An abandoned lighthouse

***

Un far părăsit

    Dacă vă era dor de un far desenat de mine, atunci iată-l. Era într-o seară, când mi-am oprit ochii pe creionul roșu și am zis că desenez doar cu el, dar nu m-am ținut de cuvânt, am mai întins degetul cel mic și spre altele trei.

    Mi-a amintit acest far părăsit despre poezia relatată de Fuego, scrisă de Grigore Vieru. Și atât de mult mi-a atins și mie sufletul această poezie, că am căutat-o să o pot păstra aici, s-o mai citesc din când în când.

Grigore Vieru
Urme pe nisipul auriu
( Legendă )
Lui Paul Fuego Surugiu 

Păşeam prin sfânta rourare
Pe-al mării ţărmure frăţesc,
Mirat că două urme clare
Pe ale mele le-nsoţesc.
Păşeam în dimineaţa lină
Atât, atât de fericit,
Părând eu însumi o lumină
În Universul infinit.
Creştin, am înţeles pe dată,
Că cel alături păşind
Era chiar Domnul ce se-arată
Prin semne numai ori în gând
Pe mare înceta furtuna,
Dragi urme mă-nsoţeau ca-n vis,
Voiam să le sărut întruna
Ca pe-al măicuţei mele plâns.
Tristeţea, însă, ca pe-un laur
O am simţit când am văzut,
Că cele două urme de-aur
M-au părăsit, au dispărut.
„Nu-ţi mai sânt drag eu, Doamne, oare?!”
L-am întrebat pe Dumnezeu.
Şi-am auzit un glas de soare;
„Te duc în braţe, fiul meu”.
Cu Ţara-mi de trudită pâine
Păşeşte, Doamne, -alăturea
Şi dacă merită, Stăpâne,
Tu ia-o-n braţe şi pe ea.