The halloween monster

***

Motanul de Halloween

    Angelica mi-a pozat, doar că pe masă nu aveam creioanele cu nuanțe de gri și am realizat desenul cu cele care erau. Și când am terminat, uitându-mă, mi-am zis, că mi-a ieșit imaginea unui motan de Halloween, al meu personal, dacă aș fi eu vrăjitoare; un pic mai strășnicuț decât dacă ar fi negru.

A sleepless night

***

O noapte de nesomn

    Stau cu ochii larg deschiși în întunericul palid al odăii. Și mă întreb dacă poate fi el palid, e întuneric doar. Ș-apoi îmi zic, că doar nu e din acel absolut, de care găsești în peștera adâncă, deci poate fi și palid, sau spălăcit, sau decolorat. Spre exemplu, pisica mea sură nu se vede în asemenea întuneric, dimpotrivă, una neagră o găsești repejor, am verificat. 

    În noaptea asta e lună plină, pare că dizolvă substanța nopții, strecurată peste capul lumii.

    Iar eu continui cu gândul, cum îmi place mai tare - cu lună în vârful cerului sau mai pe întuneric, indiferent ce nuanță. Noaptea cu lună îmi înfioară mulțimea de îngrijorări de prin adâncurile minții; dacă m-aș afla afară, aș prefera să stau undeva în dosul unui copac, ca și cum lumina lunii ar avea niște calitați transformatoare, și mai știi în ce mă pot transforma expunându-mă la misterul ei. Din contră, întunericul îmi aduce ceva ce seamănă cu liniștea și încrederea.

    De fapt, dar ce ca și cum aș fi o viețuitoare de noapte și ziuă nici nu mai există...

    Bun, dar ce am eu și nu mă ia somnul? 

Two plus two makes four

***

"Doi plus doi fac patru"

    Primul exercițiu la matematică din clasa întâia. Acesta a fost primul gând ce mi-a venit în minte, după ce am desenat aceste fructe. Eram într-atât de fascinată de aceste pere, că le-am păstrat pe masă, fără să le mănânc o săptămână până ce mi-am făcut timp pentru desenat. Prunele moldovenești s-au transformat în dulceață, iar perele la început erau verzi roșietice, apoi treptat au prins la bujori în obrăjori și au devenit de un roșu aprins, de parcă aveau două coji - cea dedesubt galbenă aurie, care o lumina pe cea roșie de de-asupra.

Necklaces with kidney bean

***

Salbe din păstăi de fasole

    Găsisem la piață niște fasole tărcată, iar cel ce le vindea se crucea, că nu mai găsești așa fasole bună nicăieri, că e perfectă și pentru borș, și la prăjit, și fiartă, apoi, mai ales, făcăluită pe vreme de post; se jura că voi pune pe jăratec toate vecinele și una câte una vor veni la mine după cea mai bună fasole cu multe daruri. Pe semne, că tare îmi mai lipsea coada făcută de vecine la poarta mea, de am cumpărat acea magie de fasole. E drept, că prin sat nu am văzut la nimeni fasole albă cu pete roșu închis, așa că am semănat-o cu multă atenție, la rădăcina fiecărui păpușoi, înspre gardul din dreapta a grădinii. Mai uitându-mă din când în când la ele, nu vedeam nimic deosebit, erau verzi ca și altele, până când au crescut și am desfăcut câteva, văzând cu mirare că fiecare erau diferite. Erau și albe, și complet roșii, iar acele care erau tărcate, aveau fiecare ornamentul ei, așa că omul a avut dreptate, dar la ce-mi servea mie, la fiert vor fi toate totuna.

    Acesta a fost începutul și chiar credeam că voi impresiona grav vecinele. Îmi închipuiam cum le înșir pe prispă afară să se usuce și cum vine una și se miră și cere vreo câteva de sămânță, apoi vine alta, care a auzit de la cea ce a venit mai întâi, și tot așa înainte. Nici nu mi-a trecut prin minte că aș putea rămâne fără nici o boabă. 

    A venit și vara cu multe treburi, mă rog, ca vara. Și ca în fiecare vară, de la o vreme, fiică-mea se ducea în vacanță și îmi aducea fetele, să nu uite, zicea, de unde le vin rădăcinile și să-mi facă mie plăcere. Ca de fiecare dată, începea mare hărmălaie pe mica mea proprietate, multă vorbă și alergături încolo-încoace cu chiote, râsete sau plânsete, erau de toate, ca de obicei.

    Într-o zi mi-a venit o idee, cum să le mai distrez și le-am zis că putem să ne meșterim mărgele din orice. Măcar și din păstăi de fasole. Știm cu toții că când ești pornită să faci un bine și deja îți vezi deasupra capului nimbul de sfântă fecioară, trebuie să faci orice, ca să dispară această dorință, dar de unde, cred că dacă aș fi avut vreo căldare cu apă rece alături, ca să-mi bag capul în ea, poate aș fi reușit.

    De ce am spus cuvântul "fasole"?...

    În cele câteva săptămâni n-au rămas decât câteva păstăi pe la vârful curpenilor, în schimb toate scândurile gardului aveau la gât salbe de păstăi de fasole. Și așa și s-au copt. De mâncat le-am mâncat, dar n-a mai cresut nimica din ele, că au fost rupte prea devreme.

Remedy for woman

***

Leacuri pentru femeie

    Prin octombrie, șesul este plin cu perle de rouă, tocmai când toamna e bine instalată și aduce multă umezeală. Clipele trec încetișor, iar zarea începe să-și împletească coroniță din razele soarelui răsare, mulțimea de perle se aprind una câte una, ca apoi să plesnească atinse de focul acestor raze. 

Omul, un pic aplecat, își mișcă picioarele unul câte unul parcă anume pentru a auzi pleoscăitul micilor buline din vârful ierbii. Pe un umăr avea vreo câteva prăjini, legate la un loc, iar pe celălalt ducea o torbă din plasă deasă. Totul în jur părea să-l tragă de poalele pantalonilor și cămășii, dar nu-i stătea capul la astea, era dus în adâncurile gândurilor sale, atât de multe, atât de încâlcite, pe care în zadar încerca să le pună în ordine. Dacă ar fi reușit să le așeze la fel cum făcea cu toate uneltele din cladaucă, cu borcanele și ulcelele din chiniță, cu lemnele și fânul de pe șes, însă nu le putea apuca, nu avea mâini pentru ele. 

    Asta și l-a făcut să se scoale cu noaptea în cap, să mai iasă din ogradă, un pic mai depărtișor, poate le mai descâlcește, așteptând să cadă vreun pește în fatcă. Într-un sfârșit unul din gânduri a ieșit din ghem și i-a șoptit să se ducă să pescuiască, căci prin ogradă, tot învârtindu-te numai cu treburi, nu mai ai scăpare și la tot pasul găsești opreliști, și, desigur, veșnica nemulțumita privire a femeii.

    "N-o mai recunosc! Nici nu mai vorbesc, că a stat urâtă ca muma pădurii, dar și s-a făcut rea de gură, că n-o întrece nimeni. Nu mai aud o vorbă bună de la ea, se aprinde ca o scârtă de paie în luna lui august și le tot toarnă și toarnă, de-mi vine să apuc dealurile și coclaurile. Și o ține tot așa! Mă gândeam - poate i-a trece, i-am și mai pocnit câte una, nimic, mă înnebunește! Să mă duc și să nu mă mai întorc...

Și când îmi amintesc, ce femeie era - o zână, te fermeca dintr-o privire. M-am făcut luntre și punte să o am, să fie a mea, am luptat cu vreo câțiva, eram de neînvins și ea era bucuroasă. Cum și când s-a întâmplat transformarea? Să fie de vină niște vrăjitorii, of, mamă dragă, cum să le dezvrăjesc, eu nu mă pricep la prosteli dintr-aestea. Cum să nu-mi sfârâie capul? Că nu mai am aer și nici soarele nu-l văd, ziua cu noaptea nu mai există, am uitat gustul la mâncare. 

    Doamne iartă-mă, cred că m-o blestemat cineva... 

    Nu pot sta așa, s-o mai încerc și pe asta cu peștii, cum a zis baba de după dealu morții..."

It all started with two onions...

***

A început totul de la două cepe...

    Îmi vedeam mâinile tremurând. Să curăț legumele astea, poate fac borșul ista odată și odată. A plecat, a trântit ușa și a plecat. Se întoarce, nu s-a dus cu totul, se mai plimbă, mai stă în mașină, dar vine înapoi. Nu e nimic, mă descurc, o clipă doar să-mi vin în fire, să se liniștească colbul în casă și gândurile să revină la loc în căpățână. 

    ..."Nu-s femeie...", dar ce naiba sunt? Mi-am ieșit din maluri, de unde să știe el ce e asta "femeie"?!!!! O femeie curăță ceapa asta, apoi niște cartofi, o varză, doi morcovi, un păstârnac și face un borș de să-ți lingi degetele. Curățenia în casă tot ea o dirijează, toate hainele astea aruncate se strâng oarecum în lada ceea, ca după treptat să fie spălate, uscate și băgate la locul lor în dulap. 

    ...Și ce m-am aprins așa de tare? Ca să dovedesc că sunt femeie? E mai absurd decât absurdul,... gata m-am liniștit. Mai păstrez forța pentru altceva, încă nu mă m-oi cheltui și pentru asta.

I look without seeing clear outlines

***

Privesc și nu văd contururi clare

    Fotografia care m-a inspirat avea clădirea ca reper clar, iar plantele și florile erau toate difuze și doar în formă de pete sau, să zicem, nourași de diferite nuanțe de albastru violet. Mi-a atras atenția, pentru că îmi ziceam ultima vreme, că aș vrea să desenez tot mai mult în pete de culoare, mai puțin contur exact. Având în cap aceste sugestii, mai ales repetate și fiind într-un ritm mai aglomerat de lucru, ia amploare puterea criticului interior și mă surprind tot mai des cu concluzii de felul - nu, eu nu pot așa desena, sau, nu, ideea nu e pentru mine, acum nu mai sunt în stare de așa ceva. Da, știu că am depașit o mare parte din bariera aceasta interioară,  e mai slab zumzăitul acesta, dar oricum îi simt forța, căci îmi pune la îndoială acțiunile și apar întrebările megaglobale despre are oare vreun sens desenatul ista...

    Și nu degeaba am ales reprezentarea florilor în modul acesta nedeslușit, anume ca să nu văd contururile reale și să pot să mă antrenez în ceea ce tot îmi sugerez de atâta timp. E foarte bizar să vreau să pot desena astfel, cred că inevitabil merg spre aceasta, odată ce simt cum cu vârsta îmi scade acuitatea vederii, până la urmă cum vedem, așa desenăm.