***
Cărarea
Merg pe cărărușa asta îngustă, care șerpuiește printre arbuști deși cu ramuri subțiri, lungi și fără frunze. De parcă ar fi un lan cu iarbă uriașă, iar eu asemeni unui pitic. S-a îngustat, e cam de o talpă și jumătate, nici nu-mi dau seama cum încap, căci simt cu umerii crengile de pe alături. Și parcă era mai lată și mai verde, oare cât timp merg pe ea? Și ridică în deal, are deja și pietre de care mă împiedic și mă uit înainte și îmi dau seama că nici pomină de vreun luminiș.
Parcă era cineva, care mă călca pe urme, am zărit-o și m-am bucurat că am găsit-o, încât am scăpat de urmărire.
...E grea cărarea și nesfârșită... Și e uscat, e toamnă. E liniște... Și nu e nimeni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu