Scorching heat and last cherrys

***

 

Arșiță și ultimele cireșe

 

 

 

    Lanul de grâu își leagănă copilașii în bătăile vântului. Le cântă ceva zumzăit pe sub nas, poate or adormi, iarăși nu vor să doarmă la amiază. Și-au pus în gând să se înalțe până la cerul albastru și să prindă smocurile celea albe ce se mișcă, îi frământă întrebarea cum se petrece mișcarea asta. Ar fi bine să facă ceva să-i mai oprească, prea e îngrijorător faptul. Dar știe bine, că e imposibil, a crescut mulți copilași, a fost și el cândva copil, e idealul albastru ce se întinde de-asupra capului și ce mai are el acolo, tot ideal este și... e atât de aproape, știe el, te gândești că un pic îți mai cresc mustățile și l-ai atins.

    „Ah, ce dezamăgire crudă îi așteaptă...” De pe-acum îl doare inima pentru ei, atât de veseli și frumușei, cum își mai zornăie căpșoarele între ei...

    „Cine le-a băgat în boabele celea ideea, că vor crește până la cer? Cine, dacă nu vântul, el se strecoară, se șupurește printre codițe, îi cuprinde, îi bate cap de cap și, desigur, că le-a zis niște prostii...”

    Orizontul tremură în zare de la arșița sufocantă, niște paie care au rămas de anul trecut și se zice că-s bătrâne, vorbesc că demult nu au mai fost așa călduri.

    „Dar ce să le fac, îi mai legăn cât mai sunt aici, zilele trecute am văzut individul care se uită dacă le-au crescut bine mustățile, se pregătește să mi-i ia, dar eu îmi fac griji că se vor duce spre cerul albastru, dacă s-ar putea...

    Eu am auzit, cine dacă nu eu, care aici sunt aproape de o veșnicie, este o putere, ce i-ar ridica spre boltă și tot vântul o știe, nu degeaba e arșiță, nu degeaba la asfințit se aprinde orizontul, nu degeaba copilașii iștea au noroc și vine furtuna...”

 

    Buuun... dar cireșele ce au aici? Vă spun - stau leșinată de căldură și îmi închipui că sunt lungită într-un lan de grâu, admirând plimbatul norilor, ca un copil, care se ascunde de părinți, să nu-l pună la lucru. De fapt, stau pe pat cu mâinile și picioarele înșirate, fix ca steluța mării, udată de apă sărată. Și am o mână de cireșe, ultimele din vara asta, răscoapte, negre de acum, care încă sunt speranța că mă voi răcori.