miercuri, 14 decembrie 2022

A little revelation

 ***
 
 O mică revelație
 
 
    Aș vrea să notez o mică revelație, în timp ce vorbeam cu Anamaria despre lucrul ideal. Am ajuns și la diferitele pasiuni, pe care le-am avut și le am. Mi-am amintit și de momentul când am simțit acea plictiseală teribilă și când am înțeles că am pierdut entuziasmul și acel foc viu din sufletul meu. Vorbind însă despre pasiunile mele și faptul că sunt dezamăgită, că nu le pot face un fel de job, în care să fiu eu șeful și să simt cum gestionez totul, dirijez și tot așa mai departe, și am încercat și una și alta, le-am lăsat și n-a ieșit nimic din asta, acum am înțeles că ele nu au acest rol în viața mea. Rolul lor este anume de a-mi menține acel foc și sclipire în sufletul meu, menirea lor nu este să am rezultate, sau bani, sau succes, putere sau control și multe altele. Ele îmi mențin interesul pentru viață, păzesc lumina în ochii mei, îmi satisfac dorința de descoperiri, mă fac să mă simt asemeni exploratorilor de pământuri noi.
 ...dar, mă rog, nimic nu e bătut în cuie... zic așa în caz că mâine poate apărea o altă mică revelație...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu