miercuri, 14 septembrie 2022

„Сalm at sea”

***
 
„Mare calmă”
 
 
    În parcursul meu desenatoriu, am ajuns la un nivel, asemănător cu marea calmă. Desenez și nu simt nici un progres, nu observ nici o schimbare, sau altfel să zic, anterior aveam impresia, că cu orice desen făcut, descopăr ceva nou, mă fascina fiecare rezultat și aproape că îmi eram un spectator, care admiră fiecare mișcare a creionului, orice amestec de culori oferea un întreg spectacol. Mereu aveam senzația că stau cu ochiul în caleidoscop, acea jucărie magică din copilărie, în care sticluțe mici multicolore, se aranjau în ornamente, rotindu-l.
    Acum îmi repet deseori, că orice activitate presupune diferite nivele, ca multe alte procese în natură, dacă deja am făcut asemănarea cu stările mării. Sunt mai rău ca un copil și am impresia că nu am ieșit din această vârstă fragedă, dar... este doar o impresie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu