***
Sunt zile când nu vezi nimic în jur, nu observi oamenii, chiar dacă te saluţi, nu înţelegi ce spun, chiar dacă ai auzit, nici timpul de afară nu-l observi, nu simţi temperatura, iar aerul intră singur în nările tale, singur iese, te ciocneşti de umeri, te calcă pe picioare, bombăneli şi şuierat printre dinţi.
Azi va fi altă zi... Da, aşteptăm...
...La fel ca cealaltă. Glod şi mozoleală, clei şi mestecătură...
Ochii, însă, se uită în jos, caută ceva prin ţărână, strecoară fir cu fir solul, răsfiră iarba şi frunzele, atinge şi sperie insectele, scutură roua şi prinde stropii şi sclipirile din ei.
Ce s-ar putea întâmpla, ca să ridice ochii? Cine sau ce ar putea fi? Un junghi, o durere, o suferinţă... ceva din interior, sau un cutremur, un fulger, o vorbă, un strigăt... ceva din exterior?
Ce-ar fi să vadă ce e în jur, ce e sus, în urmă, înainte? Apoi să se vadă pe sine - în lumina soarelui, în oglinda lacului, în albastrul cerului, în ochii celor din jur. Poate nu se va speria, poate va fi bine, poate va găsi ceea ce caută...
E.M.
Rezultate după vebinarul de la #kalachevaschool, cu profesoara Anna Egida. Îmi place foarte mult cum predă ea. Este un motivator deosebit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu