***
***
Mă gândesc la el, dar în gând apare chipul ei şi mă străpunge invidia - cât de norocoasă e, să-l aibă în preajmă... Acum ea poate să-l vadă aproape, poate să-l atingă în trecere, să-l urmărească cu coada ochiului, să vadă ce dispoziţie are, să prindă luciul ochilor şi ridicarea sprâncenelor.
Ce plăcut să vezi mişcarea muşchilor, când se îmbracă şi să îţi închipui mâna ta care parcurge încet această mişcare. Sau că eşti lipită de el şi simţi inima bătându-se ritmic, calm şi puternic. Şi tot atunci înţelegi că nu e de-ajuns, nu eşti mulţumită şi te superi. Înţelegi că vrei să fii sângele, care ajunge la această inimă, ochii care se uită la tine, mâinile care te ating şi pielea care simte la metru pătrat. Înţelegi că nici un simţ nu te satisface, de parcă sufletul ar avea programa învechită şi nu ar rezista la fluxul de simţiri. Omenirea s-a dezvoltat, iar mecanismul a rămas vechi, şi scârţâie.
Ah, ce dezamăgire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu