November dryness

 ***

 

 Uscăciuni de noiembrie

 

 

    Vă invit la experiment! Să luați orice vă stă la îndemână și să scrijeliți pe foaie și să vedem ce vom obține apoi. S-ar putea să mai adăugăm câte ceva după, dar putem să nu adăugăm. De lipit câte ceva, niște foițe aurite, niște pete de cafea sau ceai - sunt atâtea tehnici acum... 

    Un fel de aiureală fără scop și utilitate. Dar cum să mai petrecem aceste seri enorme și mocirloase, decât să cădem într-o meditație artistică. A început perioada din an, când parcă aș coborî în niște străfunduri ale mele. E un fel de a fi. Poate că aș putea să mă identific cu Persefona, dar nu mă duc sub pământ chiar pentru jumătate de an, așa vreo câteva luni, dar este ceva ce-mi amintește de acest personaj. Și o fac aproape voluntar, chiar cu un fel de necesitate și un pic de plăcere.

    Îmi amintesc că în anii mei de adolescență, acei ani complicați, cu treceri și schimbări grele, cu lipsuri și pierderi, era la modă să faci compoziții florale din plante uscate și să servească de decor în case. Pentru  mine e foarte trist să păstrez plante uscate în casă, văd în aspectul lor o tragedie, la fel ca și animalele împăiate, la fel ca și fiolele cu specimene animale și umane. Acum nu fac nici într-un caz așa compoziții, însă pot să le desenez și accept frumusețea liniilor, varietatea și totodată simplitatea formelor, pot să adaug o anumită culoare care să schimbe dispoziția și atmosfera din jurul lor - ele devin o entitate cu conținut. Măi. da bețișorul ista pentru broșete e o descoperire pentru mine, nu mă limitează nici într-un fel, dincontra, criticul meu interior e sufocat, căci nu are argumente.

Autumn is not over yet

 ***

 

 Toamna încă e aici

 

 

    Vreau să continui subiectul din postarea anterioară, pentru că încă sunt inspirată de frumusețea copacilor toamna. A fost inktober doar, stă sticluța cu cerneală pe masă, iar eu mă rotesc pe scaun, cu mintea aiurea, după o săpuneală interioară, că adică, de ce nu desenez, că pierd timpul, că trebuie să exersez, patati-patata... Aproape că am devenit spectatorul acestor stări ale mele, chiar le ascult cu mare atenție, ca la o lecție foarte interesantă. Sunt critici și mai duri, am mai văzut. Și aș fi pregătită să mă aliez cu un astfel de critic, totuși prinde bine. La început era periculos, acum e cuminte, sau eu mai curajoasă, desigur, după ce amândoi am văzut ce pot...

    Deci, mă roteam pe scaun, mai repede și mai repede, și mi-a căzut ochiul pe un bețișor pentru frigărui din paharul cu pensule, băgat acolo într-un moment scurt de iluminare. Și cum eram un pic amețită de distracția mea, cu acea pornire ușoară, fără niciun fel de obligație, am pornit să încerc a desena cu el. Doar japonejii au bețișoare de bambuc. Un fel de continuare a jocului, așa și n-am învățat să fiu serioasă. 

    Am făcut eu liniuțe în sus în jos, am lăsat și m-am culcat. Dimineața trec pe lângă mâzgălelile celea încolo-încoace, îmbrăcându-mi ciorapii, trăgând pantalonii pe mine, pieptănându-mă, iar în cap mi se aranjează creioanele, nuanță după nuanță, cu cerința să păstrez imaginea până ce vin de la lucru. Cu greu am ieșit pe ușă.

    Iar seara, furișându-se printre acele linii făcute cu un bețișor, a apărut pe foaie soarele de toamnă, văzut și admirat, ținându-se morțiș de frunze și șoptindu-le să mai rămână, că el le iubește atât de mult.

