***
Perfecțiunea lampioanelor japoneze
De ce am desenat acest sketch cu aer japonez? Tare mi-a trebuit! Acum ce să scriu despre asta? Pentru mine tot ce ține de cuvântul „japonez” e un fel de noapte întunecoasă. Cred că îmi este mai străin decât străinul.
Prima dată am făcut cunoștință cu atmosfera japoneză, citind cartea lui James Clavell Shogun. A fost o adevărată descoperire, pe lângă subiectul foarte captivant, m-au impresionat și descrierile modului de viață, comportamentul, tradițiile și ceremoniile specifice acestei națiuni. Iar supunerea lor în fața tradițiilor chiar m-a revoltat. Dar este strict punctul meu de vedere, cea pentru care tradițiile sunt simțite ca niște lanțuri, încolăcite în jurul minților oamenilor, piedici spre libertatea gândului și a sufletului.
Și totuși, această cultură mă atrage prin ceva, cel mai probabil prin misterul emanat și un fel de seriozitate și îngândurare, care pare să ascundă multe secrete.
Am urmat și alți autori, mai noi, ca Kazuo Isiguro (Să nu mă părăsești, Gigantul mort, Rămășițele zilei), Haruki Murakami (Pădurea norvegiană) și alții mai vechi, ca Sei Shonagon (Cartea pernei) și Povestea dnei Murasaki, însă sunt prea puțini ca să pot atinge măcar la degetul cel mic un „secret” al spiritului japonez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu