Cherry blossoms

***

Flori de cireș

Hai să pictez și eu, repede, o crenguță cu flori de cireș, cât încă nu s-au scuturat. Toată lumea a pictat deja, dar eu parcă-s o îndărătnică, nici într-un caz în rând cu lumea. 

Am așteptat să termin cu Povestea doamnei Murasaki, scriam anterior că m-a absorbit, întreg textul fiind o adevărată floare de cireș - fin și gingaș, firav și rezistent. A fost o narațiune cu arome, flori, culori, sentimente; mi-a părut că însăși primăvara și-a destăinuit trăirile...

„O, de-ar fi fost cu putință! Îmi aduc aminte și acum că în zilele acelea mă simțeam ca într-un vis. Voiam atât de mult să pot împrumuta din roua crizantemelor ca să capăt o imagine mai proaspătă asupra lumii. Peste tot aveam parte numai de ceremonii și sărbători pline de voie bună, dar în sufletul meu se pogora, dimpotrivă, o dezamăgire insidioasă și atotstăpânitoare. După toate socotelile, mă aflam pe treapta cea mai înaltă a unei nesperate reușite în viață. Nu numai că intrasem în slujbă la curte, dar împărăteasa îmi arăta, prin nenumărate semne de bunăvoință, că îi făcea plăcere să-i fiu alături. Cititorii erau vrăjiți de poveștile mele despre Genji și nu duceam niciodată lipsă de hârtie. De ce oare nu puteam să mă mulțumesc cu ce primisem și să fiu recunoscătoare? Îi invidiam nespus pe cei care aveau năzuințe cuminți și care erau în stare să-și găsească fericirea în viața de zi cu zi. Fără îndoială că nu aveam de ce să nu mă bucur de lucrurile minunate pe care aveam privilegiul să le văd și să le aud din poziția în care mă aflam, și cu toate acestea nu simțeam decât o adâncă istovire.

Iar apoi mă cuprindea o tristețe și mai chinuitoare, din pricină că mă lăsam măcinată astfel. Și ce dacă începusem să am îndoieli în legătură cu prințul meu strălucitor? Cititorii erau foarte mulțumiți. Îmi doream să am răgazul de a mă gândi mai bine la Genji, dar trebuia mereu să mă dedic câte unei ceremonii de la palat și să consemnez totul pentru Michinaga. Ce caraghioasă eram să mă simt mâhnită doar pentru că nu aveam tihnă să petrec ore în șir în lumea aceea închipuită! Aveam o viață reală îndeajuns de interesantă, nu-i așa? E timpul să uit de suferințe, îmi spuneam cu îndârjire. La ce bun să mă tot gândesc la ele? De clocești peste un cuib de ranchiună, din el ciocnește numai durere.”

...o înțeleg atât de bine, atâta rezonanță în sufletul meu cu acest pasaj...