A story from my mind

***

Chiar îmi iese! Fără creion, direct cu linerul, apoi acuarele. Hahaha, am descoperit bicicleta și procesul de dezvoltare a unei aptitudini. Și, ca să vezi, să nu fi fost autoizolarea, nu știu dacă aș fi observat, și încă dacă aș fi înțeles. Undeva am citit că desenatul te ajută să te cunoști mai bine pe tine însuți. Da, acum sunt sigură, că este așa.

⥁⥁⥁

Să începem povestea...

Într-un sat undeva, cândva, o dată, trăia un moșneag. Trecuse un an, de când își îngropase nevasta, care poate de bătrânețe, poate de vreo boală, dar și-a luat drumul spre Domnul. Și, parcă, nu era așa de necăjit, dar de atunci nu se putea apuca de nimic să facă. Când s-a împlinit anul, a avut un vis, în care se făcea, că în grădina de la vale de casă avea fântână - cu colac din lemn, capac, ciutură și acoperiș cu cocoșei în vârf.

Parcă i-a luat somnul cu mâna, s-a sculat cu noaptea în cap, a găsit hârlețul și vreo două ajutoare prin măhală și s-a apucat de treabă. A trecut o săptămână și era fântâna săpată, încă două și era clădită, peste patru avea și acoperiș cu cocoșei și de toate celea...

(urmează)

Words, words, nonsense...

***

Ieri stăteam cu un ochi la telefon, iar cu altul la monitor. Cel de la telefon mi s-a lipit de o fotografie de pe pagina Arhitectura orașului Praga din fb, și, închipuie-ți, am luat linerul și am schițat simplu, lejer, fără vreo analiză, fără pregătire morală, fără creion. Apoi - apa și acuarelele și, iată, a ieșit un Sketch!

Ce îndrăzneală! Ce tupeu! Ce relaxare! Uau!

Oare progresez? Da, progresez. Numai să nu mă plictisesc, atunci când voi deveni îndrăzneață de-a binelea. Căci, cum spunea savantul, acolo unde nu e contradicție și conflict, nu este dezvoltare...

...fățărnicie, fală, emfază, minciuni...

A căzut „o perdea”, oare? Sau vreau să devin celebră și îmi alimentez orgoliul, închipuindu-mi că va ieși din mine acel Talent ascuns și voi face ceva Extraordinar și atunci toți vor zice „Ce Om, ce Talent, va dăinui o Veșnicie!”. 

Nu e cam mare Pretenția?...

Nu e nici un talent, e doar starea lucrurilor. Doar stau acasă, nu vreau să mă duc la lucru, treburile casei le fac în câteva ore, n-am unde mă duce, nu vreau să comunic, ce să fac, să-mi pun capăt? Desigur că nu. Iubirea de sine e mare și sunt încrezută că sunt prețioasă. Doar că a rămas o nimica toată - să-mi dovedesc asta, dar văd că aștept să mi-o spuie și alții.

Cine sunt eu, și veșnic am căzut în capcana Orgoliului nemăsurat. De când mă țin minte, chiar nici nu-mi verificam lucrările de control, având imensa încredere că e corect. Și de fiecare dată rămâneam dezamăgită și furioasă, pe mine, desigur. Și, desigur aveam greșeli! Și nici aceste texte mici nu le verific, veșnic găsesc greșeli după publicare, și editez, iar și iar.

Doamne, chiar am încrederea că sunt perfectă!!! Coșmar!

...

Desigur, că voi desena, cât va fi posibil, căci am tot ce-mi e necesar - și contradicție, și conflict, și orgoliu, și ambiție, și pe mine mă am. Da, sunt bună și perfectă! Super!

...

Iluzii???... Aiureli...

Another house...

***

Încă stau acasă. 

Încă nu s-a restabilit situația. 

Încă desenez. 

Încă e primăvară. 

Încă puțin. 

Încă mai aștept. 

Încă... Încă...

Green - seasonal color

***

Azi sunt cam abătută, vreau să mănânc într-una - am început cu câțiva cartofi, ceai cu ciocolată, prăjitură - două, înghețată cu zămos - prea multă, salată de legume, apă - din când în când, un piersic acru, și încă mă mai gândesc ce aș mai vrea. Mai am puțin și vor veni, pe rând, iritarea, plictiseala și deprimarea.

Îmi trece prin gând, că aș vrea să găsesc un film de aventură, cu jungle, cu cercetași, cu animale sălbatice, cu peripeții, de prin anii de la începutul secolului trecut...

...Sau, oare, să mă mai uit o dată la filmul „Mumia”?.. Cred că așa voi face.

Some reflections

***

Deseori, când am vreo furie sau alt amalgam de emoții dintr-astea malefice, mă zbucium o vreme. La un moment dat mi-amintesc de o frază citită, precum că, tu cel adevărat nu ești emoțiile tale. Apoi, te simți mai ușor, da, e adevărat, dar până apare altă întrebare: dar cine ești, dacă nu ești emoțiile tale, dacă nu ești corpul tău, dacă nu ești gândurile tale, dacă nu ești lucrurile tale, profesia ta, nu ești oamenii ce te înconjoară, apropiați sau mai puțin...? Încă n-am găsit răspuns. Nițel mă frustrează, căci îmi dau seama de fragilitate, de aparenta nonvaloare a individului, a omului, și îmi vine în gând cuvântul „trecător”.

Nu știu ce mă apucă uneori, zău...

Citesc „Eroul cu o mie de fețe” de Joseph Campbell, despre arhetipul eroului în miturile popoarelor și civilizațiilor. Nu mă pot lăuda că înțeleg chiar tot ce se scrie în ea, ar fi de dorit s-o citesc de mai multe ori, că trebuie să pătrunzi sensul celor scrise, și nu doar cu rațiunea, dar cumva mai adânc. Sunt interesată mult de simbolismul lucrurilor, evenimentelor și cartea e anume despre asta. 

Citind miturile despre facerea lumii, am avut senzația unei transe, de parcă aș fi atins în interiorul meu niște nivele foarte vechi și de natură fundamentală, de parcă aș fi fost eu în acel ocean imens și am luat parte la facerea pământului și omenirii. E cam aberant și miroase a grandomanie, dar extrem de plăcut, și, încă, conștientizând că sunt nimic din ceea ce mă înconjoară și ceea ce am în interior, am găsit ceva mai mult decât atât, cu mult mai mult, ce mă reprezintă și mă ajută să nu mă pierd, și nu e vorba de paiul celui ce se îneacă, departe de asta. E ceva esențial și substanțial, e o adevărată bogăție. Totul din ce credem a fi construit sinele, e un fir de nisip sau o picătură de apă și se poate destrăma în orice clipă, și atât de fragil și nu are nici un gram de importanță. Într-un anumit moment.

Și în acest moment, când simți cum lumea ta se împrăștie, se scurge, se fărâmițează, fir cu fir, picătură cu picătură, pixel cu pixel, când simți și trăiești asemeni unei frunze pe apă, asemeni unei figuri transparente, ești nevoit să cobori mai în străfunduri, ca să poți să începi să te clădești din nou, să găsești puteri și sensuri de alt fel. Puteri și sensuri pentru a te simți Plină.

Îmi dau seama că acest moment nu schimbă ceva cardinal în viața mea, și nici nu-mi oferă bagheta fermecată, însă am siguranța că este un izvor de unde îmi pot potoli setea cu ape tămăduitoare și regeneratoare.