"I can do anything!"

***

Meșter-Faur, Mâini de Aur

    Dacă i-a venit o idee, apoi nu se lasă până n-o îndeplinește. Îmi place să mă laud cu omul de alături, mai ales, când îi iese ceva bun. Și a zis că va face un drum de două sute de kilometri, ca să găsească pește dintr-acela special, hering se numește, pentru că are un vis demult clocit - să facă conserve de pește și anume din hering, în ulei. Avea nevoie doar de aprobarea mea, că dacă zic eu - "hai" - întoarce munții pe dos și văile le preface în iazuri, apoi zice că n-am făcut nimic, am stat într-un cot în capătul bucătăriei și am urmărit ce face.

An autumn day like a dream

***

O zi de toamnă ca un vis

    O zi de toamnă cu soare, să fie nici cald nici frig, așa numai bine să pui un mic aragaz ca să faci o cafeluță, niște tartine, bine, dacă vrea iubitul, un mic grătar cu niște cărniță sau ficat, câțiva ardei copți, ciupercuțe, s-ar putea și un pic de vin fiert cu cuișoare, anason, portocală, piper negru, zahăr și desigur un baton de scorțisoară, așa încât să înnebunească gâzele de prin jur, să iasă, crezând că nu mai vine nicio iarnă. Apoi să te faci un tot întreg cu împrejurimile și să uiți de toate celea. Pe o clipă să fii aerul mișcat de vânt, apa ce curge printre stufi, frunzele ce cad ușor și se aștern la picioare, să devii într-o altă clipă pasăre și să faci un rotocol prin cer ca să poți vedea toată frumusețea din jur și de de-asupra, peste alte trei clipe să te micșorezi de mărimea unei furnici și să te trezești într-o lume cu totul alta, nemaivăzută și nemaîntâlnită. Și după multe peripeții și câteva sperieturi zdravene să te reîntorci la lumea ta, de parcă nici n-ai fi plecat nicăieri, nici în văzduh, nici în străfunduri.

The late autumn sun

***

Soarele de toamnă târzie

    Când e toamnă târzie prețuiești zilele cu soare, cât de scurte n-ar fi. 

    Dacă mă uit mai bine, cred că în fiecare noiembrie amintesc de acest soare special, foarte moale și blând, chiar trist pe alocuri. 

    Caut și găsesc referințe pe internet  pentru a desena cât mai multă toamnă. La fel cum sunt dornică de mult verde vara, toamna mă atrag nuanțele de portocaliu și galben (evident, puteam să nu menționez). Dar un pic cam întârzii, căci până în octombrie încă mai foloseam verdele și tocmai la începutul lui noiembrie abia de mi s-a întins mâna spre cele galbene.

The halloween monster

***

Motanul de Halloween

    Angelica mi-a pozat, doar că pe masă nu aveam creioanele cu nuanțe de gri și am realizat desenul cu cele care erau. Și când am terminat, uitându-mă, mi-am zis, că mi-a ieșit imaginea unui motan de Halloween, al meu personal, dacă aș fi eu vrăjitoare; un pic mai strășnicuț decât dacă ar fi negru.

A sleepless night

***

O noapte de nesomn

    Stau cu ochii larg deschiși în întunericul palid al odăii. Și mă întreb dacă poate fi el palid, e întuneric doar. Ș-apoi îmi zic, că doar nu e din acel absolut, de care găsești în peștera adâncă, deci poate fi și palid, sau spălăcit, sau decolorat. Spre exemplu, pisica mea sură nu se vede în asemenea întuneric, dimpotrivă, una neagră o găsești repejor, am verificat. 

    În noaptea asta e lună plină, pare că dizolvă substanța nopții, strecurată peste capul lumii.

    Iar eu continui cu gândul, cum îmi place mai tare - cu lună în vârful cerului sau mai pe întuneric, indiferent ce nuanță. Noaptea cu lună îmi înfioară mulțimea de îngrijorări de prin adâncurile minții; dacă m-aș afla afară, aș prefera să stau undeva în dosul unui copac, ca și cum lumina lunii ar avea niște calitați transformatoare, și mai știi în ce mă pot transforma expunându-mă la misterul ei. Din contră, întunericul îmi aduce ceva ce seamănă cu liniștea și încrederea.

    De fapt, dar ce ca și cum aș fi o viețuitoare de noapte și ziuă nici nu mai există...

    Bun, dar ce am eu și nu mă ia somnul?