An other old town

***

Am ales încă o fotografie din mapa mea. Și iarăși o scenă dimtr-un oraș vechi, dar nu mai țin minte din care. Și nici n-am salvat denumirea; poate e prin Portugalia, poate prin Spania...  Dar cum să nu încerc să desenez în aceste culori atât de actuale.

Road

***

Fără comentarii... O referință din twitter, poate cineva și-o va recunoaște. Mulțumiri. M-a inspirat. Și culorile mele preferate. Și copacii preferați, și drumul pierdut în zare, ca o speranță lungă-prelungă... Măcar bicicleta mai are roți și putem să ne mișcăm înainte... cu mornăieli.

...fără comentarii...

Repose

***

Am început-o cu galbenul. Poate că e vară, poate că e bronzat, poate că e vacanță, plajă, apă, soare și poate că toate sunt învăluite de această culoare strălucitoare.

Straniu, că desenatul cu creioanele evoluează aproape mecanic; emoții nu se întrevăd, doar un pic de vină față de abandonul acuarelelor, de parcă ele ar fi însuflețite. Nu mă mir deja, am tendința de a atribui viață lucrurilor și de a le percepe ca ființe, ce au emoții și sentimente, dar mai puțin gânduri și idei. Ele sunt personaje din lumea afectivă, nu din cea științifică și rațională.

Scriind astea, mi-am închipuit, că în așa caz, probabil, în lexiconul lor au numai exclamații de genul - ai! oi! uau! ah! oh! văleu! ... și altele...

...Când încep să scriu, niciodată nu știu unde mă va duce gândul... Deja mi-am închipuit o casă cu mulțimea de lucruri în ea, care scoate tot felul de sunete, din când în când... O iei razna de acolo... Bine că lucrurile nu au gură, sau, oare, păcat că noi avem urechi? 

... Gata, am luat-o razna și fără casa cea cu sunete...

Old towns

***

Tot timpul am fost atrasă de lucruri vechi - orașe, case, cărți, desigur bijuterii, pietre, copaci seculari, mobilă și obiecte de decor și multe altele.

Sunt sigură că toate aceste lucruri vechi au un teanc de istorii și povestioare, triste, vesele, plictisitoare, îngrozitoare și, desigur, undeva în ele e ascunsă o taină...

Asta e ceea ce le face atrăgătoare pentru mine - promisiunea tacită a unei taine. Eu aș fi o excelentă păzitoare de taine...

Dacă ar putea lucrurile să vorbească, ne-ar spune, dar ar fi prea ușor, prea simplu, și nici n-ar fi fost așa prețuite - le-ai strâns cu ușa, ai scos taina și la gunoi.

De cele mai multe ori tot noi atribuim acestor lucruri o poveste, atunci când îl studiem cu privirea; o zgârietură, o pată, un detaliu lipsă și, gata, mintea a completat, a născocit, a adăugat, iar povestea începe și se tot desfășoară, se perindă, se împletește cu lucrul, cu amintirile proprii, gândurile și ideile circulă încolo-încoace și creează o aură și acea taină, atât de mult râvnită.

Giants

***

Unde trăiesc uriașii? Într-o pădure cu copaci mari și plini de mușchi, verzi și cu ramuri imense, care nu au mai văzut vreodată topor sau beschie. Și nici n-o să vadă. Într-un semiîntuneric și o liniște din aceea, unde nici pasărea nu scoate triluri.

...Aștept în desiș. Urmăresc toată mișcarea, nu dorm, nu mănânc, am înțepenit, aproape am devenit un copac și eu. Cred că am înlemnit...

...Aștept să adoarmă uriașii, să mă strecor să le fur puterea. Dar ei sunt tot treji și treji. Voi deveni copac pe adevăratelea; oare aceștia din jur au fost oameni ca mine? Când au ajuns să vadă uriașii adormiți, și-au dat seama că nu mai pot face nici o mișcare, sunt înlemniți de tot; și se clatină pădurea, se mărește; mai ajunge cineva acum la uriași?...