Remedy for woman

***

Leacuri pentru femeie

    Prin octombrie, șesul este plin cu perle de rouă, tocmai când toamna e bine instalată și aduce multă umezeală. Clipele trec încetișor, iar zarea începe să-și împletească coroniță din razele soarelui răsare, mulțimea de perle se aprind una câte una, ca apoi să plesnească atinse de focul acestor raze. 

Omul, un pic aplecat, își mișcă picioarele unul câte unul parcă anume pentru a auzi pleoscăitul micilor buline din vârful ierbii. Pe un umăr avea vreo câteva prăjini, legate la un loc, iar pe celălalt ducea o torbă din plasă deasă. Totul în jur părea să-l tragă de poalele pantalonilor și cămășii, dar nu-i stătea capul la astea, era dus în adâncurile gândurilor sale, atât de multe, atât de încâlcite, pe care în zadar încerca să le pună în ordine. Dacă ar fi reușit să le așeze la fel cum făcea cu toate uneltele din cladaucă, cu borcanele și ulcelele din chiniță, cu lemnele și fânul de pe șes, însă nu le putea apuca, nu avea mâini pentru ele. 

    Asta și l-a făcut să se scoale cu noaptea în cap, să mai iasă din ogradă, un pic mai depărtișor, poate le mai descâlcește, așteptând să cadă vreun pește în fatcă. Într-un sfârșit unul din gânduri a ieșit din ghem și i-a șoptit să se ducă să pescuiască, căci prin ogradă, tot învârtindu-te numai cu treburi, nu mai ai scăpare și la tot pasul găsești opreliști, și, desigur, veșnica nemulțumita privire a femeii.

    "N-o mai recunosc! Nici nu mai vorbesc, că a stat urâtă ca muma pădurii, dar și s-a făcut rea de gură, că n-o întrece nimeni. Nu mai aud o vorbă bună de la ea, se aprinde ca o scârtă de paie în luna lui august și le tot toarnă și toarnă, de-mi vine să apuc dealurile și coclaurile. Și o ține tot așa! Mă gândeam - poate i-a trece, i-am și mai pocnit câte una, nimic, mă înnebunește! Să mă duc și să nu mă mai întorc...

Și când îmi amintesc, ce femeie era - o zână, te fermeca dintr-o privire. M-am făcut luntre și punte să o am, să fie a mea, am luptat cu vreo câțiva, eram de neînvins și ea era bucuroasă. Cum și când s-a întâmplat transformarea? Să fie de vină niște vrăjitorii, of, mamă dragă, cum să le dezvrăjesc, eu nu mă pricep la prosteli dintr-aestea. Cum să nu-mi sfârâie capul? Că nu mai am aer și nici soarele nu-l văd, ziua cu noaptea nu mai există, am uitat gustul la mâncare. 

    Doamne iartă-mă, cred că m-o blestemat cineva... 

    Nu pot sta așa, s-o mai încerc și pe asta cu peștii, cum a zis baba de după dealu morții..."