A tree full of sun

 ***

 

 Un copac plin de soare

 

 

    Îmi mai trecuse comparația asta prin minte, dar nu eram cu stiloul în mână ca s-o întipăresc. Precum că în timp de toamnă soarele se mută și trăiește în frunzele copacilor. Sau frunzele au reținut, rază cu rază, o vară întreagă, toată lumina și sclipirea lui. De aceea, în plină toamnă, admirând frunzele pline de galben și alte nuanțe de acest fel, putem liber să vedem pe însuși soarele. Cine se mai uită la soare vara? 

    E imposibil să treci indiferent pe lângă un copac plin de soare în noiembrie, afirm cu încredere. La fel de măreț și singuratic, cu o postură de rege, era imposibil de ocolit, se cerea desenat.

 

Let me tell you a story...

***

 

Hai să vă spun o poveste...

 

 

    Corabia pierdută

 

    - Bunicule, zi-ne o poveste, hai! Uite, noi ne culcăm, suntem cuminți, ne învelim până sub barbă și ascultăm, cum vrei tu.

    - Hai, mai lăsați-mă, drăcușorilor, ia-te la ei, ce le-au căzut cornițele, s-au făcut cuminți. Eu-s bătrân, abia fâlfâi din gură, n-am dinți, ce-o să faceți voi dacă adorm înaintea voastră? Iar să mă boiți pe față, după moda asta a voastră trans... trans..

    - Nuuu, noi vom adormi înaintea ta, promitem!

    - Bun, mă înfoaie o poveste, fix ca o bășină îmblătoare prin mațe, demult-demult...

    - Nu, numai nu ca o bășină de-ale tale, că va puți!

    - Bun, n-o scot chiar pe toată, ha-ha-ha! - ce bună e asta, încă mai am haz, chiar îs bun... Hai să vă văd! Eu încep.

    De obicei, nu se întâmplă dintr-astea, însă nu există vreun om care să știe ce se întâmplă, și cum, și când, are voie, n-are voie, trebuie sau nu trebuie, să știți de la mine! S-a întâmplat.

    Era odată o corabie. Într-o bună zi s-a pierdut corabia într-o imensă mare de cerneală, cu tot cu comandant și basta. De-asupra mării acesteia în loc de ceață, cum se cuvine, plutea un somn, moale și cleios. Puteai să vezi vise aievea și să stai culcat ca între nori sau ca într-un puf imens zmuls de pe pântecele rațelor... Nu există o plăcere mai mare, cei cu LSD-ul pot să se hlizească ca niște nătângi, nu-mi pasă, eu știu ce spun...

    - Ah, iată de ce s-a pierdut corabia - a adormit  comandantul și toți ceilalți. Și dacă era somn în loc de ceață, atunci unde poate să fie asta, în altă lume? Într-o lume de poveste, ca cea cu pirații din Caraibe? Ce interesant! Și cât de neagră poate să fie lumea ceea, dacă marea e cerneală. Precis că e lumea de dincolo, iar ei au avut o busolă blestemată. Poate au avut un trădător, sărmanul a vrut să le facă rău și a ajuns și el dincolo, daa, sărmanul.

    - Nu, nu somnul e cauza și ei n-au adormit. Eu vă spun, în secret, au inventat totul, au întors lumea cu susul în jos, iar acum du-te și caută-i de unde nu-s. Au scris pe bucăți de hârtie niște brașoave, le-au băgat în sticle goale de rom, după cum e obiceiul, aruncându-le, ca cei proști să le găsească.

    - Și ce-au făcut mai departe?

    - Da de unde să știu eu? Să mai născocească și alții povești... Acei cu politica mă-sii!... Că eu mă duc să descarc corabia... Găsită...

    Inspirată de challenge-ul FolkTale Week 2023 cu firul de cuvinte: Lost - Ink - Sea - Sleep - Underground - Illusion - Found

Really great sketch

 ***

 

„Sketch-uri adevărate”

 

 
Sunt relaxată. Iese ce iese - eu le zic că astea sunt sketch-urile adevărate, făcute de mâna mea. Restul sunt desene frumoase și chitite.