Some reflections

***

Deseori, când am vreo furie sau alt amalgam de emoții dintr-astea malefice, mă zbucium o vreme. La un moment dat mi-amintesc de o frază citită, precum că, tu cel adevărat nu ești emoțiile tale. Apoi, te simți mai ușor, da, e adevărat, dar până apare altă întrebare: dar cine ești, dacă nu ești emoțiile tale, dacă nu ești corpul tău, dacă nu ești gândurile tale, dacă nu ești lucrurile tale, profesia ta, nu ești oamenii ce te înconjoară, apropiați sau mai puțin...? Încă n-am găsit răspuns. Nițel mă frustrează, căci îmi dau seama de fragilitate, de aparenta nonvaloare a individului, a omului, și îmi vine în gând cuvântul „trecător”.

Nu știu ce mă apucă uneori, zău...

Citesc „Eroul cu o mie de fețe” de Joseph Campbell, despre arhetipul eroului în miturile popoarelor și civilizațiilor. Nu mă pot lăuda că înțeleg chiar tot ce se scrie în ea, ar fi de dorit s-o citesc de mai multe ori, că trebuie să pătrunzi sensul celor scrise, și nu doar cu rațiunea, dar cumva mai adânc. Sunt interesată mult de simbolismul lucrurilor, evenimentelor și cartea e anume despre asta. 

Citind miturile despre facerea lumii, am avut senzația unei transe, de parcă aș fi atins în interiorul meu niște nivele foarte vechi și de natură fundamentală, de parcă aș fi fost eu în acel ocean imens și am luat parte la facerea pământului și omenirii. E cam aberant și miroase a grandomanie, dar extrem de plăcut, și, încă, conștientizând că sunt nimic din ceea ce mă înconjoară și ceea ce am în interior, am găsit ceva mai mult decât atât, cu mult mai mult, ce mă reprezintă și mă ajută să nu mă pierd, și nu e vorba de paiul celui ce se îneacă, departe de asta. E ceva esențial și substanțial, e o adevărată bogăție. Totul din ce credem a fi construit sinele, e un fir de nisip sau o picătură de apă și se poate destrăma în orice clipă, și atât de fragil și nu are nici un gram de importanță. Într-un anumit moment.

Și în acest moment, când simți cum lumea ta se împrăștie, se scurge, se fărâmițează, fir cu fir, picătură cu picătură, pixel cu pixel, când simți și trăiești asemeni unei frunze pe apă, asemeni unei figuri transparente, ești nevoit să cobori mai în străfunduri, ca să poți să începi să te clădești din nou, să găsești puteri și sensuri de alt fel. Puteri și sensuri pentru a te simți Plină.

Îmi dau seama că acest moment nu schimbă ceva cardinal în viața mea, și nici nu-mi oferă bagheta fermecată, însă am siguranța că este un izvor de unde îmi pot potoli setea cu ape tămăduitoare și regeneratoare.