***
Privesc și nu văd contururi clare
Fotografia care m-a inspirat avea clădirea ca reper clar, iar plantele și florile erau toate difuze și doar în formă de pete sau, să zicem, nourași de diferite nuanțe de albastru violet. Mi-a atras atenția, pentru că îmi ziceam ultima vreme, că aș vrea să desenez tot mai mult în pete de culoare, mai puțin contur exact. Având în cap aceste sugestii, mai ales repetate și fiind într-un ritm mai aglomerat de lucru, ia amploare puterea criticului interior și mă surprind tot mai des cu concluzii de felul - nu, eu nu pot așa desena, sau, nu, ideea nu e pentru mine, acum nu mai sunt în stare de așa ceva. Da, știu că am depașit o mare parte din bariera aceasta interioară, e mai slab zumzăitul acesta, dar oricum îi simt forța, căci îmi pune la îndoială acțiunile și apar întrebările megaglobale despre are oare vreun sens desenatul ista...
Și nu degeaba am ales reprezentarea florilor în modul acesta nedeslușit, anume ca să nu văd contururile reale și să pot să mă antrenez în ceea ce tot îmi sugerez de atâta timp. E foarte bizar să vreau să pot desena astfel, cred că inevitabil merg spre aceasta, odată ce simt cum cu vârsta îmi scade acuitatea vederii, până la urmă cum vedem, așa desenăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu