***
Am găsit foaia, pe care erau schițate rapid cu creionul aceste două animale și mi-am amintit de ce am vrut să învăț să desenez. Pentru că am vrut să-mi arăt visele, care sunt deseori sursa de inspirație și izvor de idei. Nu pe toate, pe unele din ele. Și așa am apucat drumul ista.
De data asta am avut un vis, precum că dintr-o apă într-un subsol, sau ceva asemănător cu tunelele vechi de canalizare, a ieșit, năpustindu-se la mine, un crocodil. Parcă de speriat, nu tare m-am speriat, dar m-am ferit cu gândul ce să fac, căci următoarea dată mă va înșfăca. Și am luat de undeva (ca în vis) o halcă de carne și când a ieșit iarăși i-am aruncat-o în fălcile deschise. A coborît cu ea sub apă și peste un moment a ieșit de acolo transformat în balenă, făcând un salt a coborît iar în adâncuri.
Așa vise tot timpul îmi ocupă gândurile și-mi stârnesc curiozitatea pentru mistere și enigme. De parcă ar fi un joc de șarade și mă captivează enorm.
Mă gândesc la mieii sacrificați ca ofrandă, mă gândesc la șoldul tăiat și dat ostașului de fier, ca să-l scoată de sub pământ pe fiul cel mic, mă gandesc la zgârcenie și hapsânie, mă gândesc la jertfire și renunțare, mă mai gândesc la o nouă etapă și mă mai gândesc la integritate.
De ce mă gandesc la toate acestea? Am citit în cartea „Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale” de Ivan Evseev, că și unul și altul simbolizează monștri marini primordiali, suporturi ale universului. Sunt simboluri ai regenerării și ambii sunt echivalentele Leviathanului, în gura căruia se pierd toți păcătoșii.
Deci, au semnificații simbolice aproximativ identice. Dar, despre balenă avem o impresie pozitivă, iar despre crocodil - negativă.
Și mi-am făcut așa o concluzie, că am avut un vis despre o manifestare a dualității firii umane sau să zicem evenimente, stări, lucruri. Despre ambivalența care este prezentă în tot și peste tot. Binele și răul niciodată nu sunt separate, adică merg împreună, doar depinde din care parte te uiți sau în ce punct te afli în momentul dat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu