***
Ești mai liber în Iunie...
Iunie, luna cea adorată și preferată. Sentimentul că am scăpat de școală revine și acum, după atâția ani, de când am terminat-o. Și acum simt acel suflu de aer proaspăt, cu miros de iarbă verde și căpșuni, urmărindu-mă peste ani. Libertatea atât de dorită e aici, o ai în mână, o vezi în întinderea câmpului, în enormitatea cerului, în alergatul norilor, în foșnetul frunzelor și în tălpile goale ale picioarelor, gata de fugă oricând. Așa și va rămâne luna aceasta pentru mine, căci nicidecum nu mă voi despărți de aceste senzații, le voi reînvia și păstra mereu în inima mea.
E iunie deja, mă țin însă de challenge-ul de primăvară ca de un fir, întins de cineva și care te conduce ușor. Învăț să fiu perseverentă și mai înfrâng din spontaneitate, încerc să învăț să nu mă las dusă de valul ademenitor al noilor experiențe, mai lupt cu plictiseala, de fapt o țin dincolo de ușă, încerc să mă împac cu rutina vieții, asemeni unui plugar, care an de an face aceleași munci, fără a-și pune șapca de martir, încerc să mă împac și cu mine însămi, după ani de luptă inconștientă.
Niciodată nu m-aș fi gândit că desenatul, această activitate atât de NEpractică îmi poate arăta lumea sufletului meu și cel mai groaznic, dar atât de important și enorm de greu, a fost să găsesc o imensă ură de sine, care trebuia compensată cu un mare orgoliu, veșnicul meu dușman, ce-mi dăruia atâta dezamăgire...
