***
Și dacă suntem în Septembrie...
Am vrut să desenez ceva repede și fără a mă gândi prea mult. Și dacă stau așezată la masă, atunci ce vede ochiul meu mai întâi - ulciorul cel roșu cu creioanele recent cumpărate. Și-apoi bine că mi-am pus câteva markere pe masă, de altfel nu mai apuc să ajung la ele, căci sunt depozitate în altă odaie. Iar când trec prin odaia ceea, de fiecare dată mă uit la ele și îmi zic, să le mai utilizez, că cine știe dacă se usucă? Totuși cu ele desenez cu mult mai ușor decât cu alte materiale, nu știu de ce, poate pentru că desenatul meu a început cu ele, poate că le consider un material de birou și le acord mai puțină seriozitate, poate ambele...
Dar este un desen minunat de început de septembrie - într-adevăr îmi amintește de școală, de lecții, de masa de lucru, seara, cu lampa cu un bec mai mult chior, stând de-asupra cărților și caietelor. Entuziasmul meu ținea foarte puțin, cred că nu mai mult de luna septembrie, așa de repede mă săturam. Cel mai mult de colegi și de monotonie, și, desigur, de sculatul de dimineață. Ce bine că am crescut, m-am împăcat și cu monotonia, și cu sculatul de dimineață, și încă cu multe altele din care este alcătuită viața de zi cu zi. Și nici urmă de superaventurile pe care mi le închipuiam că mă așteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu