***
Borș verde moldovenesc
Sfecla roșie și pătrunjelul, loboda și măcrișul au niște frunze mari, adăpate de ploile dese, chiar dacă mai sunt înconjurate de buruieni, dincontră, au mai și absorbit din aromele lor câmpenești. Așa și se cer rupte și tăiate, călite în ulei de răsărită, apoi adăugate la sfârșit în borșul acela moldovenesc de sec, care trebuie și insist să fie înscris în cartea mâncărurilor sănătoase. Ceapa verde stă dârză cu cozile drepte ca niște săgeți, îți pare rău să le strici geometria, rupându-le, dar mai bine să se usuce, să nu se aleagă nimic din ele? Precis că poți să riști și să smulgi și câțiva morcovei subțiri cât degetul, că sunt destui la timpul de rărit, foarte zemoși. Dar dacă te mai aventurezi să scotocești într-un cuib de cartofi, doar vreo cinci, trecuți prin apă și tăiați în jumătate cu tot cu coajă, îți vezi visul împlinit și sufletul împăcat...
...Dar cum a început toată tărășenia asta - simplu, de la morocănoasa de Ilenuță, care nu vrea nici să măture (e colb peste tot!), nici să spele vreo rufă (s-au adunat!), niște cratițe stau teanc (sunt monștri! mă tem!), în dulap s-a întors lumea cu fundul în sus (cum să mă bag în jungla ceea fără echipament!). Umblă ca o miorlăită de colo-colo și irită pe toată lumea. Vrea și nu știe ce vrea, o doare și nu știe ce-o doare, i-i somn și nu poate dormi, ar mânca, dar nu orice.
A găsit o bucățică de tortișor de alaltăieri în frigider și nici un folos, dar în revista ceea scria că trebuie alintat suflețelul și totul va fi bine. A luat o cafeluță cu o ciocolățică, a făcut doi pași spre bucătărie, la jumate de drum avântul s-a stins. A găsit o sticlă de vin destupată, eh! mai scriau despre remediul ista, s-a așezat și cu înghițituri mici a băut un păhărel, petrecându-l cu niște cașcaval uscățel, și-a amintit și de niște măsline, cam oțetite, așa ar zice că se îmbinau cu restul...
Parcă, parcă cerul s-a mai înrozovit. A împins-o păcatul să intre în dormitor să vadă patul mototolit, cu mâța culcușită în mijloc. Nourii s-au îngrămădit din nou, aproape au acoperit-o, niște nuci de anul trecut erau azvârlite pe fereastră, chipurile trebuia să fie o echibană, s-a enervat, le-a stricat, le-a pus pe farfurioara cu linie verde, a mai luat o bucată de pâine și borcanul cu dulceață și de ce s-a așezat în fața televizorului, nu știu...
Și-a revenit mai târziu de la o îngrijorare mută, surdă, foșnitoare, borcanul era gata să-i sară în cap, farfuria începea să se prelingă, ca un soi de pastă lipicioasă, televizorul se întinse pe toți pereții și de jur împrejur clipea ecranul cu cei mii de pixeli ai săi.
Era culmea! E om rațional, ce se întâmplă? Om cu multe cărți citite, cu școală, cu facultate, cu experiență de muncă. Culmea!!!... Borcanul a zburat în pereții sclipitori, după el farfuria, după asta a observat fereastra, apoi nu departe și grădina. Cu părul vâlvoi, cu mâinile și picioarele lipicioase a ieșit afară pe lespezile de piatră a cărărușii... respira! oare făcea asta și până acum? A zâmbit, știa de ce avea nevoie - de borș verde moldovenesc!
