Cinci narcise și-o lalea
Cinci narcise și-o lalea
Mai stăteau la o cafea.
Cum sorbeau așa prelung,
Un motan cu cap bolund,
Se trânti ca un nătâng
Peste ele.
Au strigat: - Revoltător,
Cum se poate așa ceva?
Într-o lume minunată
Să existe dintr-aceștia?
Dacă calcă peste alții,
Nici nu-i pasă!
Stând așa încovoiate,
Sprijinindu-l pe lungan,
Din căpșorul de lalea
O idee stă să iasă.
Poate bună sau nu prea,
Încercarea vină n-are.
Dragele mele, floricele,
Haideți să ne legănăm
Și un cântec să cântăm
Și vedea-vom ce va face
Nepoftitul tăntălău.
S-au cuprins fetițele,
Întinzând frunzițele,
Într-un dans ușor și lin
Risipind tristețea lor
Într-o pulbere gălbuie,
Ca o ploaie amăruie.
Blândul soare-n primăvară
Încălzea de zor pământul,
Ce scotea la rândul lui
O mireasmă alintătoare,
De-ți era cu neputință,
Trebuia să te supui.
Învelit în somnul dulce,
"Înger mic nevinovat",
S-a trezit pudrat pe nas,
Alintat pe la urechi,
Înfoiat pe la musteți
Și de-atâta frumuseți,
Un strănut l-a apucat.
"Pleacă, pleacă de aici,
Dacă somnul ți-a priit
Pe spinarea altora mai mici!"
Bucuroase, florile-au strigat,
În urma motanului vărgat,
Zmuls din povestea lui,
Scuturând din cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu