***
Vânătoarea de plante pentru ceai
Atât de multă pojarniță crește printre liniile de tren, acolo unde nu se poate de intrat. Mă uit la mulțimea de flori ca vulpea la poamă. Mă liniștesc doar cu gândul, că nu sunt prea bune pentru a fi întrebuințate, pentru că au, cel mai probabil, pe ele ulei de la roțile mașinilor, adică nu sunt ecologic crescute. Unde sunt acum plante ecologic crescute, căci peste tot sunt drumuri și mașini de tot felul? O idee mi-a trecut prin capul meu - este o grădină botanică mare în orașul ista, poate găsesc acolo.
Drumul e lung până la ea, dar sunt insistentă în dorința mea de a avea ierburi uscate, adunate de mine, pentru ceaiul de la iarnă. Primele zile călduroase de vară mi-au făcut drumul mai vesel și mai plin de aventură. Am căutat să merg pe la umbră, dar am rătăcit cărarea, în schimb mi s-a împlinit dorința să mai fac o plimbare prin pădure, până ce am găsit drumul cel bun. Am găsit liniștea mult căutată, am trecut pe lângă un grup de cai cu gura căscată, m-am oprit lângă un câmp presărat abundent cu maci roșii, bineînțeles, am strâns un buchet de gămălii, semințele cărora s-au împrăștiat prin toată casa. Nu știu ce voi face cu cochiliile melcilor și conurile unui conifer, dar tot au ajuns să fie adunate la fundul genții. Un mănunchi de pene de gâscă le-am așezat frumos într-o vază, ce să fac cu ele știu, dar trebuie să-mi fac timp. Până am ajuns să caut pojarniță am făcut un cerc pe la rozariu, că e momentul de înflorire a trandafirilor și m-am lăsat purtată de frumusețea și diversitatea lor, făcând fotografii la fiecare tufă. Și ce parfum! Eram amețită după ce am ieșit din grădina lor. N-am scăpat nici un păun, care se târâiau pe ici-colo, țipându-se unul pe altul, au fost admirați și fotografiați, desigur că nereușit.
Când am ajuns la locul unde știam că văzusem cândva pojarniță, era trecut binișor după amiază. Soarele era în forță iar eu de-acum cam obosită. Spre dezamăgirea mea am găsit câteva fire într-un loc și nu prea departe încă câteva. Dar, încă nu erau înflorite, aveau doar câte o floricică și e prea devreme să fie rupte. Ca dintotdeauna, când persist să obțin ceva, așa ajung.
M-am așezat pe o bancă, zicându-mi că trebuie să mă resemnez și să mă mulțumesc cu romanița care am reușit să o culeg. Și cu carnetul și creionașele pe brațe, mi-au ieșit pe foaie aceste flori minunate, cuprinse de contrastul culorilor.
