***
Întuneric... Nu a mâncat. Nu putea. Nu intra nimic în el. Era prea plin: de gânduri, idei, nedumeriri, întrebări, răspunsuri... Sta întins în pat şi îşi repeta din când în când: E o şansă bună! E o şansă bună! Din adâncuri de creier mai fulgera câte o întrebare, dar, repede, şi aproape inconştient: Sunt sigur?... Torba era făcută şi pregătită, căci mâine cu prima rază a zilei, o pune în spinare şi la drum.
Ochii se împotriveau să se închidă şi să adoarmă. Razele nopţii străbăteau ferestruica ca în fiecare seară şi se mira dacă ar putea fi altfel.
Locuinţa sa era mică şi era făcută în colosul din cremene cu cea mai mare tulpină. Aceste tulpini se formau din fâşii de formă hexagonală, adunate la un loc. Împreună formau o tulpină mare şi foarte înaltă, care spre vârf se răsfira în mai multe ramuri. Erau vechi, foarte vechi, nimeni nu a fost în stare să spună vârsta lor. Unele din fâşii se părea că s-au oprit din crescut la un anumit nivel şi se formau pe alocuri terase, iar oamenii le transformau în ogradă sau grădină, iar în fâşia de alături îşi săpau casa. Apoi săpau scări până la vecini, sau poduri suspendate, sau escalatoare din funii. Oamenii de aici, la fel ca şi copacii, trăiesc de demult, generaţie după generaţie, şi nimeni, se pare, nici nu s-a gândit ce poate fi mai departe, în sus, în jos. Desigur, ei nu se ridicau departe de sol, căci acolo erau sursele de mâncare. Iar în sus, mai departe de o anumită linie, era interzis, căci temperatura aerului începea să crească, iar pielea lor semitransparentă nu suporta temperaturi mai înalte. Sigur că, cândva, cineva, a fost mai sus, dar nu se vorbea despre asta şi nici nimeni nu ardea de dorinţă s-o facă. Ocupaţiile de zi cu zi erau atât de importante şi aveau o pondere extremă în viaţa fiecăruia, şi toţi erau mândri să le îndeplinească, fără a le pune la îndoială, sau măcar să le discute. Disciplina şi organizarea, orarul, graficele erau pilonul societăţii şi erau afişate peste tot, de fapt, erau sculptate în cremenea strălucitoare. Aşa că, erau făcute pe vecie, căci ceea ce era scris în piatră, acolo rămânea pe mult, mult timp...
(va urma)
E.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu