began...

 ***

 

 Deci, grafica în culori a început...

 

    Iată și culorile au apărut! Am revenit la acuarelă și ce ușoară este față de creioane! Atât de evidentă e forța brutală a grifului, care sapă în hârtie, aproape abuzând de ea, încât  se observă urmele și pe următoarea foaie a carnetului. O forță asemănătoare demonstrează și acuarela, dar în ce formă? - atingând ușor foaia, mângâind-o cu firele pensulei, schimbându-i ușor relieful, cu eleganță și măiestrie. Parcă ar fi două stihii diferite - apă și pământ.

    Așa,... un fel de introducere poetică...

    Am folosit acuarela și, folosind același procedeu al hașurei, am desenat „eroul”. Se are în vedere fiecare trasare de pensulă, dar se cunoaște că aspectul liniei depinde de forma pensulei, deci se poate vorbi despre orice linie, pată, șfichi, zgârietură, atingere, întorsătură, că este o linie, este o apariție și manifestare a materialului, pe care îl folosim. E foarte bizar și complicat să exprim acest gând, privind masa de lucru și înțelegând că orice obiect, indiferent de forma și destinația lui, ar putea să facă o „linie” și fiecare dintre aceste „linii” pot avea oricare denumire, care am indicat mai sus. Încă o dată mă repet - e complicat... eu fac eforturi, cândva, promit, voi fi mai explicită.

    Deci, grafica în culori,... ce să zic, culori am folosit, dar că a fost grafică, mai puțin. Aș zice, că mai am de exersat.