Sketching 29

***

***

Cărarea îngustă şi pietroasă cobora în jos, dar în zare se vedea cum urcă spre cer, printre bolovani. Simţea umezeala pietrelor prin tălpile din piele nu prea groase. Era deprins. Se gândea să-i ajungă pe cei doi sau să rămână mai în urmă? Dacă îi ajungea va fi nevoit să asculte pălăvrăgeala lor, şi o mulţime de întrebări. Vroia să se gândească la ale lui, să observe împrejurimile şi să memorizeze drumul.

Ce îi aştepta? Ce peripeţii se ascund în aceste lespezi mari, în peşterile săpate de ani, poate pustii, poate locuite de cine ştie ce vietăţi?...

Simţea sufletul înaripat şi uşor se mişca, iar privirea îi cădea şi absorbea cu repeziciune şi înfometare totul din jurul ei. Atât de înălţat şi entuziasmat nu fusese demult, foarte demult. Nici urmă de umbre în creierul său, doar curiozitate şi hotărâre. Doar o întrebare minusculă, undeva acolo, adânc, pâlpâia: "De ce eu?". Dar privirea dornică se întorcea în exterior, nesăţioasă.

Vocea celui mai josuţ răsuna, înainte, şi nu se mai oprea, povestea şi povestea ceva, comenta şi se revolta, până ce nu-i ajungea aer.

Era deprins să se cufunde în lumea sa interioară, să scotocească şi să descopere multe în ea, ca într-o bibliotecă veche, şi mai mult decât o bibliotecă. Bibliotecă e puţin spus, foarte puţin. Mai modela şi refăcea unele din cele ce găsea, astfel ajungea să se creadă că e un fel de creator al unui univers, şi îşi umfla un orgoliu, încât era nevoit repede să iasă înapoi în lumea din afară...

E.M.