***
O noapte de nesomn
Stau cu ochii larg deschiși în întunericul palid al odăii. Și mă întreb dacă poate fi el palid, e întuneric doar. Ș-apoi îmi zic, că doar nu e din acel absolut, de care găsești în peștera adâncă, deci poate fi și palid, sau spălăcit, sau decolorat. Spre exemplu, pisica mea sură nu se vede în asemenea întuneric, dimpotrivă, una neagră o găsești repejor, am verificat.
În noaptea asta e lună plină, pare că dizolvă substanța nopții, strecurată peste capul lumii.
Iar eu continui cu gândul, cum îmi place mai tare - cu lună în vârful cerului sau mai pe întuneric, indiferent ce nuanță. Noaptea cu lună îmi înfioară mulțimea de îngrijorări de prin adâncurile minții; dacă m-aș afla afară, aș prefera să stau undeva în dosul unui copac, ca și cum lumina lunii ar avea niște calitați transformatoare, și mai știi în ce mă pot transforma expunându-mă la misterul ei. Din contră, întunericul îmi aduce ceva ce seamănă cu liniștea și încrederea.
De fapt, dar ce ca și cum aș fi o viețuitoare de noapte și ziuă nici nu mai există...
Bun, dar ce am eu și nu mă ia somnul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu