Anul Nou e cu noi...

***

Un an nou se apropie de noi cu paşi mărunţi şi lenţi. Îl aşteptăm şi facem planuri, liste cu ce avem de făcut. Îl chemăm, ademenindu-l cu speranţe şi promisiuni. În imaginaţia oamenilor anul nou are deja o formă, un chip şi haine şi... o minune. Şi din cauza acestei minuni suntem gata să-l întâlnim cu flori şi busuioc, şampanie şi masa plină de bucate.

La mulţi ani, oameni buni!

Urban scenes on a winter night

***

Small watercolor sketches (7)

***

Small watercolor sketches (6)

***

Sunt în pană de idei. Vedeţi că fac căsuţe, căsuţe, căsuţe. Făceam într-o vreme faruri, faruri, faruri. Exersez. Vreau să ajung la momentul de nonşalanţă, când îţi simţi mâna şi creierul într-un unison, fără bariere, cu vântul în spate, dezinvolt... Visez.

Mi-am zis să exersez în desenatul oamenilor. Direct pe foaia curată, fără creion. Ultima dată am desenat vreo trei schiţe - toate au ieşit caraghioase de tot. Mai înainte am mai desenat şi parcă mergea. Şi e destul să am un eşec şi îmi taie pofta. Se zice doar, că perseverenţa conduce la succes. Aşa că, perseverează, drăguţă!

Small watercolor sketches (5)

***

Mă gândeam, dacă aş vrea un profesor pentru desen. Eu, parţial, îl am de la lecţiile şcolii on-line Kalachevaschool. Nu-mi permit să iau cursurile cele mari, căci sunt scumpe. Dar nu scap nici un vebinar şi fac fiecare curs mic, de ex. extreme-urile lor. Şi mai este şi Youtube-ul, sursă nemărginită de lecţii-video.

Vreau să fiu sigură, că desenatul acesta al meu, nu e una din multele activităţi, care mă entuziasmează pentru un moment dat. Şi aş mai adăuga ceva: să ai un profesor presupune o subordonare cuiva, dar, ştiindu-mi firea mea iubitoare de libertate şi predispusă la divergenţă, parcă mi-aş satisface o necesitate morbidă de a călca prin gropi pentru a ajunge la un rezultat. Desigur, că aici nu lipseşte şi orgoliul, când crezi că te poţi descurca singură.

Şi mai simt, undeva în subconştient, prejudecata, precum că pictura e o activitate pentru plăcere, relaxare şi o faci în timpul liber; să mai zicem aşa - o activitate fără utilitate evidentă. Desigur, că e provenită din societatea din care fac parte, ce are ca valori primordiale pe cele materiale, dar faptul că, dacă nu am surse pentru mâncare şi trai, e cert că nu mai stau asupra vreunui desen.

De aceea, desenez atât cât simt, că am atât năzuinţă, cât şi voinţă pentru realizarea acestei activităţi.

Small watercolor sketches (4)

***

Toamna nu mă lasă. Şi nici eu n-o las. Ce locşor de vis am desenat eu, mă face să visez cu ochii deschişi. Cum stau pe terasă şi beau cacao, în jur cântă păsări fel de fel, seara se lasă repede, culorile se pierd şi se înmulţeşte  întunericul. Se face linişte, iar eu mai stau puţin, mai aprind o ţigară un lampion, cred că ţânţari la vremea asta nu-s, mă învelesc cu jumătatea de şal de pe fotoliu, îmi trag picioarele sub bărbie, le cuprind cu mâinile şi mă adâncesc în gânduri, acum, în întunericul serii, ele roiesc în jurul meu în locul gâzelor de noapte.

...Trosnet de creangă, foşnit uşor de frunze, iar eu am sărit iute în picioare şi fuga în casă, uşa repejor încuiată cu cheia, ah, gândurile, lasă-le la boala, să le mănânce pe ele ursul. Mâine vin altele...

Roof game

***

Desenez haotic. Nu am un plan sau o strategie. Nu am speranțe clare de viitor în această direcție. Văd o fotografie, îmi place, îmi închipui cum aș putea să o desenez și cu ce, și, poate nu de-odată, dar peste ceva vreme, o desenez. Și cel mai interesant, atunci când mă impun să fiu sistematică și să încerc orice lecție, nu obțin nici un rezultat satisfăcător. Se face impresia, că trebuie să aștept momentele, când apare un impuls sau, nu știu cum să-i zic, un fascicul de energie, destinat pentru aceasta. Într-o zi m-am sculat la șapte dimineața și m-am pus pe desenat tot ce vedeam, la rând, toată ziua. Nimic din ce-am făcut nu-mi place, și am rămas profund nesatisfăcută. După aceea vreo două zile nu puteam să-mi regăsesc dorința de a mai desena.

...Poate aș avea nevoie de un învățător?... Să-mi zică, de unde s-o încep, să-mi dea teme, să mă dirijeze...

Before the frost came...

***

Înainte să vină înghețurile...

Desenez și în același timp, aștept să mă plictisesc și de desen, la fel cum a fost cu multe activități din viața mea. Și denumirea acestei postări e atât de potrivită pentru această stare. Dar caut susțineri în orice semn, orice față, orice superstiție, care poate s-o născocească mintea mea. E o încercare pentru mine să inițiez o activitate și să fac tot posibilul să o mențin, să o dezvolt și să nu mă plictisesc de ea. De aceea, am și frica de plictiseală, căci dacă nu fac această activitate pânâ la o oarecare desăvârșire, și o las, atunci iarăși mă voi simți incapabilă de a trece bariera plictiselii. Pentru că poți să încerci multe lucruri, dar trebuie să fie măcar unul, care să-l faci aproape perfect. Or, să nu te plictisești de el, să ai spațiu să găsești în el nișe cu fascicule noi și nedescoperite, adică să știi cum să te dezvolți, fără să o iei din nou, din punctul zero.

Small watercolors sketches (3)

***

De ce atunci când te bagi în pat și stai cu ochii închiși, prin cap trec așa niște fraze potrivite și înțelepte? Iar, când stau cu calculatorul în față, nu mai am nici o idee, capul e gol pe dinăuntru - atâtea aveam de spus și acum nu țin minte nici un gând. De unde să scoți așa putere de voință, să te scoli rapid și să scrii acele fraze? O dată am putut. 

În fine, toate întrebările astea sunt de aceea, că am avut o idee despre ce să mai scriu și am uitat-o...

...A, mi-am amintit.

Fac sketchurile astea și mă gândesc, că mă adâncesc atât de mult în detalii. Îmi închipui uneori, cum las mâna liberă și fac cu ea în stânga și-n dreapta, și iese ceva interesant. Dar anume când faci detaliile e cel mai plăcut.