***
Toamna încă e aici
Vreau să continui subiectul din postarea anterioară, pentru că încă sunt inspirată de frumusețea copacilor toamna. A fost inktober doar, stă sticluța cu cerneală pe masă, iar eu mă rotesc pe scaun, cu mintea aiurea, după o săpuneală interioară, că adică, de ce nu desenez, că pierd timpul, că trebuie să exersez, patati-patata... Aproape că am devenit spectatorul acestor stări ale mele, chiar le ascult cu mare atenție, ca la o lecție foarte interesantă. Sunt critici și mai duri, am mai văzut. Și aș fi pregătită să mă aliez cu un astfel de critic, totuși prinde bine. La început era periculos, acum e cuminte, sau eu mai curajoasă, desigur, după ce amândoi am văzut ce pot...
Deci, mă roteam pe scaun, mai repede și mai repede, și mi-a căzut ochiul pe un bețișor pentru frigărui din paharul cu pensule, băgat acolo într-un moment scurt de iluminare. Și cum eram un pic amețită de distracția mea, cu acea pornire ușoară, fără niciun fel de obligație, am pornit să încerc a desena cu el. Doar japonejii au bețișoare de bambuc. Un fel de continuare a jocului, așa și n-am învățat să fiu serioasă.
Am făcut eu liniuțe în sus în jos, am lăsat și m-am culcat. Dimineața trec pe lângă mâzgălelile celea încolo-încoace, îmbrăcându-mi ciorapii, trăgând pantalonii pe mine, pieptănându-mă, iar în cap mi se aranjează creioanele, nuanță după nuanță, cu cerința să păstrez imaginea până ce vin de la lucru. Cu greu am ieșit pe ușă.
Iar seara, furișându-se printre acele linii făcute cu un bețișor, a apărut pe foaie soarele de toamnă, văzut și admirat, ținându-se morțiș de frunze și șoptindu-le să mai rămână, că el le iubește atât de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu