***
Parisul în patru nuanțe
Un sketch rapid din cea mai prestigioasă capitală a lumii. Colindând prin google maps, îmi zic, de ce să nu fac ceva, care agață pe fiecare al doilea cetățean al pământului, Parisul măreț și aproape ideal. Și pe lângă toate am folosit markerele, care au fost lăsate o bună bucată de vreme. Și foarte interesant a fost să descopăr, că desenând o scenă din acest oraș minunat, nu am simțit nevoia să adaug mai multe nuanțe decât aceste patru. Chiar am lăsat să treacă vreo câteva zile, de obicei îmi dau seama ce să mai adaug, de data aceasta, nimic, e bine așa. Mă gândeam la roșu, dar nu corespunde stilului arhitectural, apoi căutam vreun fel de albastru, nici atât nu se lipea. Și mi-am zis că, asta e, nu simt că e nevoie de ceva mai mult, pot să mă opresc.
Poate pentru că sunt cu gândurile la primăvară, mai repede de ieșit afară, de dus în căutarea unei perechi de pantofi noi, să fie negri, cu botul rotund și lăcuiți, să lucească. Și încă o pereche de ochelari, de formă mică ovală. Parcă mai voiam și altceva, dar am uitat. Să-l cred oare pe acela care zicea cândva, că vreau prea multe. Niciodată!!! am strigat eu în sinea mea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu