When I have free time

***

 

 Când am timp liber

 

 

    Iată ce desenez eu, când mănânc ce nu trebuie.

    Chipurile aștept ora vreunei întâlniri sau am un interval de timp între două zboruri... stau așa ca un sketcher specialist, arunc o linie încolo, una încoace, o hașură, o textură, să nu creadă spectatorii că eu nu pot desena. Dar nu ridic ochii de pe foaie, căci intriga mea se destramă îndată, nimeni nu se uită, oamenii sunt ocupați, de unde să știe ei, că eu am înșirat scena pentru un întreg spectacol.

    Eu glumesc, dar chiar ies uneori și desenez în public, încerc să-mi schimb zona de confort.

 

Daffodils

***

 

Narcise

 

    De când mă știu, luna martie trece aproape neobservată. Nici tu iarnă, nici tu primăvară, o așteptare încordată și o gonire de timp spre zile frumoase și însorite. E frig din acela umed și pătrunzător, ce te ține în casă și te pune să faci focul.

    I-a venit rândul narcisei să fie desenată de mine. Admir aceste flori, în același rând cu lalelele, căci au fost florile prezente în fiecare primăvară din copilăria mea. Tîca (bunelul) avea mai multe rânduri în grădină și în fiecare primăvară se ducea cu ele la piață, să le vândă. Le culegea de cu seară și le punea în căldări cu apă în beci, la rece. Urmăream cu câtă atenție și grijă le tăia codițele și le aranja una câte una.

    Acum nu mai sunt lalelele, nu mai este grădina frumoasă, pentru că au apărut caprele, dar narcisele au rămas, dar nu mai înfloresc. E un fel de instict de conservare, pentru că frunzele și bulbii au substanțe otrăvitoare și nu pot fi mâncate, dar florile nu au aceste substanțe, deci au hotărât plantele între ele să nu mai scoată flori.

    Acesta este al cincilea desen în care folosesc două nuanțe de albastru, un galben și un portocaliu (mai sunt careva accente cu liner și un gri neutru) și toate sunt diferite, de parcă am folosit altfel de galben, altfel de albastru în fiecare.

A drawing made at noon

***

 

 Un desen făcut la prânz

 

    Simt o tristețe în suflet, ca o zi mohorâtă de iarnă. Mă uit în astrogramă și văd că Saturn s-a unit cu Venera. Aha, deci asta era! Și ce facem mai departe? O ținem tot așa, cu tristețe. 

    Mi-am zis să nu mai îndreptățesc orice emoție sau sentiment prin careva legături între planete, sau măcar să cred mai puțin în asta. Mai bine mi-aș găsi cauzele tristeții mele în propriul univers. Îmi pare mai interesant să am și eu un Saturn, o Veneră și alte personaje simbolice, știind caracterul fiecărui, cred că situația e clară, parcă... Dar, de fapt, e un joc, iar eu mă amăgesc singură, mă zăpăcesc, pentru că nu înțeleg nimic, de fapt, în simbolismul acesta. Ung și eu cu miere, să nu fie amarul atât de amar... Ce patetic am zis!

    Am strâns floricelele astea într-o zi cu soare și le-am fotografiat din toate punctele posibile. Acum le desenez și ziceam că urmează un fon roșu. Și dacă am zis, am bătut în cuie, așa-s eu...cremene!
 

The mimosa twig

***

 

O crenguță de mimoză

 

    Un fon roșu, apoi unul albastru. Va urma unul roșu și iar unul albastru. Două forțe, care sunt capabile să mă rupă în două, dar scopul meu este echilibrul. Am mai multe soluții - desenul, exercițiul yoga, plimbarea de seară, cititul. Uneori mă las atrasă în jocul uneia, apoi iau repaos și mă arunc în vâltoarea celeleilalte, dar nu mai sunt eu chiar așa de curajoasă să mă arunc. Mă apucă de-o mână și mă atrage în horă, fără să-i pese de părerea mea. Partea bună e, că în școală am făcut cercul de dans și cunosc figurile la vreo câteva. Pericolul este că dacă una sau alta schimbă figura, sau născocește un nou dans, atunci am nevoie de mai mult timp.

    Iată ce avem mai sus - un cer albastru minunat, atât de calm, încât îți dă aripi și te preface în pasăre. Sau cu mai multă imaginație, care ar putea schimba poziția, îți dă o coadă și sari în el, scufundându-te în imensitatea lui; apoi  - o crenguță gingașă de mimoză cu aromă fină și proaspătă ar putea juca rolul de ingredient magic între aceste două poziții, un fel de semn, un fel de sprijin și totodată un punct de pornire.

    Încă mai desenez în loc de verde cu albastru, îmi place așa, dar ideea e, că nu m-am dus prea departe, inconștientul nu se împacă cu asta, special alege florile de culoare galbenă, șiretul, știe că galben cu albastru face verde...

We ask for peace so that the cat can sleep...

***

Cerem liniște pentru ca pisica să doarmă...

    Pisica nu poate dormi, umblă de colo-colo, face capricii, nu vrea să mănânce, se așează când pe pat, când pe scaun și peste tot găsește spini. Are o creastă de păr ridicată și o coadă înfoiată, de parcă trăiește cu necuratul în casă. Mă tem c-o să fugă pe altă planetă. De ce n-am învățat la școală limba pisicească? Aș fi înțeles-o acum...

    Îi strig soțului să facă ceva, el zice că n-aude, eu strig mai tare, el îmi strigă altceva înapoi. Ca doi proști stăm în cacofonia asta și urlăm unul la altul... Nu e important, vorbim altădată..

    Cum nu e important? Când pisica doarme, noi avem casă!

    Am ieșit afară, ce haos, extraordinar de „frumos”, ne prăpădim de plăcere! „Frumosul” e frumos, dar ce facem cu pisica, căci trebuie să doarmă!...

    Dacă am fi știut limba pisicească, am fi știut să facem liniște....