***
***
- Lumea se distruge, poate chiar s-a distrus. Trebuie să urcăm să vedem de sus. Nu simţi că s-au schimbat mirosurile, putregaiul s-a răspândit peste tot, iar ei ne spun: face-ţi-vă lucrul vostru şi nu puneţi întrebări, nu ridicaţi capul, nu vă uitaţi în sus, noi avem grijă, sunteţi în siguranţă.
Oare puţini sunt cei care se întrebau ce se petrece; dar unde-s ei; s-au pierdut, s-au dizolvat. Suntem tot mai transparenţi, tot mai slabi, mai tăcuţi. Iată şi tu - taci, numai "aha", "uhu" şi atât.
- Ei, nu chiar aşa...
- E chiar aşa, stăm toţi cu gândurile noastre. Uite la el, vezi, nici nu se apropie. E absorbit de lumea lui interioară, nu mai scapă; unde să mergi cu el? de ce l-au ales? să ne încurce nouă! să mai avem o piedică!...
Am fi putut avea o altă lume, dacă ne-ar lăsa, dar să ştii că tot avem o şansă să facem ceva. Vezi că am pornit. Şi tot ei ne zic: faceţi aşa, duce-ţi-vă acolo, dar nu mai departe, nu cotiţi în dreapta, dar cotiţi la stânga, în sus doar un pic, în jos mai mult. M-am săturat de regulile lor până-n gât, ei şi ce dacă sunt săpate în piatră? Şi cine le-a lăsat? Nu noi. Înseamnă că nouă nu ne trebuie.
Am auzit că este o maşinărie, care taie piatra....
E.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu