Rambling autumn - Inner peace

***

Toamna hoinară

-

Spirite împăcate

    Dacă nu plouă mărunt, atunci cade brumă groasă și strălucitoare, dacă nu e umed, atunci e vânt uscat și pătrunzător.

    În casă spiritele s-au mai împăcat, au scos andrelele, ața și firele de lână, oghealul început anul trecut, niște fețe de pernă, o horboțică cu istorie medievală... Eu aștept îndeosebi pernuțele umplute cu mentă uscată, să le pun toată iarna sub perna mare și de fiecare dată cînd m-oi întoarce pe partea cealaltă să mă cuprindă aroma proaspătă și liniștitoare.

    Când intru în bașcă e cald, lejanca e ca patul ursului în bârlog și are și un secret - dacă bagi mâna sub plapumă găsești sâmburi uscați de bostan, bunica zice că sunt buni împotriva paraziților. Iar mă va pune să mă culc odată cu găinile, ea uită că eu nu stau acasă ca dânsa și vreau să mă mai uit la un film după lucru.

    Am terminat cu hoinăreala, coacem plăcinte și petrecem toamna și toate jalele, bem un ulcioruș de vin și voi asculta urarea bunicii la fiecare păhăruț:

    „Cu ajutorul Domnului, poate trecem cu sănătate și iarna asta...”

Rambling autumn - The main heroes

***

Toamna hoinară

-

Eroii principali

 

 

    Bașca e plină de bostani, fel de fel și care mai de care. Când mă uit la ei, îmi vine în minte podul casei Sfintei Duminici, plin cu sipete, cufere, lăzi - „...mai mari și mai mici, mai frumoase și mai urâte, mai noi și mai vechi...” 

    Au poposit aici de prin toate locurile - iată dolofanii verzi din hatul din dreapta al lanului de păpușoi, în colț stă piramida celor portocalii, „de plăcinte”, din capătul viei, de lângă tufele de Lidie, mărunțeii tărcați de pe gardul din fundul grădinii, cei galbeni, ca perele, care stau frumos pe pervazele celor două ferestre, cu ciupiturile amuzante, făcute de gâștele în trecere pe lângă cărărușa, unde au crescut, țintele de pe perete au cercei din bostani arcuiți, zmulși din brațele strujanilor de păpușoi. Și, în sfârșit, bostanii albi gigantici s-au așezat ca boierii din divanul domnesc pe laița lungă de lângă perete, pentru că au crescut pe ici-colo în grădină, ei sunt ca „de-ai satului”, restul - niște venetici...

    Într-o seară, din pură plictiseală, le-am desenat ochi și gură cu dinți la cei de mai aproape și, uitând să-i șterg, am speriat babushka și, femeia fiind în stare de șoc, a pus mâna pe mătură, aruncând-o foarte reușit drept în spatele meu fugar...

 

    P.S. Mătura era mică, nici un personaj n-a avut de suferit.

Rambling autumn - The cornfield

***

Toamna hoinară

-

Lanul de păpușoi

    Lanul de păpușoi se întinde până în zarea albastră. Enormitatea lui mă sperie, însă atâtea mai sunt de făcut, iar eu sunt la capătul puterilor. Mă uit cu coada ochiului la băbuța mea și mă mir de ea, cum rezistă. Are câteva rânduri și de când o știu se foiește cu ele în fiecare an. Toamna alege câteva zile și mă scoate la strâns roada. Îmi zice, că măcar cu atât să-mi arăt și eu recunoștința pentru mama-pământ.

    Nu-mi place și nici nu mi-a plăcut să mă ocup cu lucrul pe ogor. O floare, două, în vazon am mai pus, dar să cresc o vie, păpușoi, grâu și altele de acestea, nu, nu mă interesează și gata.

    Ea zice, - s-au schimbat vremurile, tineretul e cam sfrijit, nu iubește libertatea câmpului, mai mult îl atrage întunecimea bordeiului. Are în vedere că stăm mai mult în casă...

    Ea chiar crede în invazia computerelor...

National Museum of Fine Arts, Chișinău

***

Muzeul de Artă din Chișinău (secvență)

    Demult am fotografiile Muzeului de Artă din Chișinău. De fapt, de când era proaspăt reparat și de când eu tocmai ce-mi cumpărasem aparat de fotografiat, de când colindam orașul, căutând ceva, nu știu ce.

   Pe atunci îmi era frică de atâtea detalii pe clădire și chiar aveam nesiguranță și greutatea responsabilității și, în fond, nu aveam în minte procesul propriu-zis. Când aleg vreo referință din mapele cu fotografii, pare că alegerea e făcută de altcineva, nu de mine, pentru că atunci când mă uit la fotografie și îmi apare în cap procesul pe etape sau măcar știu sigur cum să încep, atunci această fotografie este aleasă.

Continuous line

***

Linia continuă sau linia continuă

 

 

    Nu înseamnă că linia continuă, de fapt așa tot pot să spun, dar am în vedere că linia este continuă. Calambur...

    Desenul cu trasarea liniei fără oprire s-a dovedit a fi foarte relaxant pentru mine. Mai relaxant decât desenatul detaliat.

Line drawing only

***

Desen doar în linii

    Nu, nu-mi iese să fac două cursuri o dată. Trebuie să le iau pe rând. Ele sunt diferite, după tehnică, conținut, tematică, în general, diferite, mă repet.

    L-am ales pe cel despre compoziție, cu Veronika Kalacheva. Lecție după lecție, mai am un pic și îl termin. Am un acces limitat, conform prețului plătit de mine. Pot să vizionez fără ca să postez ceea ce fac și fără să mă urmărească profesorul, asemeni unui video de pe You Tube. Accesul e pentru jumătate de an. Ca de obicei am întins timpul și mi-au rămas ultimele două luni pentru cele 30 de lecții de la un curs și altele 30 de la celălalt. Sunt extraordinară! Mi-am creat situația extremă și acum pot să mă ocup „liniștită” , având de-asupra capului bâta timpului.

Rambling autumn - A kind of "zen"

***

Toamna hoinară

-

Un fel de „zen”

    Ies din tren, mă uit, stă pe bancă, se uită cum merg trenurile, ca un copil. Precis că și-a mai adus aminte ceva. Mă așez lângă ea și o întreb foarte serios, de parcă i-aș cere socoteală, dacă și-a făcut toate treburile pe lângă casă. A tresărit și văd cum e gata să înfrunte dușmanul, iar eu mă prăpădesc de râs, apoi o întreb - să mă așez iar lângă tine să văd ce vezi tu?

    „...când eram mică, cam pe la șapte ani cred, am mers cu trenul prima dată. Era tot toamnă și senin, și frunze îngălbenite. Aveam pe mine un fel de paltonaș cu glugă și fermoar, iar în mână o păpușă cu rochiță din mătase verde și o chema Sonia. Când am fost s-o cumpărăm, mai avea de-asupra rochiei un fel de vestă fără mâneci din gherghef alb. Anume vesta a fost ceea, ce m-a făcut s-o aleg și ghinionul e că, mergând spre casă, am pierdut această vestuță. Cum s-a întâmplat asta, a rămas o enigmă pe vecie, ... o tristețe de copil... de ce memoria îmi scoate de-asupra din când în când ziua aceea?...

    Îmi place la nebunie, cum merg trenurile, și din interior și din afară. Unii zic că poți să te uiți la nesfârșit la o apă curgătoare, eu, însă, pot să mă uit la nesfârșit la mișcarea du-te vino a acestor mașini... e ca..., cum se zice acum, este un cuvânt, care veșnic nu-l găsesc pe limbă... cu „d” pare că se-ncepe... A! Meditație!..”

A studious routine

***

O rutină studioasă

    Fac în paralel două cursuri de la Kalachevaschool, cu Anna Egida și Veronika Kalacheva. Greu mă mișc, teoria mă plictisește și lecție după lecție, mai bine stau și aștept hop! să-mi vină dorința de a desena de la sine, știu ce vreau să desenez, și cum, spontan, fără să fac un efort conștient.

    De câte ori m-am prins că stau lungită pe pat, mă uit la mine dintr-o parte și-mi zic - de ce stai? trece timpul! Îl pierzi, îl irosești, fuge, se strecoară, curge pe lângă tine, nu faci nimic - și cu cât mai multe cuvinte sunt, cu atât mai tare crește furia și iritarea. Nu îmi pot ierta pierderea timpului, de parcă aș fi un om universal și aș putea să reușesc totul, peste tot, întregul. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai limpede văd, ce dușman aprig am în interiorul meu. Până acum îl găseam în oamenii din jur, eu credeam că ei sunt de vină... sau nu e dușman? probabil e forța motrice a spiritului meu!...

    Tot din teorie face parte și cartea lui Johannes Itten - Arta culorilor, pe care am citit-o spre mirarea mea, destul de repede și ușor, nici nu e prea mare. Mi-a plăcut cu câtă dragoste scrie, descrie, face comparații artistice, chiar vorbește despre culori ca despre niște eroi, ființe cu relații între ele asemănătoare celor umane. El scrie, că orice pictor trebuie să studieze aceste relații pentru a crea opere armonioase. Și să efectueze exerciții speciale, cum ar fi, de ex., cercul cromatic de bază, apoi exerciții de tonalitate, de contrast, luminozitate, relația culorilor cu albul, negrul și gri-ul. E foarte interesant, dar nu cred că de bună voie m-aș putea apuca să fac aceste exerciții, doar... dacă „forța ceea motrică” m-ar motiva așa cum poate ea, cu vărguța...

    „....fiind alături (culorile complementare), se provoacă una pe alta, se stimulează reciproc și se distrug reciproc, atunci când sunt combinate, rezultatul fiind o nuanță gri neagră indeterminabilă, precum ar fi, dacă am împreuna apa și focul...”

Extreme sensations

***

Senzații „tari”

 

    Mi s-a trezit pofta să citesc vreun detectiv - o poftă grozavă să simt pericolul și acea frică de inevitabil, apoi să simt răzbunarea dulce și, în sfârșit, dreptatea învingătoare. Mi-am amintit, că scrisesem o listă de cărți, preferabile de citit, pentru când se ivește timpul și am ales autorul norvegian Jo Nesbo și cartea Pentagrama. Am citit-o dintr-o răsuflare, dar mi-a părut prea ușurică, nu mi-a atins corzile celea dornice de senzații acute și am mai căutat una - Omul de zăpadă.

    După asta e altă treabă - fundul îmi tremură, anxietatea și-a ridicat capul și se leagănă în disperare, îngrijorarea își ține dinții să nu clănțăne. Îmi lipsesc, probabil, senzații de-astea, sau ce naiba? 

    Am o vecină, care seamănă cu un maniac (dar probabil greșesc, un maniac n-ar face atâta gălăgie). Când îi trebuie ceva, vine și bate la ușă foarte insistent, dacă nu răspund se duce și bate la ferestre, dacă tot nu răspund, începe a striga, că aude toată strada. Mă înfurie într-atât, că mă face să-mi închipui cum ies și o apuc de plete și o las fără de ele, apoi îi dau o bleandă, să ajungă până la ușa ei. Imaginația merge și mai departe, se întoarce în odaie și pune mâna pe bâta de beisbol...

    Desigur, că nu voi face toate acestea, ce să fac, însă, cu tot amalgamul de emoții, le trăiesc și eu civilizat, știu că n-am să mă apuc acum să-i crăp capul, Doamne iartă-mă!, mai citesc și eu niște detective, Jo Nesbo are destule... și, de ce să n-o mai desenez pe Angelica?