A bizarre story

***

 

 O istorie bizară

 

 

     „Cu toată conștiinciozitatea, sincer, am umblat să primesc acordul, ținând în mână foița, dar liftul parcă a înnebunit.

    A început așa - urc, liniștită, fără nici un gând, foarte corect apăs cifra cinci, iar el își face un vânt, pe când eu mă mir de ce se ridică așa repede, căci nu am nevoie așa de sus. Desigur că a ajuns prea sus, precis nu e etajul cinci. Bineînțeles, e etajul cincisprezece. 

    Bun, hai să mai încercăm, cu toată viteza în jos, spre etajul cinci. Hop, se oprește, de parcă și-a îndeplinit misiunea cu întreaga responsabilitate, serios și mult profesionalism - vă rog, să ieșiți - etajul unsprezece. Începe să-mi fie cald, dar am multă răbdare, îmi trebuie acordul celui mai mare și vreau să fiu cuminte și ascultătoare, să fie totul după foaie.

    Iar bun, cu răbdare apăsăm pe cifra cinci, precis e foarte cald aici, văd că iar a pornit cu viteză, acum va fi bine, în celelalte cazuri, ceva a intervenit. Iată, că se deschide ușa, privesc în jur, parcă sunt într-un hol, cam întunecat, nicidecum nu poate fi etajul care îmi trebuie. Mama mă-sii, dar e etajul unu.

    Încă am răbdare, insist să fiu corectă și să nu supăr pe nimeni, dar... am uitat pentru ce îmi trebuia acordul acela, undeva am rătăcit foaia.

    Încet, încet la mintea mea începe să ajungă, că în momentul dat am de-a face cu un lift, care printr-un miracol, a însuflețit și cu un scop, doar de el știut, a hotărât să mă plimbe pe la toate etajele, în afară de al cincilea.

    Mă mir de mine, calmul nu mă părăsește, tot el îmi sugerează întrebarea - pentru ce trebuie să te întâlnești și să primești această, să zicem, binecuvântare. Încă mai încet, îmi vine în minte superba ideie, că pot să mă lipsesc de această binecuvântare și aproape sunt sigură, că pot să ies din liftul acesta și să-mi caut de treabă, fără să-l văd pe cel mai mare bandit și fără acceptul lui, îmi voi continua drumul foarte liniștit.”