***
O rutină studioasă
Fac în paralel două cursuri de la Kalachevaschool, cu Anna Egida și Veronika Kalacheva. Greu mă mișc, teoria mă plictisește și lecție după lecție, mai bine stau și aștept hop! să-mi vină dorința de a desena de la sine, știu ce vreau să desenez, și cum, spontan, fără să fac un efort conștient.
De câte ori m-am prins că stau lungită pe pat, mă uit la mine dintr-o parte și-mi zic - de ce stai? trece timpul! Îl pierzi, îl irosești, fuge, se strecoară, curge pe lângă tine, nu faci nimic - și cu cât mai multe cuvinte sunt, cu atât mai tare crește furia și iritarea. Nu îmi pot ierta pierderea timpului, de parcă aș fi un om universal și aș putea să reușesc totul, peste tot, întregul. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai limpede văd, ce dușman aprig am în interiorul meu. Până acum îl găseam în oamenii din jur, eu credeam că ei sunt de vină... sau nu e dușman? probabil e forța motrice a spiritului meu!...
Tot din teorie face parte și cartea lui Johannes Itten - Arta culorilor, pe care am citit-o spre mirarea mea, destul de repede și ușor, nici nu e prea mare. Mi-a plăcut cu câtă dragoste scrie, descrie, face comparații artistice, chiar vorbește despre culori ca despre niște eroi, ființe cu relații între ele asemănătoare celor umane. El scrie, că orice pictor trebuie să studieze aceste relații pentru a crea opere armonioase. Și să efectueze exerciții speciale, cum ar fi, de ex., cercul cromatic de bază, apoi exerciții de tonalitate, de contrast, luminozitate, relația culorilor cu albul, negrul și gri-ul. E foarte interesant, dar nu cred că de bună voie m-aș putea apuca să fac aceste exerciții, doar... dacă „forța ceea motrică” m-ar motiva așa cum poate ea, cu vărguța...
„....fiind alături (culorile complementare), se provoacă una pe alta, se stimulează reciproc și se distrug reciproc, atunci când sunt combinate, rezultatul fiind o nuanță gri neagră indeterminabilă, precum ar fi, dacă am împreuna apa și focul...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu