***
Seara ajungi în casă, mai faci câte ceva, de rutină, şi, în sfârşit, ai ajuns la pat, sub iorgan. Te acoperi până peste cap şi te laşi dus de gânduri - începi să alegi momente, şi mai bune, şi mai nebune, înţelese şi din acelea care îţi adaugă întrebări fără răspuns.
E un lucru obişnuit, şi, totuşi e ceva special, şi nici nu încerci să găseşti răspunsuri la acele întrebări, căci asta te face mai misterios, mai filozof. Tot timpul trebuie să ai nişte întrebări fără răspuns, altfel eşti un prost, care nu gândeşte la nimic, care nu-l interesează nimic, atunci nu interesezi pe nimeni - cum, tu ai găsit răspunsuri la toate întrebările ce ți le-a pus viaţa?
Eşti pierdut! Iar trebuie să te mişti, să întreprinzi, să-ţi găseşti ocupaţie captivantă, şi, deodată eşti un om interesant, iarăşi ai nişte întrebări fără răspuns...
"Moara de cuvinte" E.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu