An urban sequence

***

O secvență urbană

    O secvență urbană într-o zi leneșă, să zicem...

    Totuși vorbele și gândurile au rolul lor și eu balansez între ele; aș vrea să fie telepatie, aș vrea să fie totul clarificat, dar cum ar putea să fie clarificat, dacă m-am convins că nici în propriile gânduri nu poți avea încredere. Gândurile, de îndată ce au fost verbalizate, se transformă în altceva, care nu au nici o tangență cu realitatea. Oscilez între lumea interioară și cea exterioară, trebuie să decid în fiecare clipă, ce realitate accept, cea din minte sau ceea ce văd în jur...

A transformative solution

***

O soluție transformatoare

 

    La unul din locurile mele de muncă aveam o colegă, extraordinar de calmă și binevoitoare. Această convingere a fost spulberată într-o zi, când am observat colțurile foilor de pe masă, pe care își făcea notițe, discutând cu clienții. Erau hașurate haotic și foarte intens. Toate emoțiile ei erau întipărite în acele colțuri.

    Acum mi-am amintit și eu de acest procedeu, am luat o foaie de carnet și câteva creioane și iată un fel de schemă a furiei și îngrijorării. După ce am acoperit un dreptunghi bunișor, m-am uitat mai atent și am picurat și un pic de creativitate - câteva bucăți de hârtie dintr-o revistă, clei, un liner și un pic de soluție corectoare și în suflet mi-a pogorât liniștea...

An ambiguous breakfast

***

 

Un mic dejun ambiguu

 

 

 

    Un mic dejun însorit, luminos, radiant sau un mic dejun cu flăcări fierbinți, arzător, nimicitor?

    Am prins un covid-uț, acum repejor, când pandemia își numără ultimele zile; ce făceam fără el? N-am avut febră de mai mult de cinci ani, acum mi-am amintit cum e, super călduț...

What do I have on the table?

***

Ce am pe masă?

Aceleași culori, aceleași emoții, nimic nou...

The colors of now

***

 

Culorile prezentului

 

 

    Sărbătoarea Mărțișorului a dispărut în vârtejul groaznic al evenimentelor din Ukraina. Persistă îngrijorarea, mai puțin speranța. 

    Nu mă pot concentra, nu pot să mă așez să desenez, fără să simt un fel de vinovăție. Am câteva scene urbane pașnice, făcute după niște referințe siropoase din internet și nu mi se ridică mâna să le postez. M-am gândit, totuși, la o soluție - să folosesc culorile Ukrainei, sublimând sentimentul de vinovăție și îngrijorare și, totodată, satisfăcându-mi nevoia de a desena. Abia nu demult m-am convins, că a desena nu e un joc de copii, dar e o activitate serioasă. Cum să desenezi, când oamenii nu știu unde să se ascundă, când fug în lumea mare de urgie, când stau cu frica în sân pentru feciori, soți și tați. Să nu mai vorbim și despre neajunsuri, foame, schimbări nedorite, suflete îndurerate, inimi rănite, minți devastate.