A home for the dwarf

***

Nimic și niciodată

Piticul Nimnic avea căsuța în poiana din partea de sud a pădurii. Era mică și aranjată, ca la toți piticii din celelalte poieni...

...În spatele casei era legat un urs. Acesta era secretul lui. Unde s-a mai văzut un pitic să aibă un urs! I-a rămas moștenire de la bunicu-său, și casa tot, ograda și ce mai era în jurul ei. Nimnic era mulțumit foarte, doar ursul îi amăra gustul mâncării și limpezimea apei, întuneca lumina soarelui și verdele pădurii. Îi ducea mâncare și apă din fugă; intra, lăsa mâncarea și ieșea fără să se uite la el. Îi era frică și chiar îl ura deseori. Voia să scape de el, dar nu știa cum; mai auzise că ei trăiesc în pădurea cea neagră și lăsase într-o seară portița deschisă, poate s-a duce. Dimineața era însă, tot acolo...

...Au uitat oaspeții să plece. Mâncare era, de dormit era, lucru nu era - doar erau oaspeți! Nimnic era un pitic bun și chiar se bucura de companie: mergeau cu el după lemne (desigur că doar să-i țină de urât), îi povesteau istorioare hazlii, țineau lampa, când el lucra pe întuneric în grădină, îi aminteau când s-au terminat produsele și băutura; fapt că, Nimnic se trezea iritat și istovit, dar nu atrăgea atenție, arăta vesel și se distra. Erau aproape o familie, știau totul unul despre celălalt, chiar și în pod i-a dus și le-a arătat cufărul lui bunicu-său, cel încrustat și cu flori nemaivăzute. Le-a povestit și despre urs, le-a zis că e sigur că ursul nu va pleca niciodată. Au fost să-l vadă, s-au mirat foarte și au insistat să-l alunge. Câteva zile au stat la sfat cum să facă asta... 

...S-a sculat într-una din dimineți piticul Nimnic și nu înțelegea ce se petrece. Niciodată, unui pitic nu i s-a mai întâmplat așa ceva. Căsuța lui cea drăguță, mândria lui, a început a trosni, a căzut o oală, a crăpat podul, apoi pereții, acoperișul se legăna, podeaua scârțâia. A ieșit în fugă afară; un vânt șuierător îi sufla tot ce avea în jur. Totul se transforma în praf și se ridica în văzduh. Fugea de colo-colo, poate reușea să prindă câte ceva, a apucat inelul de la cufăr, da i s-a risipit în mâini, s-a strecurat printre degete și s-a făcut una cu vântul. A rămas cu nimic...