***
Amintiri suculente
E normal să mănânci jumătate de harbuz dintr-o răsuflare? Nu știu, dar eu așa fac. Mă simt perfect după aceea.
În copilărie vremea harbujilor era în august, între timp creșterea culturilor agricole s-a dezvoltat. Și, amuzant lucru, mămica aducea câte unul seara, după ce mâncam. Se gândea poate că vom mânca o hrincă, două, având stomacul plin. Nu știa cu cine se pune. Înfulecam cu ambele fălci, ne curgea sucul până la coate și fața era mozolită și roșie până la urechi. Ea mânca frumușel, tăia cu cuțitul miezul de pe coajă, scotea și sâmburii cu el, apoi mai tăia în bucăți mai mici și le mânca împreună cu feliuțe de pâine neagră.
Noi păream niște neandertalieni, aplecați de-asupra prăzii, care deja i-a fost smulsă pielea și nimeni nu mai are răbdare s-o desfacă pe bucăți. Ridicam capul când cădea ultima coajă și abia atunci se mai lumina privirea și înțelegeam că suntem pe cale de-a plesni, exact ca gămăliile cu semințe.
Cui îi păsa? Trebuia să stăm liniștite doar vreo jumătate de oră și apoi căutam veceul... și alt harbuz....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu