A camelia far too beautiful

***

 

 Mult Prea frumoasa Camelie

    Floricica asta striga la mine din toate puterile s-o desenez, de când am fotografiat-o la repezeală. Eu mă încăpățânam, mă prefăceam că n-o văd, o amăgeam și o luam cu vorba, o amânam de azi pe mâine,... și doar nu-i spuneam, că nu știam cum s-o desenez, mă speria perfecțiunea ei.

    M-a ademenit totuși, cu culoarea ei, a aflat pe semne de undeva, că demult vreau să mai fac ceva și cu roz. E una din culorile primăvăratice și mâna se întinde fără să vrea spre aceste nuanțe.

    ...Și, da, am folosit tot albastru în loc de verde, dar... e altfel de albastru, mai cuminte și mai blând.

I work very seriously ...

***

 

 Muncesc foarte serios...

    Vreau să arăt careva lucrări, făcute după lecțiile din cursul de creioane de la Kalachevaschool cu Veronica Kalacheva, care îl fac acum.

    După ce am ascultat lecția despre peisajul monohrom au apărut și la mine câteva. Profesoara a ales mai multe referințe. Vroiam să le fac pe toate, dar nu mi-a ajuns răbdare.

    Apoi a urmat sketch-ul unui munte. Trebuia să folosim creioanele gri, unul gri albastru și unul teracotă pentru accente. Nu m-am abținut, eu am folosit și roz, și un fel de olivă, apoi am pus mâna și pe albastrul phtalo și până la urmă cerul m-a enervat, încât de ciudă l-am mâzgălit cu creionul alb. Am fost surprinsă să văd cum a ieșit un cer cețos veritabil.

    La desenul următor am fost exemplară și am folosit acele creioane, care au fost planificate, nici un fel de roz, nici un fel de albastru țipător, cred că peisajul iernatic m-a ținut în limite.

    Și mai departe, scopul era să ne inspirăm din desenele Christinei Gransow, eu după cum se vede m-am inspirat din desenele lui Per Adolfsen...

Development efforts

***

 

Eforturi spre dezvoltare

 

    Încetișor iau și creioanele verzi, parcă mi-e teamă, parca e mai complicat. Înțeleg că ele îmi cer alte nuanțe și alt mod de a gândi, chiar și o altă simțire. 

    Mai fac încă un curs cu creioane de la kalachevaschool. Am început cu un singur creion, cel negru. Pe urmă, am mai luat pe cele gri și unul gri albastru, și încă unul cărămiziu pentru accente. Și iată-ne ajunși și la creioanele verzi și am ca reper indicația profesoarei - „... când desenați, gândiți-vă la ce desenați și cum vreți să desenați, cu care nuanțe, faceți încercări pe maculator, verificați nuanțele, până veți fi satisfăcuți de combinația primită...” Parcă e clar,...dar nu-mi iese și gata, simt că gândirea mea încă nu se implică, doar intuiția, doar ea mă ghidează.

    De fapt, am făcut un pas - folosesc cercul cromatic și anume în cazul, când vreau să găsesc ce culoare să aleg ca accent, ceea ce va servi drept momeală pentru ochi.

    Interesant sună, cum că pictura/desenul ar fi o capcană pentru ochi sau o prinzătoare de ochi...
      

    P.S. Vedeți în desenul de mai sus, ce nervos e albastrul? Pierde puterea și controlul...

I'm missing a garden

***

Îmi lipsește o grădină...

    În ograda vecinei am văzut un cărucior plin cu răsaduri și flori în ghivece și am conștientizat pe deplin că e primăvară.

    Îmi trebuie și mie o grădină! O. mă întreabă, pentru ce îți trebuie și moare de râs. Tot el răspunde - ca să dormi în ea! ...Eu mă gândesc, de ce nu? De ce să nu dorm în grădină? Doar să am vreo cinci pomi într-o parte și pun un hamac și dorm fără grijă. Duminica!

 

When I have free time

***

 

 Când am timp liber

 

 

    Iată ce desenez eu, când mănânc ce nu trebuie.

    Chipurile aștept ora vreunei întâlniri sau am un interval de timp între două zboruri... stau așa ca un sketcher specialist, arunc o linie încolo, una încoace, o hașură, o textură, să nu creadă spectatorii că eu nu pot desena. Dar nu ridic ochii de pe foaie, căci intriga mea se destramă îndată, nimeni nu se uită, oamenii sunt ocupați, de unde să știe ei, că eu am înșirat scena pentru un întreg spectacol.

    Eu glumesc, dar chiar ies uneori și desenez în public, încerc să-mi schimb zona de confort.

 

Daffodils

***

 

Narcise

 

    De când mă știu, luna martie trece aproape neobservată. Nici tu iarnă, nici tu primăvară, o așteptare încordată și o gonire de timp spre zile frumoase și însorite. E frig din acela umed și pătrunzător, ce te ține în casă și te pune să faci focul.

    I-a venit rândul narcisei să fie desenată de mine. Admir aceste flori, în același rând cu lalelele, căci au fost florile prezente în fiecare primăvară din copilăria mea. Tîca (bunelul) avea mai multe rânduri în grădină și în fiecare primăvară se ducea cu ele la piață, să le vândă. Le culegea de cu seară și le punea în căldări cu apă în beci, la rece. Urmăream cu câtă atenție și grijă le tăia codițele și le aranja una câte una.

    Acum nu mai sunt lalelele, nu mai este grădina frumoasă, pentru că au apărut caprele, dar narcisele au rămas, dar nu mai înfloresc. E un fel de instict de conservare, pentru că frunzele și bulbii au substanțe otrăvitoare și nu pot fi mâncate, dar florile nu au aceste substanțe, deci au hotărât plantele între ele să nu mai scoată flori.

    Acesta este al cincilea desen în care folosesc două nuanțe de albastru, un galben și un portocaliu (mai sunt careva accente cu liner și un gri neutru) și toate sunt diferite, de parcă am folosit altfel de galben, altfel de albastru în fiecare.