***
Toamna hoinară
-
Peripeții cu frunze și motani
Azi e pace, nu împărțim
nimic. Băbuța mea s-a dus în grădină, să adune frunzele căzute
în grămăjoare. Motanul umblă printre picioarele ei, văd că-i
zice ceva, dar nu aud ce anume. Precis că-i spune să se ducă să-și
caute de-ale lui, că o să-l calce sau se va încâlci între fuste
și o va da jos. Desigur că motanul nu a înțeles, până la urmă
s-a împiedicat de el și l-a îmboldit cu grebla spre o grămăjoară
de frunze. Blănosul, parcă supărat, sau nu prea, s-a rotit de vreo
câteva ori în jurul său și s-a așezat comod în frunzele uscate,
încălzite cu drag de soarele tomnatic.
Un motan din acei tărcați,
frumos, dar nu prea deștept, mă gândesc în sinea mea. Dar, mă
rog, m-am găsit și eu cu pretenții la mintea motanilor, de parcă
ei ar putea ști, că blana vărgată se pierde perfect printre
culorile frunzelor căzute. A scăpat de picioarele babei, dar îl
păștea altă năpastă...
Ea s-a apucat să încarce
frunzele pe pătura ceea veche și să le ducă în ladă și, clar
lucru, nu l-a văzut...
Ce idilă a urmat! Mai
mare dragul să stai și să privești, când soarele moale de toamnă
încălzește blând, aromele coapte te înconjoară de peste tot,
obrazul e alintat de atingerile ușoare ale vântulețului cuminte,
iar liniștea împăcată a toamnei e străpunsă de miorlăitul
supărat al unui motan și țipătul unei babe speriate.
Motanul a făcut două
greșeli. Mai întâi, nu și-a putut înfrâna furia și apoi nu
și-a controlat gheruțele.
Mă duc să-mi iau un scaun că a început
filmul de acțiune, despre cum frunzele de toamnă erau cât pe ce să
se întoarcă înapoi în copaci.
Today is at peace, we don’t share anything. My old lady went to the garden to gather all the fallen leaves into a heap. The cat was walking between her feet. She was telling him something but I couldn’t figure out what. I’m sure she was telling him to go mind his own business because she will step on him or maybe that he will get tangled up in her skirts and make her fall. Of course he didn’t listen and in the end she tripped over him and swept him into a pile of leaves. The furry one, as if he was upset or not so much, got comfortable on the dry leaves heated with love by the autumnal sun.
”He was one of those beautiful but not so smart cats”, I thought
to myself. But who am I to judge a cat? As if he knows that his
striped fur is perfectly disappearing into the colour of the fallen
leaves. He escaped the old lady's feet but another danger awaited
him. She began to load all the leaves into a crate and of course
didn't see him at all...
What a view followed! It's a pleasure to stay and look at it
especially when the sun's soft light is warming everything around
you, delicious scents are surrounding you, your cheeks are caressed
by the soft touch of a quiet wind, and the autumn's comfortable
silence is disrupted by the disturbed meowing of the cat and the cry
of a scared old lady.
The cat made two mistakes. Firstly, he couldn't control his anger
and, secondly, his claws.
That's it for today. I'm going to get a chair and watch an action
movie about how the fallen leaves were about to go back on the trees.
(transl. Vlada Miron)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu