***
***
S-a îngrelat torba. Şi umerii s-au mai lăsat în jos, iar privirea s-a înceţoşat. Ah, da, toiagul - l-a strâns cu mâna până a simţit că îi amorţeşte. Nu-i plăcea timpul când se schimba ziua cu noaptea, era un fel de semiton, care te face să te simţi înşelat, căci nu desluşeşti clar ce e în jur, culorile se amestecă sau devin spălăcite, formele îşi pierd contururile şi se topesc în umbre...
Lumina cobora în jos; a ridicat capul în sus, se uita parcă prima dată, la ceea ce vedea în fiecare zi. Trunchiurile se aprindeau încet, se prelingea raza în fiecare şuviţă - era minunat! de ce nu a observat acest lucru până acum. Iată a ajuns la moalele capului, se strecoară în creier, fiecare nerv tresare şi se încordează, pielea se umple de culoare, iar fascicula prin degetele de la picioare coboară mai departe, încă puţin şi ajunge până la rădăcini. Şi atunci se vor auzi cum se trezesc mii de vieţuitoare şi zgomotul lor va acoperi strigătul gândului...
Şi-a dat seama că însoţitorii au înaintat mult pe cărarea şerpuită. Şi acum, la răscruce, nu putea înţelege ce simte, s-a mai uitat o dată în jur, era mândru şi inima îi bătea intens, îi venea să sară într-un picior şi să râdă cu hohote ca un nebun. Şi poate ar fi făcut-o, dacă nu l-ar fi şuierat unul din cei doi, făcându-i cu mâna să se pornească...
E.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu