***
Atunci când nu poți vedea totul, imaginația o ia razna..
Ce avem desenat aici? Ar putea fi un început de călătorie, cu toată pregătirea, doar așteptăm ora de pornire. Dar e posibil și un sfârșit de călătorie, când a rămas să vină persoana cu cheia, ca apoi să descărcăm bagajele. Și desigur, un mijloc de călătorie s-ar putea întrevede, după o hurducătură lungă în mașină este nevoie și de o pauză pe marginea drumului.
Mai presupunem, că am rătăcit drumul și nu știm încotro să mai mergem. Așteptăm să apară la orizont cineva, care să ne dea vreo indicație.
Dar, poate... e locul unei crime. Au oprit mașina, sub pretextul că vor să fie duși undeva, șoferul a ieșit să puna în spate niște genți de-ale lor, iar ei i-au spart ceafa și au fugit. De ce ar face asta? se cere de făcut o anchetă... Și dacă șoferul pur și simplu s-a împiedicat și a avut marele ghinion să se lovească cu capul de o piatră și aici să-și găsească sfârșitul.
Stai, că poate n-a murit, trebuie să ne uităm, probabil că s-a stricat ceva la mașină și se uită omul, să vadă dacă poate repara.
Și dacă mai este cineva acolo care nu se vede, s-ar putea să-și satisfacă vreo fantezie mai neobișnuită, cât este timp și e vacanță..., s-ar putea, dar are picioarele prea apropiate pentru așa ceva, nu se potrivește.
Atât, nu mai am variante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu